Sclavele tatălui

Două surori de 16 şi 17 ani din raionul Cimişlia nu pot să îşi continue studiile, deşi învaţă bine, din cauza că tatăl lor refuză să-şi facă acte de identitate

surorile

Elena (16 ani) şi Aurelia Olărescu (17 ani) din Gura Galbenei, Cimişlia, nu au niciun act de identitate din cauza tatălui lor. Elena a terminat clasele de gimnaziu însă nu poate obţine certificatul de absolvire din cauza că nu are acte de identitate, acelaşi lucru o aşteaptă pe Aurelia. Mama lor este încarcerată la Rusca pentru omor, iar tatăl lor refuză să-şi facă acte de identitate.

Lidia Olărescu, secretara Consiliului local Gura Galbenei, Cimişlia, ne-a declarat că cele două surori s-au născut în urma concubinajului lui Dumitru Olărescu şi al Mariei Ambroci. După naşterea fetelor, mama acestora a fost condamnată pentru omor şi încarcerată la Penitenciarul din Rusca. În timp ce tatăl lor are o relaţie de concubinaj cu o altă femeie. Copilele au fost luate şi crescute de către sora tatălui lor, Lidia Olărescu, şi unchiul lor, Nicolae Olărescu, fraţi care stau în aceeaşi casă.

„Elena Olărescu (17 ani) a terminat anul trecut clasele de gimnaziu la Liceul Teoretic Gura Galbenei. Ea nu a putut să-şi continue studiile şi nici să primească certificatul de absolvire doar din cauza că nu are niciun act de identitate. Pe sora sa, Aurica, o aşteaptă aceeaşi soartă în anul curent”, ne-a spus funcţionara primăriei, care nu e ruda fetelor.

Pentru a soluţiona problema actelor celor doi fraţi, reprezentanţii aceleiaşi structuri au cerut ambilor fraţi să se prezinte la oficiu pentru perfectarea actelor”, a menţionat funcţionara Lidia Olărescu. Potrivit acesteia, lui Dumitru Olărescu, tatăl fetelor, i-a fost pregătit de către autoritatea publică locală tot setul de acte necesare pentru perfectarea buletinului de identitate, însă acesta refuză să se prezinte la Secţia de paşapoarte Cimişlia pentru a le perfecta.

Primăria încearcă să le ajute

Lidia Olărescu, angajata primăriei, a făcut în 2011 un demers către Maternitatea din Cimişlia şi a obţinut certificatul medical constatator al naşterii fetelor, înregistrate cu numele Olărescu, deşi mama fetelor are numele Ambroci.

În acelaşi an, secretara primăriei a mers la Oficiul Stare Civilă Cimişlia şi a obţinut lista de acte necesare pentru emiterea certificatelor de naştere ale fetelor, la care trebuia să fie anexate actele de identitate ale părinţilor lor.

Mama fetelor, Maria Ambroci, a fost de acord ca actele de identitate să fie perfectate de către autoritatea publică locală, ea deţine doar forma nr. 9.

Tatăl lor nu vrea acte de identitate

„Am primit certificatul medical de la maternitate pe numele Olărescu, de aceea aveam nevoie de actele de identitate ale tatălui fetelor, care nu are până în prezent niciun document. L-am rugat să-şi facă actele de identitate pentru binele fiicelor sale. Angajaţii Direcţiei documentare Cimişlia ne-au comunicat că tatăl fetelor, Dumitru Olărescu, figurează cu acte false făcute de către fratele său geamăn, Gheorghe Olărescu.

Pentru a soluţiona problema actelor celor doi fraţi, reprezentanţii aceleiaşi structuri au cerut ambilor fraţi să se prezinte la oficiu pentru perfectarea actelor”, a menţionat funcţionara Lidia Olărescu. Potrivit acesteia, lui Dumitru Olărescu, tatăl fetelor, i-a fost pregătit de către autoritatea publică locală tot setul de acte necesare pentru perfectarea buletinului de identitate, însă acesta refuză să se prezinte la Secţia de paşapoarte Cimişlia pentru a le perfecta.

„Fetele au fost la fratele geamăn al tatălui lor, Gheorghe, şi l-au aşteptat să meargă cu ele la secţia de paşapoarte, care a acceptat, numai tatăl lor nu şi-a ţinut promisiunea”, ne-a mai spus Lidia Olărescu. Adolescentele nu vor să poarte numele mamei, însă tatăl lor trăieşte în concubinaj cu Elena Fetco din Ciorăşti, Nisporeni.

Vor să înveţe

Directoarea Liceului Teoretic Gura Galbenei, Cimişlia, Ludmila Casian, are doar vorbe de laudă despre cele două surori. „Ambele învaţă bine. Vor să meargă la o şcoală profesională pentru a obţine o meserie. Imediat ce vor primi buletinele de identitate îi vom înmâna Elenei certificatul de absolvire a gimnaziului”, a spus profesoara de limba română Ludmila Casian.

Fetele au fost înmatriculate la liceu în baza unui certificat de la primăria localităţii. Elena Olărescu lucrează împreună cu mătuşa ei, Lidia Olărescu, la oameni prin sat. Aşa îşi câştigă existenţa.

Referindu-se la situaţia celor două surori, şefa Oficiului Stare Civilă al mun. Chişinău, Inga Grajdan, a declarat că, în cazul respectiv, este responsabil organul de tutelă şi curatelă, adică mătuşa lor, Lidia Olărescu, care trebuia să intervină ca fetele să aibă certificatele de naştere şi buletinele de identitate.

Bunicii le-au spus zilele de naştere

Elena Olărescu ne-a declarat că stă acasă pentru că nu a putut să-şi continue studiile din cauza că nu are acte de identitate. Cu o voce plăcută, tânăra ne-a mai spus că locuiesc cu mătuşa lor Lidia Olărescu şi cu unchiul lor, Nicolae Olărescu, care are o pensie de invaliditate din care se întreţin toţi patru. Nicolae Olărescu este invalid de gradul întâi şi are o pensie de invaliditate de 1416 lei şi un suport financiar de 180 de lei.

„Mai lucrăm prin sat pe la oameni. Acum prăşim ca să câştigăm ceva”, ne-a spus cu voce stinsă tânăra. Elena s-a născut la 2 iunie 1999, iar Aurelia – pe 28 aprilie 2000. Elena vrea să fie bucătăreasă sau croitoreasă, iar Aurica – doctoriţă.

Victoria Popa

Comentează