Vânătorul de inimi

Vânătorul de inimi

În ziua aceea, Inga împlinea 34 de ani. Femeie plăcută la chip, serioasă şi plină de virtuţi. Una îi lipsea ca să se simtă împlinită – nu era măritată şi până la vârsta ei nu a cunoscut trup de bărbat.

Şi parcă nu era integră, avea sentimentul că-i lipseşte ceva important. Zic, împlinea 34 de ani, prietenele au convins-o să-şi petreacă ziua de naştere la restaurant. „De ce să aduni bani dacă nu te bucuri de ei?”, i-au spus fetele. Toate prietenele Ingăi erau măritate, aveau câte un copil-doi şi ea le invidia de moarte pentru treaba asta. Deşi mare preţ nu punea pe soţii lor. Mai toţi erau înfumuraţi şi plini de sine, de altfel, ca toţi bărbaţii care deţin o funcţie undeva, indiferent cât de importantă este.

Inga îşi întâlneşte „ursitul”

În acea zi, Inga a stat ore bune la coafor, s-a gătit ca niciodată şi arăta mult mai tânără decât anii pe care-i împlinise. Petrecerea a fost frumoasă, cu multă veselie, cu dansuri şi nu s-ar fi despărţit prietenele dacă localul nu s-ar fi închis după miezul nopţii. Au închiriat un taxi, care le-a dus pe rând la casele lor şi rămăsese în local doar Inga, care urma să plece în momentul ce vine maşina după ea.
Inga era beată şi veselă. Niciun gând nu-i crispa faţa, aşa că a urcat în vehicul mulţumită că s-a sfârşit şi ziua aceea şi că de mâine porneşte alta. Până să ajungă acasă, a adormit Inga. Şoferul a trezit-o cu greu, a sprijinit-o ca să urce etajele, i-a deschis uşa şi, plecând, a rămas în buzunar cu cheile de la apartamentul Ingăi. Abia a doua zi spre seară, a venit bărbatul să i le întoarcă. Era sâmbătă şi femeia, obosită după petrecere, a dormit mai tot timpul. Când a trezit-o din somn soneria, era boţită la chip, în pijama încă.

Vladimir trece să locuiască la Inga

A deschis crezând că e vreo prietenă de-a ei, dar în prag stătea un bărbat tânăr şi chipeş. Îi întinde femeii cheile: „Au rămas la mine din întâmplare, vă rog să mă scuzaţi”, zice el. L-a invitat tânăra la bucătărie să-l servească cu o cafea, fireşte că au vorbit despre una, despre alta, s-au simţit bine împreună şi au hotărât să se mai vadă. Bărbatul era de prin Căuşeni, avea doar mamă şi locuia la gazdă. Aşa zicea el!
S-au văzut mai multe luni, au petrecut împreună. Oriunde se ducea Inga îl lua şi pe el ca pereche. Apoi Vladimir a trecut să locuiască la dânsa. Mai ales că gazda costa scump, iar dânsul, îi spunea acesta Ingăi, e nevoit să trimită toţi banii mamei sale care e bolnavă rău. Adică, de fapt, Inga îl întreţinea cu de toate, el nu participa cu niciun bănuţ la întreţinerea gospodăriei. Fata nu se deranja din cauza asta, pentru că avea un salariu bun şi ciubucuri în afară de asta.

Când află de sarcina Ingăi, îşi pierde urma

Uneori, ca s-o pună la încercare cât de mult ţine ea la el, Vladimir îi zicea: „Mă duc, Inga, de la tine, mi-i ruşine, fato, că stau pe capul tău şi să nu te ajut cu nimic. Poate se face mama bine şi atunci tundem o nuntă la noi, la Căuşeni, de o să răsune raionul”. Inga îl liniştea că să nu-şi bată el capul, atâta timp cât ea este în stare să facă faţă cheltuielilor. Într-un cuvânt, Vladimir o ducea cu ea ca în sânul lui Dumnezeu. Când îşi sărbătorea Inga cea de-a 37 aniversare, uite că-l doboară pe Vladimir cu noutatea că e gravidă.
La aflarea veştii, bărbatul s-a schimbat la faţă de necaz. În tot cazul nu s-a bucurat, lucru pe care l-a văzut Inga pe chipul lui. N-a sărutat-o, n-a felicitat-o şi nici nu i-a spus vreun cuvânt. A ieşit din casa femeii fără să-şi ia rămas bun. Uite aşa, ca un străin… A suferit mult Inga despărţirea de dânsul. În sinea ei credea că o s-o ia de nevastă într-o zi. S-a sfătuit cu prietenele şi acelea au convins-o să nască. „Nu-l căuta, chiar n-ai tu cu ce creşte un copil? Dacă vine vremea, te ajutăm şi noi…”

Escrocul a mai păcălit multe femei credule

Când i-a venit sorocul, a născut Inga o frumuseţe de fată. A numit-o Vlada, în amintirea tatălui biologic. Nu-i lipsea nimic – nici copilei şi nici mamei, dar un vierme o rodea pe Inga: ce ar fi să-l anunţe pe Vladimir că are o fiică? Telefonează la dispeceratul întreprinderii unde lucra el şi află că acum munceşte în altă parte. I-au mai dat cei de la dispecerat un număr de telefon şi o adresă. Inga îşi ia fetiţa şi, într-o seară, se duce la casa lui Vladimir.

Îi deschide o femeie cam de 40 de ani. Elegantă, bine păstrată şi frumuşică. Inga întrebă de Vladimir. „Dar cine eşti dumneata?”, o întrebă la rându-i stăpâna apartamentului. Îi răspunde Inga, îi arată copilul, la care nevasta ceea s-a pus pe un râs de nu se putea opri: ia coţcar, ia escroc şi acesta, frate! „Nu-i la mine, dragă, l-am alungat! Ştii cu câte femei a trăit în oraşul acesta până la tine şi după tine?! Acum e la alta, i-am văzut împreună prin centru. Nu-l căuta, are familie la ţară şi patru copii legitimi. Ne scurge pe noi, proastele, şi-i ţine pe dânşii!” „Dar mamă-sa, întreabă Inga, mai trăieşte?” „Care mamă, femeie dragă, el e crescut la orfelinat, e copil lepădat! Cum, nici asta n-ai ştiut?”