Omul anului

Omul anului

Klaus Iohannis este incontestabilul om al anului. Şi nu doar pentru România. Şi nu doar pentru cetăţenii români, oriunde s-ar afla aceştia. Deşi ar merita să ne referim şi la acest aspect: niciodată atât de mulţi cetăţeni români din afara Ţării (inclusiv, din Republica Moldova) nu au asaltat birourile electorale. Oamenii, altădată mai indiferenţi, mai reticenţi la treburile cetăţii (în bună parte, dezamăgiţi de clasa politică), de această dată au avut pentru cine să voteze. Să voteze chiar în pofida condiţiilor imperfecte, aşteptând ore în şir la ambasade şi consulate.

Klaus Iohannis a demonstrat românilor că se poate şi altfel. El a construit Europa acasă, Sibiul devenind în 2009 capitala culturală a Europei. Apropo, e demn de reţinut: actualul preşedinte ales al României a fost primar al Sibiului începând cu 2000, câştigând în trei scrutine cu scorul: 69,18%, 83,26% şi 77,89%. Dinamica aceasta e „grăitoare” de la sine.
Iohannis a demonstrat că poţi să lupţi cu corupţia şi criminalitatea foarte simplu: nu iei mită, îi descurajezi pe colaboratorii tăi s-o facă, îţi iei rămas bun de la cei care nu vor să respecte aceste principii simple. Şi, poate cel mai important, nu te legi cu lumea criminală. Iar sloganul său electoral: „România lucrului bine făcut” ne este necesar nouă acum. Este cel mai important lucru care ne lipseşte. Dacă îl facem, Europa va veni la noi. Pentru că în această sintagmă se ascunde diferenţa dintre trecutul nostru euroasiatic şi viitorul nostru (eventual) european: Europa este chiar spaţiul lucrului bine făcut. E atât de simplu.
Klaus Iohannis a demonstrat că nu trebuie să pleci numaidecât în Europa (în Occident), chiar dacă ai această posibilitate şi chiar dacă rudele au plecat în ţara de origine. Mult mai frumoasă e ambiţia să construieşti Europa acasă. Iohannis e o bună lecţie şi pentru moldoveni: Europa se construieşte schimbând clasa politică, modernizând-o. Este prea simplu să aduci bani nemţeşti, maşini nemţeşti şi constructori nemţi, ca să faci drumuri nemţeşti. Soluţia e alta: trebuie să ne creştem nemţii noştri. Şi să-i apreciem, dacă-i avem.

Comentează