La 45 de ani, s-a cununat căci rămăsese însărcinată şi nu voia să nască un copil din flori

Inesa avea 14 ani când a rămas mamă pentru cei trei fraţi ai săi. Tată n-a avut deloc, adică ea una ţinea minte doar ibovnicii care o vizitau pe maică-sa, unul însă să fi rămas în casa lor timp mai îndelungat.

Până a muri maică-sa, tot copiliţa asta a avut grijă de fraţii ei mai mici, aşa că ţinea la ei mai mult decât cea care i-a născut. Împreună cu vecinii, care i-au sărit în ajutor la nevoie, Inesa şi-a înmormântat mama şi a pornit să conducă gospodăria cu mână sigură. Cel mai mic dintre copii avea cinci ani, iar fratele mai mare în primăvara aceea împlinise nouă ani. Vă daţi seama că inspectorul pentru tutelă şi curatelă nu a ezitat să înainteze actele ca să fie luaţi copiii la un orfelinat, să treacă în grija statului. Inesa însă s-a rugat de preşedintele sovietului sătesc, de directorul şcolii să nu-i despartă, „ne descurcăm şi singuri. Poate ne mai dau ceva bani ca să avem şi noi de un săpun, nişte sare, zahăr şi nişte hăinuţe acolo”.

Patru copii dintr-o mamă şi din patru taţi necunoscuţi

Prin anii 70, cei din comunitate puteau să-şi ia nişte responsabilităţi pe capul lor. Preşedintele sovietului sătesc a făcut o adunare generală a satului şi a venit cu iniţiativa să ia întreaga localitate tutelă asupra acelei familii. Cei de la şcoală aveau grijă ca la început de an copiii să fie îmbrăcaţi, încălţaţi, să aibă ghiozdane şi cărţi ca şi toţi ceilalţi elevi, preşedintele colhozului din localitate îi asigura întregul an cu produse alimentare, iar acasă Inesa era mama şi tatăl lor. Copiii nu-i ieşeau din cuvânt. Învăţau binişor, aşa că, după ce au terminat şcoala din sat, s-au dus la carte mai departe.

Vrednică fată era Inesa, dar, pentru că mama ei a fost târfa satului, nici un flăcău nu şi-o dorea de nevastă. Aşa, să vină să se răcorească la ea, da, doritori de aceştia câtă frunză şi iarbă. Iată de ce a rămas nemăritată. Şi cu carte puţină. Fraţii ei, până a se însura, trăgeau pe acasă, pentru că Inesa le era ca o mamă.

Şi, cât a lucrat pe lanurile de tutun ale gospodăriei, a strâns bănuţ cu bănuţ şi le-a dat lor: lui Ilie, Ionel şi Tudor, că erau flăcăi şi trebuia să aibă un ban în buzunar. Nu s-a gândit să ridice o casă nouă, să se îmbrace şi ea mai frumos, să se mute cu traiul la oraş unde banul se câştigă mai uşor. N-a făcut-o, pentru că, zicea ea, băieţii trebuie să aibă o casă unde să tragă, o casă părintească. La oraş apartamentul nu înseamnă acelaşi lucru.

„Nevestele noastre se ruşinează din ce neam ne tragem”

Anii treceau… Pe rând s-au însurat fraţii ei şi tot pe rând s-au şi înstrăinat de ea. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar cumnatele nu voiau s-o vadă în casa lor deşi întotdeauna venea cu plinul căci avea Inesa tot ce trebuie în gospodărie. Ţinea şi porc, şi o junculiţă avea, câteva oiţe acolo, păsări de nu le mai ştia numărul şi pentru ce îngrijea ea atâta vietate? Pentru fraţi şi nepoţi, pentru că avea de la cei trei fraţi tocmai opt nepoţi, unul mai frumos ca altul.

Îi vedea rar de tot pentru că nu veneau la ea în sat, dar de îndrăznea ea să dea buzna peste dânşii, cumnatele o primeau rece şi mai că nu-i arătau uşa. Se întreba femeia ce a făcut ea de n-o mai iubesc fraţii? Nu le cere bani, nu-i supără cu nimic, nu vine la ei cu mâna goală. Ce-o mai fi, Doamne, la mijloc? A îndrăznit şi l-a întrebat pe Ilie: „Ce aveţi, bre, cu mine de nu mă înghiţiţi? V-am făcut vreun rău? Spuneţi-mi. Dacă-s vinovată cu ceva, îmi cer iertare, că nu-s cu stea în frunte!”.

„Lele, nu te supăra, nevestele noastre, chiar dacă trăiesc cu noi, se ruşinează din ce neam ne tragem. Ştii şi mata cine a fost mama noastră, tată n-am avut niciodată. Chiar dacă noi avem studii şi o funcţie, e destul o ceartă cât de mică şi imediat ne scot ochii. Dar când te văd pe mata, turbă de-a binelea. Mai bine nu mai veni pe la noi”, i-a răspuns Ilie. Aşa a ajuns Inesa să nu mai calce în casa fraţilor. Avea atunci 44 de ani, era fără familie, fără studii şi fără lucru. Că s-au împărţit pământurile şi a devenit Inesa roaba lor de bună voie.

Cu binele te obişnuieşti uşor

Poate că nu v-aş fi povestit această istorie dacă nu se întâmpla o cotitură în destinul acestei femei. În satul vecin, un vădăoi rămăsese cu o casă de copii – toţi mărunţei. Avea vreo cinci căci se însurase devreme şi s-a silit până la 38 de ani să-şi umple casa. A venit într-o seară la Inesa s-o roage să-l ajute. „Nu mă descurc cu ei, dar mama mea e departe şi bolnavă, n-ai vrea mata să treci la mine?” Femeia asta, care nu avea un suflet apropiat alături şi care se mângâia doar cu vietăţile din curte, a acceptat pe loc. Era deprinsă să fie de folos altora, vă spuneam că n-a trăit o zi pentru sine.

A vândut într-o săptămână tot ce avea în gospodărie – păsări, vite, a bătut uşa şi ferestrele în scânduri şi a trecut cu viaţa la Isaie. Se gândea că, dacă se şi însoară bărbatul, oricum va avea nevoie de ajutor. Vă spuneam că ea avea atunci 44 de ani, el – 38 împliniţi. Cum era harnică şi spornică la lucru, într-o lună de zile Inesa a făcut jucărie din gospodăria lui Isaie. El cu tractorul pe deal, ea acasă spăla, văruia, vopsea, avea grijă de copii şi-l întâlnea pe bărbat cu bucate fierbinţi. Cică cu binele te obişnuieşti uşor.

Femeia cu ochi luminoşi şi suflet blajin

Isaie s-a gândit într-o zi că vine acasă cu mai mult suflet chiar decât atunci când trăia cu nevastă-sa. Ba a mai observat el că Inesa nu-i urâtă, că are trup frumos, ochi luminoşi şi că e blajină la suflet. Când o angajase să aibă grijă de gospodărie, îi propusese o sumă de bani pe care femeia îi lua de fiecare dată, dar uite că de la un timp Isaie pe lângă salariu porni să-i facă Inesei şi cadouri, mici atenţii, zicea el că nu ştie altfel cum să-i mulţumească.

N-a fost pentru nimeni o surpriză când vădăoiul şi Inesa au început să trăiască ca soţ şi soţie. Dar se mira Isaie că nu-i vizitează fraţii ei, ar fi vrut să-i cunoască. La 45 de ani, Inesa s-a cununat cu Isaie, nu avea încotro. Rămăsese însărcinată şi nu voia să nască un copil din flori.

Ceea ce ştiu eu e că nu le-a spus fraţilor nici că s-a măritat şi nici că le-a născut un nepot.