La bătrâneţe, sunt în conflict cu legea

La bătrâneţe, sunt în conflict cu legea

Pensionarul Mihai Dogotari, care a lovit-o pe ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, Valentina Buliga, este purtat de jumătate de an pe drumuri, a fost hărţuit şi băgat cu forţa în spitalul de psihiatrie, pentru a-i fi efectuată expertiza psihiatrică obligatorie. În acelaşi timp, Ion Zubcu, un bătrân în vârstă de 73 de ani, din Bolţun, Nisporeni, a fost condamnat la nouă ani de închisoare din cauza câtorva rânduri de viţă-de-vie, cu încălcarea mai multor drepturi, inclusiv în lipsa unei astfel de expertize.

Dacă primul caz este intens mediatizat şi procurorii au tins să respecte Codul de Procedură Penală, în cel de-al doilea caz, bătrânul nici n-a reuşit să înţeleagă ce i s-a întâmplat că a şi fost băgat după gratii. JURNAL a relatat anterior cazul lui Ion Zubcu ce a obţinut în 1993, după destrămarea colhozului, cota de pământ, inclusiv patru rânduri de viţă-de-vie.
Via era în paragină şi pensionarul a muncit ca să o aducă într-o stare bună. Câţiva ani mai târziu, a mai fost măsurat o dată terenul, în sens invers, de la deal la vale, şi rândurile pe care pensionarul le lucrase cu mult sârg au ajuns în posesia vecinului său de cotă, Valentin Condurachi, fost primar de Bolţun, care procura terenuri de la consăteni.
După noile măsurări, lui Ion Zubcu îi revenea pământ alături de vie, un teren nelucrat. Bătrânul nu a fost de acord să cedeze via la care a muncit şi, ca rezultat, s-a pomenit într-un litigiu anevoios cu fostul primar.
Cazul a ajuns până la Curtea Supremă de Justiţie. Familia Zubcu a pierdut procesul în 2009. Cu toate acestea, moşul continua să-şi lucreze via şi, în fiecare toamnă, culegea strugurii. În noiembrie 2012, după ce a cules ultima roadă, a fost vizitat de poliţistul de sector Ion Andronache, care i-a spus bătrânului că are ordonanţă de reţinere pe numele lui din cauza că refuză să execute decizia instanţei şi că trebuie să-l însoţească la Comisariatul de Poliţie Nisporeni.

A rănit un poliţist

Bătrânul i-a spus că, dacă trebuie, va veni singur. Poliţistul de sector a plecat şi, o oră mai târziu, s-a întors cu un grup operativ format din cinci poliţişti. Aceştia au sărit gardul şi au tăbărât asupra bătrânului. Maria Zubcu, soţia lui, ne-a povestit atunci: „După ce a plecat poliţistul, moşneagul a pus zăvorul la poartă şi s-a apucat să taie lemne. Ei (poliţiştii) au sărit însă gardul şi au tăbărât asupra lui. S-a auzit şi o împuşcătură. Pe drum se întorcea un băiat de la stână, Victor Mămăligă. Mi-e martor, glonţul i-a trecut pe lângă picior. Au început să-i sucească mâinile moşneagului şi să lovească în el. El a strigat: ‘Sai, măi babă, şi mă scoate!’. El lupta cu unul, iar eu – cu celălalt. Acela m-a izbit şi eu am luat citoru şi i-am tras. În hărmălaia ceea, Ion a pus mâna pe bărdiţă şi l-a rănit pe Ion Bocan, poliţistul din Iurceni, la mână”. Bătrânul i-a provocat o rană de gravitate medie poliţistului. După un concediu scurt de boală, acesta a revenit în câmpul muncii.

I s-au încălcat mai multe drepturi

Procurorii de la Procuratura Nisporeni au fost de părere că bătrânul a comis o infracţiune gravă şi au cerut în instanţă să fie condamnat la 12 ani de detenţie. La şedinţa de judecată, bătrânul a explicat că, prima oară când i-a trecut pragul, poliţistul Ion Andronache i-a explicat că se va duce singur la comisariat, căci nu a primit citaţie şi nu va merge însoţit de poliţişti să-l vadă toată lumea prin sat, pentru că nu e infractor.
Poliţiştii însă au revenit în forţă, au sărit gardul şi au aplicat arma. „Domnule judecător, n-am vrut să omor pe cineva. Au sărit gardul, m-au numit cu cuvinte urâte. Eram la mine în gospodărie, am vrut doar să mă apăr”, a explicat bătrânul în instanţă.

Judecătoria Nisporeni l-a condamnat pe Ion Zubcu la nouă ani de detenţie. Avocata familiei, Aliona Tufan, ne-a informat că a atacat decizia la Curtea de apel, aceasta însă a fost lăsată în vigoare. Potrivit ei, organul de urmărire penală a comis mai multe abateri. În primul rând, trebuia să iniţieze o expertiză psihiatrică obligatorie, potrivit Codului de Procedură Penală, în cazul persoanelor în etate. La dosar nu a fost anexată o asemenea expertiză. Totodată, poliţiştii au violat dreptul la proprietate, au sărit gardul şi au aplicat arma. Ion Zubcu a fost indus în eroare şi de fostul său avocat, care i-a sugerat să semneze acte prin care susţinea totalmente poziţia organului de urmărire penală. Nu s-a ţinut cont de faptul că bătrânul nu aude, foloseşte un aparat auditiv vechi, şi nici nu prea vede. Pe moment, se aşteaptă decizia instanţei superioare pe marginea cazului dat.

Despărţiţi la bătrâneţe

Ion şi Maria Zubcu au trăit împreună 50 de ani. Maria Zubcu se temea că nu-şi va mai vedea soţul şi se plângea că nu poate să meargă la Chişinău, la închisoare. Bătrâna a decedat în acest an, fără să-şi mai ia rămas bun de la soţ. La funeralii, Ion Zubcu a fost adus în cătuşe. „Plângea ca un copil”, ne-a spus sora lui, Irina, care crede că s-a comis un act de nedreptate în privinţa fratelui său. „Nici la masa de pomină nu i-au dat voie să stea, l-au urcat repede în maşină şi l-au dus, ca pe un hoţ. El însă nu este un om rău”, a mai spus ea.

Svetlana Corobceanu

Vizualizări: 137

One Comment

  • 31 octombrie 2014 | Permalink |

    Criminalii stau in libertate, dar oamenii necajiti-victime a regimului criminal de la Chisinau instaurat in 2009 in urma loviturii de stat fac inchisoare! Unde-i dreptatea?

Comentează