FIFA îşi cere scuze după ce a prezentat o hartă a Rusiei ce includea Crimeea – VIDEO

FIFA îşi cere scuze după ce a prezentat o hartă a Rusiei ce includea Crimeea – VIDEO

FIFA şi-a cerut scuze pentru difuzarea unei hărţi a Rusiei ce includea Crimeea, în cadrul prezentării emblemei oficiale a Cupei Mondiale de fotbal din 2018, care a avut loc, marţi, la Moscova, informează AFP.

“Comitetul organizator local a apelat la o agenţie de comunicare pentru o proiecţie la Teatrul Balşoi. Din nefericire, harta Rusiei prezentată în cadrul acestui eveniment de acest furnizor a scăpat atenţiei noastre, iar scurta apariţie a secvenţei în cauză a fost eliminată”, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al FIFA, citat de mediafax.ro

Folosirea hărţii respective a provocat numeroase reacţii, inclusiv la Kiev şi la Moscova.

Viedoclipul iniţial făcut public de FIFA a fost retras, iar noul videoclip nu mai conţine nicio hartă a Rusiei.

Rusia a anexat peninsula Crimeea, regiune aparţinând Ucrainei, în urma unui referendum desfăşurat în luna martie, în care 96% dintre locuitori s-au pronunţat în favoarea acestei alipiri. Autorităţile de la Kiev şi statele occidentale au calificat drept ilegal referendumul.


Imagine: AFP/ Mediafax Foto

Vizualizări: 66

Comentează