Aflaţi în pregătirile pentru Premiile Academiei, este important să rețineți țările care nu participă la acest proiect din cale afară de american. În acest an, nu participă ca de obicei asemenea ţări ca Belarus, Tadjikistan, Bhutan și Armenia, însă, împreună cu acestea, lipsesc state care ar putea să prezinte ceva.
În acest sens, o absenţă neaşteptată este Moldova. Să admitem că aceasta are o urmă neînsemnată pe scena internaţională, însă ea arată semnele unei culturi cinematografice aflată în renaştere. Acest stat mic şi puţin cunoscut şi-a făcut intrarea la Oscar în 2013, cu „Toţi copiii Domnului” (2012), continuând cu „La limita de jos a cerului” în 2014. Şi acum, nimic?…
Ceea ce face acest lucru deosebit de curios este faptul că anul 2015 a marcat cea mai importantă miză a Moldovei în peisajul cinematografic contemporan cu lungmetrajul de debut al lui Anatol Durbală, „Ce lume minunată” (2014). Peisajul sumbru al brutalităţii poliției în timpul protestelor din 2009, după alegerile parlamentare, cuplat cu dibăcie cu practica / exerciţiul timpului şi locului nepotrivit, thriller-ul politic „Ce lume minunată” oferă spectatorilor o fereastră senină în istoria recentă a Republicii Moldova, toate acestea demonstrând potențialul extraordinar al lui Durbală ca regizor.
Acţiunea se desfăşoară în aprilie 2009 în Chişinău, Moldova. Filmul relatează despre protestele violente în urma alegerilor falsificate ce i-au oferit PCRM majoritatea locurilor în parlament. În mijlocul acestei acţiuni se pomeneşte uitucul Petru (Igor Babiac), un tânăr de 22 de ani, student la Universitatea din Boston, care s-a întors în ţara sa pentru a-şi vizita familia de Paşti. Nerăbdător să vorbească pe Skype cu iubita sa din SUA, Petru merge în hruşciovka unui coleg de-al său de universitate pentru a-şi lua un monitor pe care îl împrumutase acestuia ceva ani în urmă. În mod normal, o acțiune nevinovată. Însă, între timp, jefuirea în masă a clădirii Parlamentului și a Preşedinţiei determină poliția să curețe străzile de hoți.
Întorcându-se acasă cu un monitor greoi, doi poliţişti îmbrăcaţi în civil îl confundă pe Petru cu un jefuitor, îl atacă și îl arestează împreună cu nişte protestatari. Poliţiştii îl predau pe Petru unui comisariat de poliţie, spectatorii devenind martori ai torturii şi denigrării persoanelor arestate, scene pe care Durbală le filmează în cadre dintr-o bucată (long takes). Încarcerat într-o celulă rău ventilată împreună cu alţi deţinuţi, gardienii îl aduc pe Petru la maior (Igor Caras-Romanov), anchetatorul şi antipodul acestuia. Ceea ce continuă nu este pur și simplu o anchetă în scopuri politice, ci mai curând o interogare a unui tânăr care, după cum îl vede maiorul, deşi este la mile distanță de Moldova, știe ce se întâmplă aici. Supărarea maiorului pe Petru îşi are rădăcinile mai puțin în detaliile acuzaţiilor inventate, ci în aversiunea sa faţă întreaga generaţie a lui Petru, care lucrează şi îşi face studiile în străinătate, generaţie ce se identifică tot mai mult cu România și se regăseşte în cultura europeană și mondială.
Pe parcursul anchetei, prăpastia dintre cei doi se adânceşte, culminând cu o criză înspăimântătoare de furie a maiorului, fapt ce arată pericolul naţionalismului retrograd al acestuia. Chiar dacă intriga este destul de simplă, „Ce lume minunată” este unul dintre filmele specifice ale căror pregnanță rezidă nu atât în intriga ca atare, ci mai degrabă în ambalajul său cinematografic. Filmul lui Durbală oferă spectatorilor o lume pe deplin credibilă realizată cu succes. În acest scop, Durbală face uz de toate instrumentele cinematografice de care dispune pentru a arăta spectatorilor abuzurile de după protestele postelectorale din 2009. El recurge la cadrele dintr-o bucată atât la surprinderea unor detalii exacte ale acțiunilor personajelor, precum şi la capturarea unor zone sumbre ale Chișinăului. Ca rezultat, unii comentatori compară lucrarea lui Durbală cu cele care reprezintă Noului Val românesc, lucru nejustificat pe deplin. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că această comparaţie merge prea departe, şi asta deoarece camera Noului Val românesc are o înclinare spre tablouri frontale statice, şi nu spre mişcări libere în spațiul de filmare.
În cazul arestării abuzive a lui Petru, de exemplu, Durbală montează întregul eveniment într-o singură secvență ce îţi taie respiraţia. Camera începe cu supravegherea din partea de sus a unei clădiri din apropiere a polițiştilor ce urlă la tinerii culcaţi pe trotuarul rece cu picioarele şi mâinile desfăcute. Apoi lasă această scenă îndreptându-se armonios în jos, penetrează ramurile desfrunzite ale copacilor, pluteşte deasupra străzii ajungând în cele din urmă la nivelul solului. Ulterior, camera, înaintând spre deţinuţi, îl arată pe Petru fără cunoştinţă târât de doi poliţişti îmbrăcaţi în civil.
El își recapătă simţurile în urma unor țipete și scâncete de durere. Şi chiar dacă Petru le cere calm poliţiştilor explicaţii despre motivul arestării sale, încercând totuşi să iasă din dubă. Nu e nimic aici ce ţine de Noul Val, nici filmare statică, nici filmare directă continuă a situaţiei dificile a acestor deţinuţi. O astfel de strategie cinematografică ar fi prea pasivă pentru intensitatea acestei relatări, și Durbală a știut acest lucru. Prin urmare, în timp ce Noul val ar lua scena în totalitate, camera lui Durbală intervine în acţiune. De remarcat, de asemenea, digresiunile intermitente ale lui Durbală de la arestarea abuzivă a lui Petru la calvarul camarazilor săi.
De-a lungul filmului, camera se îndepărtează de la protagonistul nostru pentru a arăta polițişti vorbind despre femei, tineri înghesuiți într-o celulă slab ventilată cerșind apă și doi polițiști robuşti obligând un adolescent să ţină o antenă de televiziune într-un unghi imposibil, lovindu-l de fiecare dată când se pierde imaginea. E curios că aceste scene nu reprezintă o intrigă secundară pe deplin dezvoltată, ceea ce e pe deplin justificat, deoarece scopul lor e mai mult retoric, şi nu pur dramatic. Regizorul oferă spectatorilor o vedere panoramică în care poliția maltratează deținuții, plasând calvarul lui Petru în cadrul suferinței colective a victimelor reprimării postelectorale.
Nu luaţi totuşi cele de mai sus drept un elogiu din partea mea. Filmul are desigur şi neajunsuri. Personajele discută adesea îndelung, crizele de furie ale maiorului degenerează într-un naţionalism caricaturizat desprins parcă din desene animate. Mai mult, există momente în care personajele devin portavoce vizibile ale viziunilor politice ale lui Durbală.
Dar să haideţi să lăsăm un pic neajunsurile. Aceste critici denotă mai puțin o stângăcie regizorală, ci mai curând ele sunt nişte capcane proprii tuturor regizorilor debutanţi și, trebuie spus fără ocolişuri, că acest film este totuşi o realizare herculeană. Şi pentru a înțelege de ce acest film este un miracol, e necesară o scurtă schiță despre climatul cinematografic actual din Republica Moldova. În 1991, industria de film din această ţară s-a prăbușit împreună cu Uniunea Sovietică, o lovitură după care nu s-a putut recupera pe deplin. Până în prezent, R. Moldova nu are practic şcoli de film, nu are finanțări pentru bugete de film, după cum nu are o protecție solidă a proprietății intelectuale pentru regizori sau industria de film.
În plus, abia dacă există aici public pentru cinema în general, problemă ce a culminat în 2004, când R. Moldova a înregistrat a doua cea mai mică rată de audienţă din lume. Cu puține șanse în țara lor, cei mai mulți entuziaști de film din Republica Moldova caută să se realizeze în străinătate. În fiecare an, tineri cineaști concurează pentru două burse oferite de Academia de Film și Teatru din București, România, instituţie în care s-au format unele dintre cele mai importante figuri ale Noului Val românesc. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că cei mai mulţi dintre ei nu se mai întorc acasă. Şi cel mai îngrijorător este că Guvernul de la Chișinău contribuie la sărăcirea culturii filmului din propria țară prin faptul că nu întreprinde niciun efort legislativ pentru a proteja sau a cultiva o industrie autohtonă de film. Realizatorii de film din Republica Moldova sunt, prin urmare, obligaţi să se descurce singuri cu asemenea probleme ca finanțarea adecvată și protecția drepturilor de autor, care, trebuie să spun, realizează filme de lung metraj aproape imposibile.
În contextul unor asemenea provocări, criticile de mai sus nu ar trebui să diminueze talentul înmugurit al lui Durbală şi nici importanţa filmului său. „Ce lume minunată” oferă o lecție dureroasă despre natura puterii politice, care va impresiona, fără îndoială, atât publicul din Moldova, cât şi cel internațional, în special într-o epocă în care discordanţele sociale capătă forme tot mai ireconciliabile, iar fidelitatea faţă de regimurile vechi devine o mască pentru ideologiile care asupresc întregi populații. În pofida absenţei regretabile la Oscaruri, am sincera speranţă că Durbală va continua să facă filme în ţara sa şi va inspira alţi entuziaşti moldoveni să facă acelaşi lucru. Dincolo de situaţia precară a culturii cinematografice din R. Moldova, faptul că Durbală continuă să realizeze filme în ţara sa ne face să credem că viitorul acesteia e pe mâini bune.
Brandon Konecny
Traducere de Ilie Gulca
Citiţi originalul textului pe http://filmint.nu/?p=17371#.Vpkkk5AsvHQ.facebook
