Spania a trecut în 2014 printr-un moment istoric: pe fondul scăderii popularității din cauza mai multor scandaluri care au afectat Casa Regală în ultimii ani, regele Juan Carlos și-a anunțat la 2 iunie decizia de a abdica și de a-i ceda tronul fiului său, prințul Felipe de Asturias, care, împreună cu soția sa Letizia Ortiz, fostă jurnalistă, are sarcina de a îmbunătăți imaginea monarhiei într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic și în contextul amplificării aspirațiilor separatiste.

„Vreau ce e mai bun pentru Spania, căreia i-am dedicat întreaga viață. După aniversarea zilei de naștere din luna ianuarie, odată ce mi-am revenit fizic și mi-am reluat agenda instituțională, am decis să pun capăt domniei și să renunț la Coroană”, a spus regele Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, în mesajul prin care și-a anunțat abdicarea.

Suveranul a precizat că a luat decizia abdicării în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe, astfel încât acesta „să poată începe o nouă etapă de speranță, în care să se îmbine experiența căpătată și energia unei noi generații”. El s-a arătat convins de faptul că prințul Felipe de Asturias, devenit regele Felipe al VI-lea, va menține stabilitatea ca semn identitar al instituției monarhice și că va conta, ca și până acum, pe sprijinul soției sale, noua regină Letizia.

Anunțul a provocat, dincolo de reacțiile la nivel politic intern și extern, și manifestații împotriva regimului monarhic sau chiar pentru organizarea unui referendum la care spaniolii să fie chemați să aleagă între monarhie și republică.

Figură importantă a democrației spaniole, mult timp iubit pentru că și-a ajutat decisiv țara să întoarcă pagina dictaturii franchiste, regele Juan Carlos a cunoscut o scădere a popularității din cauza scandalurilor care i-au afectat ultimii ani de domnie. Regele a produs stupefacție când, la 18 aprilie 2012, a apărut, cu o mină de persoană înfrântă, pe culoarul unei clinici din Madrid și și-a cerut scuze, într-o declarație istorică: „Regret nespus de mult. Am greșit și nu se va mai repeta”. Scandalul a izbucnit în jurul unei costisitoare vânători de elefanți în Botswana, de unde suveranul s-a întors cu o fractură la coapsă: un pas greșit pe care Spania, în plină criză economică, nu i l-a iertat niciodată.

În urmă cu 33 de ani, la 23 februarie 1981, tânărul rege în uniformă de militar, într-un mesaj televizat rămas în memorie, le ordona ofițerilor Gărzii Civile care organizaseră un puci și care ocupaseră Parlamentul să revină în cazărmi. Dejucând această tentativă de lovitură de stat, cel pe care dictatorul Francisco Franco l-a desemnat, încă din 1969, drept succesorul său, s-a impus ca erou al tranziției democratice. Între cele două imagini, Juan Carlos, devenit rege la 22 noiembrie 1975, la vârsta de 37 de ani, la două zile după moartea lui Franco, va însoți destinul unei Spanii ieșite din dictatură și care se va alătura cercului marilor democrații europene.

Pe perioada domniei lui Juan Carlos, Spania a făcut pasul uriaș pe care puțini îl considerau posibil atunci când el și-a asumat, în urma deciziei lui Franco, funcția supremă în stat. El i-a condus pe spanioli în eforturile lor de a construi o democrație asemănătoare celor din jur și i-a însoțit pe acest drum, uneori dificil și de multe ori dureros, astfel că au parcurs împreună aproape 40 de ani, a comentat, imediat după abdicare, presa spaniolă, care a analizat în detaliu epoca regelui Juan Carlos.

Chiar din acea zi de 22 noiembrie 1975, când a fost proclamat rege în fața legislativului franchist, Juan Carlos a făcut efortul de a le spune spaniolilor că voia să fie în același timp „regele tuturor și al fiecăruia în parte”. Din momentul în care și-a depus jurământul, s-a dedicat respectării a ceea ce anunțase în acea zi — „o nouă etapă în istoria Spaniei”, una care se va baza pe „un consens eficient, pe înțelegere națională”. Privită acum, intervenția tânărului rege în fața deputaților lui Franco are o valoare specială, pentru că acolo se găsea esența proiectului său ferm: acela de a conduce Spania pe calea spre respectarea efectivă a libertăților politice ale spaniolilor și înapoierea puterii către popor. Exact proiectul care să facă din Spania o democrație respectată și admirată în toată lumea.

În primii ani de domnie, dat fiind faptul că moștenise de la Franco toată puterea, regele a putut conduce și dirija guvernele care s-au succedat și care urmau să ducă țara către libertate și către o Constituție care a pus în aplicare hotărârea suveranului, aceea de a reprezenta o monarhie modernă, liberală, parlamentară, în care monarhul să fie deopotrivă cel al învingătorilor și al învinșilor Războiului Civil, ale cărui răni nu ajunseseră să se vindece. Toate astea s-au regăsit într-o Constituție care a decis că suveranitatea este a poporului spaniol, de la care vin toate puterile. Astfel a ajuns Juan Carlos să fie, potrivit Constituției, cheia de boltă a statului, însă cu funcții de moderare și arbitraj.

În calitate de rege constituțional, Juan Carlos a trebuit totuși să se confrunte cu o încercare de lovitură de stat, pe care a fost capabil să o respingă, folosindu-se de autoritatea de comandant al forțelor armate. „Coroana, simbol al permanenței și unității patriei, nu poate tolera în niciun fel acțiuni sau atitudini care pretind să întrerupă cu forța procesul democratic pe care Constituția votată de poporul spaniol l-a decis la momentul potrivit prin referendum”, a spus el atunci.

Leopoldo Calvo-Sotelo, premierul care urma să fie învestit când s-a petrecut încercarea de lovitură de stat de la 23 februarie 1981, scria ulterior că, „în noaptea aceea, regele și-a câștigat tronul. Și a făcut-o așa cum făceau predecesorii săi în Evul Mediu (…) A avut conștiința faptului ca, la legitimitatea originii, să adauge legitimitatea exercitării”.

Odată trecute aceste vremuri ale construcției unui proiect și de amenințări la adresa tinerei democrații spaniole, țara a intrat pe calea normalității. Pe durata acestor ani, regele a promulgat numirea șefilor de guvern ai partidelor politice cu ideologii foarte diferite și s-a declarat mereu în serviciul Spaniei, așa cum au decis șefii acestor executive. A fost un colaborator fidel și extrem de eficient pentru țară, când țara a avut probleme sau a trecut prin tragedii. A fost mereu prezent acolo unde era așteptat și și-a îndeplinit excelent rolul de moderator și arbitru. A soluționat neînțelegeri și confruntări, a dus numele Spaniei în toate colțurile lumii, unde a clădit un prestigiu imens, prin faptele sale.

Totuși, printre incidentele care au afectat imaginea Casei Regale a Spaniei în ultima perioada s-a numărat, în 2014, punerea sub acuzare pentru fraudă fiscală a Cristinei de Bourbon, a doua fiică a Regelui Juan Carlos și a Reginei Sofia și sora actualului rege Felipe al VI-lea. În acest dosar de deturnare de fonduri deschis în urmă cu patru ani și în care sunt vizate 16 persoane, Infanta Cristina, de 49 de ani, și soțul său, fostul campion olimpic la handbal Ińaki Urdangarin, de 46 de ani, au fost inculpați, ceea ce a creat o situație fără precedent în istoria monarhiei spaniole. De la momentul inculpării, cuplul a fost exclus din toate activitățile oficiale ale familiei regale.

Totodată, la începutul lunii decembrie, o instanță spaniolă a anunțat că va examina în 2015 două cereri de recunoaștere a paternității care îl vizează pe regele Juan Carlos. După abdicare, Juan Carlos și-a păstrat titulatura de rege, dar a pierdut inviolabilitatea de care s-a bucurat pe timpul exercitării celei mai înalte funcții din Spania. În baza unei noi legi, intrate în vigoare la jumătatea lunii iulie, el are un statut similar celui de care beneficiază parlamentarii, conform căruia poate fi judecat, dar numai de Tribunalul Suprem. Prin urmare, aceasta este instanța care va trebui să se pronunțe asupra celor două cereri.

Proclamat rege la 19 iunie, Felipe al VI-lea de Bourbon s-a angajat să reprezinte Spania cu care se identifică, monarhia parlamentară în care crede, o monarhie înnoită, pentru vremuri noi. „Avem o țară mare, suntem o mare națiune. Haideți să credem și să avem încredere în ea!”, i-a îndemnat el pe cei prezenți la ceremonia de proclamare. Felipe al VI-lea s-a declarat mândru de spanioli și și-a manifestat dorința ca spaniolii, la rândul lor, să se poată simți mândri de noul rege.

„Coroana trebuie să se apropie de cetățeni”, și-a exprimat convingerea noul monarh. „Azi, mai mult ca oricând, cetățenii ne cer ca principiile morale și etice să ne inspire, iar caracterul exemplar să ne conducă activitatea”, a precizat el. „Spania este o mare națiune, în care eu cred, pe care o iubesc și o admir”, a mai spus monarhul, dând asigurări că vrea să fie un șef de stat „loial și dispus să asculte, să înțeleagă și să sfătuiască”. „Cei din generația mea ne dorim să revitalizăm instituțiile, vrem să se ajungă la acorduri între formațiunile politice atunci când în joc este interesul național”, a mai spus Regele Spaniei. Felipe al VI-lea s-a referit și la voința de a moderniza Spania, de a-i asigura progresul, și nu a uitat să amintească de „câștigarea luptei pentru crearea de noi locuri de muncă”.

Modern și discret, Felipe al VI-lea de Bourbon a fost crescut stabilindu-i-se un singur obiectiv: să devină regele Spaniei. Un rol pregătit încă din copilărie, pe care și l-a asumat acum când, la 46 de ani, i-a succedat la tron tatălui său, Juan Carlos. Felipe al VI-lea a studiat în străinătate și are inclusiv pregătire militară. „Obiectivul său, singurul său obiectiv, este să servească Spania. I s-a inoculat, în forul său interior, că trebuie să fie primul servitor” al țării, a mărturisit într-o zi mama sa, Regina Sofia. Misiunea sa este să asigure continuitatea unei monarhii parlamentare instaurate progresiv odată cu venirea pe tron, în 1975, a lui Juan Carlos.

Marea sa provocare este de a convinge, într-o țară în care sprijinul popular pentru monarhie este la cel mai scăzut nivel din istorie, după o serie de scandaluri care, totuși, l-au ocolit. În primul său discurs în calitate de rege, susținut în Parlament, Felipe și-a exprimat „credința într-o Spanie unită”, angajându-se să ‘reînnoiască’ monarhia și să adopte „o conduită integră, onestă și transparentă”.
Serios, dar și surâzător, cu o înfățișare mai rezervată decât tatăl său, noul rege a trăit mult timp în umbra lui Juan Carlos. Înalt (1,98 m), brunet și cu ochi albaștri, elegantul prinț Felipe s-a străduit să-și cultive o imagine de persoană modernă și apropiată de oameni. Un pariu la care a contribuit și căsătoria, în 2004, cu Letizia Ortiz, jurnalistă, divorțată, devenită prima regină a Spaniei care nu are sânge regal. Din căsătoria lor au rezultat două fete blonde: Leonor, născută în octombrie 2005, devenită la opt ani noua moștenitoare a tronului Spaniei, și Sofia, născută în aprilie 2007. Familia s-a ținut departe de fast, trăind într-o locuință construită pentru Felipe în Parcul Palatului Regal de la Zarzuela, reședința regelui Spaniei, în apropiere de Madrid.

Legenda spune că Juan Carlos și-a pierdut cunoștința la anunțul nașterii unicului său fiu, la 30 decembrie 1968, după venirea pe lume a celor două fete ale sale — Elena, în 1963, și Cristina, în 1965. Familia avea, în sfârșit, un viitor rege, Constituția spaniolă favorizând moștenitorii de sex masculin.

La nouă ani, în 1977, Felipe a fost numit Prinț de Asturia și moștenitor al Coroanei. Băiatul de atunci și-a susținut primul discurs în Parlament. Patru ani mai târziu, primește prima sa mare lecție, odată cu tentativa de lovitură de stat a colonelului Antonio Tejero, la 23 februarie 1981, care îl va consacra pe rege ca apărător al democrației spaniole. Tatăl l-a chemat pe tânărul prinț alături de el. „Voia ca el să fie în biroul său, cu el, pentru a vedea cum acționează”, a explicat Regina Sofia jurnalistei Pilar Urbano, într-un interviu în cartea sa ‘La Reina’.

După un ultim an de liceu în Canada, Felipe a urmat, între 1985 și 1988, școli militare. El a studiat apoi Dreptul la Universitatea Autonomă din Madrid și a urmat un master în relații internaționale la Universitatea Georgetown din Washington. Odată cu trecerea anilor, el și-a asumat un rol protocolar tot mai mare și și-a intensificat activitățile publice, în special în străinătate, unde își putea pune în valoare buna stăpânire a limbii engleze. El vorbește de asemenea catalană, un atu într-un moment în care aspirațiile de independență s-au amplificat în această regiune, care a organizat la 9 noiembrie un referendum cu caracter simbolic în acest sens.

Pilot de elicopter, iubitor de fotbal, noul rege este de asemenea extrem de sportiv, în tradiția familiei. El a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, în cadrul echipei spaniole de iahting. A fost considerat mult timp ca unul dintre cei mai râvniți prinți moștenitori, iar Casa Regală a păstrat o tăcere totală asupra relațiilor sale sentimentale, până la logodna cu fosta jurnalistă de televiziune Letizia Ortiz, în noiembrie 2003.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES ARHIVA