Mevv, revelația lui 2014! VIDEO

Mevv, revelația lui 2014! VIDEO

Tânărul interpret a fost descoperit de sora lui Cătălin Josan, în timpul Festivalului „Gustar”. Ruxanda a rămas impresionată de talentul şi vocea lui Mevv, aşa că i-a propus colaborare, devenindu-i PR Manager. Astfel, din vara acestui an şi până la momentul de faţă, cel pe care am putea să-l numim „fenomenul lui 2014”, a lansat cinci videoclipuri, iar melodiile sale au ajuns în topurile muzicale autohtone.

Alţii muncesc cu anii ca să se poată afirma pe piaţa muzicală de acasă, nemaivorbind de cea din afară, lui Mevv însă i-au trebuit doar câteva luni. Muzica sa este apreciată de publicul de pe ambele maluri ale Prutului, iar la şapte luni de când s-a lansat în muzică, a devenit extrem de popular. Tânărul interpret a reușit să se impună prin repertoriul sută la sută original și interpretările exclusiv live. În luna iunie, Mevv a reprezentat cu succes R.Moldova la Festivalul „Divercities” din Grenoble, Franța.

a„După o lună de la lansare, am fost invitaţi la un festival din România, unde am fost cap de afiş. Reacţia publicului a fost fenomenală, lumea cerea albume. A trebuit să le explicăm că, deşi Mevv susţinuse un recital de o oră interpretând doar piese proprii, încă nu am reuşit să scoatem un CD – nu trecuseră nici trei luni de la debut. O problemă pe care mulţi manageri şi-ar dori să o aibă, probabil, este că avem atâtea melodii bune încât ne este greu să alegem doar câteva care să încapă în album. Mevv compune foarte bine”, ne-a declarat PR-ul cântăreţului.


L.N.

Comentează