Borş acru, murături şi brânză de oi pentru cei plecaţi

Borş acru, murături şi brânză de oi pentru cei plecaţi

În ajun de sărbători, microbuzele care transportă colete în străinătate sunt arhipline. Vin, bomboane, miere de albine, ţuică de casă şi copturi de la bunica sunt aşteptate cu nerăbdare de către moldovenii din afară. „Au de toate în Italia, dar de sărbători strănepotul mă sună mereu şi mă roagă să-i coc prăjituri, căci ale mele sunt cele mai gustoase”, îmi spune Maria Danu din Băcioi, o doamnă de 78 de ani, pe care am cunoscut-o în autobuzul de pe ruta 49.

Femeia are trei nepoţi şi un strănepot stabiliţi în oraşul Padova, Italia, şi, în fiecare an, le trimite bunătăţi de casă. „Strănepotul are cinci ani, el are cele mai mari pofte. Dacă nu-i trimit prăjituri cu vişină, nu mai vorbeşte cu mine. Le trimit pâine de casă ca să nu uite de ţara în care au trăit şi, neapărat, vin şi ţuică din prune”, zâmbeşte doamna.

Constanţa Butnariuc, Glodeni, ne spune că îi trimite cel mai des bunicii sale, în Grecia, carne de pasăre, însă o face numai iarna, ca să nu se altereze pe drum. La Paris, moldovenii aşteaptă de acasă vin, sfeclă roşie, făină de porumb, scrumbie, brânză de oi. „Nu mă pot obişnui cu produsele de aici şi sunt foarte bucuroasă când primesc colete din Moldova cu alimente de ale noastre, pe care le consider cele mai sănătoase”, ne spune Irina Corcodel din Paris.

La Tallinn, moldovenii vor borş acru şi murături

Moldovenii sunt peste tot în lume, însă tradiţiile şi poftele lor sunt respectate.
Mihaela Gâlcă, stabilită la Tallinn, Estonia, ne spune că îşi doreşte foarte mult borş acru. „Nu vin maşini în Estonia, dar când vine cineva în vizită sau în vacanţă ne aduce câte ceva. Dacă pot lua la avion. Cel mai mult îmi doresc brânză de oi, vin şi murături de casă”, spune Mihaela.

Pe lângă vin, brânză, scrumbie şi alte bunătăţi, bomboanele din R. Moldova sunt cele mai dorite. „Prune în ciocolate, zefire, chiar şi caramelă trimit nepoţilor mei din Spania. Au ei acolo dulciuri, dar ale noastre sunt cele mai bune. Numai că înainte de sărbători s-au cam scumpit”, relatează Cristina Frolov din Chişinău.

Ai noştri trimit colete, dar şi primesc de la dulciuri până la electrocasnice. Haine, încălţăminte, băuturi diverse, cosmetică, fructe, caşcavaluri, jucării şi chiar mobilă. „Moldoveni trimit orice, de sărbători suntem foarte încărcaţi, însă ce să facem? Bine că avem de lucru”, ne spune Roma Condrea, şofer al unui microbuz de pe ruta Chişinău–Paris.

La vamă se circulă fără dificultăţi

Serviciul Vamal și Poliția de Frontieră a dispus întreprinderea acțiunilor necesare pentru a facilita traversarea frontierei pentru călătorii în perioada sărbătorilor de iarnă, 15 decembrie 2014–15 ianuarie 2015.
În acest sens, începând cu săptămâna curentă, Serviciul Vamal a simplificat la maximum procedurile de control vamal, care au drept scop evitarea aglomerărilor și oferirea serviciilor de calitate cetățenilor care traversează frontiera de stat. În plus, vor fi întreprinse acţiuni pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative în baza analizei de risc, iar în vederea prevenirii şi combaterii infracționalității transfrontaliere, Serviciul Vamal va intensifica colaborarea cu instituțiile de frontieră din țările vecine, precum și cu organele administrației publice locale.
În perioada 15–21 decembrie, frontiera a fost traversată de peste 40000 de autoturisme şi aproximativ 1800 de autocare, cu 200 de unităţi mai mult faţă de săptămâna anterioară. Şi „Calea Ferată a Moldovei” a suplimentat numărul de vagoane de la 14 la 18 unităţi pentru trenurile care circulă pe ruta Moscova– Chişinău. A crescut şi numărul curselor avia Moscova – Chişinău.
Carolina Chirilescu
Foto: Nadea Roşcovanu

Comentează