De ce iarna e anotimpul cel mai nepotrivit pentru iubire

De ce iarna e anotimpul cel mai nepotrivit pentru iubire

Frigul ne închide în casă, întunericul ne întristează şi hainele groase ne încetinesc toate mişcările. Pe scurt, iarna nu este cel mai bun anotimp pentru iubire, iar motivele sunt mai multe:

Hainele

Cum spuneam şi mai sus, când e frig afară trebuie să ne îmbrăcăm mai gros – să ne înfofolim – şi pe lângă faptul că mişcările noastre sunt mai greoaie din acest motiv, nici nu arătăm pe cât de bine ne-am dori. Când temperaturile scad sub 0 grade parcă nu-ţi mai vine să porţi rochiţa aia sexy care îi place lui sau bluza cealaltă care îţi face sânii să pară mai plini.

Chef de sex?

Da şi nu prea. Unul dintre cele mai neplăcute efecte ale iernii este şi scăderea apetitului sexual. Oricât de încinsă ar fi atmosfera între voi doi, parcă mai puţin îţi vine să te dezbraci în faţa lui. În plus, iarna nici pielea ta nu se simte prea bine – se usucă repede, e deschisă la culoare, lipsită de strălucire şi dacă nu te simţi bine în pielea ta, nu te poţi simţi sexy.

Răceli şi gripe

În cele trei luni ale anotimpului geros poţi răci foarte uşor şi atunci când o faci nici nu-ţi mai vine să te vezi cu iubitul tău – nasul înfundat şi roşu de la prea mult suflat, ochii umflaţi şi roşii, voce îngroşată… ca să nu mai vorbim că ai putea să îi transmiţi şi lui răceala.

Socializare

După Revelion toţi se întorc la locurile de muncă şi parcă nimeni nu mai are chef de ieşit în oraş. Nu mai este vacanţă, nu mai ai acelaşi timp la dispoziţie şi nici cheful să înfrunţi frigul ca să te vezi cu prietenii, mai bine vorbiţi la telefon sau pe Internet. De aceea, potrivit unor studii, iarna ai cele mai mici şanse să cunoşti oameni noi cu care să legi apoi relaţii de prietenie sau relaţii amoroase.

Valentine’s Day

Şi dacă ai totuşi noroc să întâlneşti un bărbat cu care să începi o relaţie, situaţia poate deveni rapid tensionată, din cauza datei de 14 februarie. Mai exact, Valentine’s Day pune presiune pe orice relaţie, dar dacă sunteţi abia la început de drum, poate fi şi mai deranjant – iar unii bărbaţi pot crede că vrei să ai o relaţie doar ca să nu fii singură atunci.
Sursa: unica.ro
Foto: Thinkstock

Vizualizări: 303

Comentează