Moldovenii noştri găsesc zeci de motive să rămână în străinătate până se rup definitiv de familiile lor

Multe se vor mai scrie despre ai noştri plecaţi în lume. Eu cunosc atâtea istorii despre ei – una mai neverosimilă decât alta, încât mă întreb uneori cât adevăr este în ele și câtă imaginație. Mi s-a povestit, de exemplu, despre o fată de la noi care a ajuns regină într-un trib din Australia, alta e măritată cu un tuareg, o populație mică de oameni, care trăiește în pustiuri, un flăcău de pe la noi s-a însurat cu fiica unui mare demnitar african, are cetățenia țării și copii tuciurii. Atât de bine s-a adaptat în mediul acelei țări că e posibil să fie înaintat și la președinția statului. Vreau să ajung s-o văd și pe asta!!! Și a plecat de la Strășeni, medic fiind, să câștige un ban…

Chiar ieri o găgăuză de la sudul Moldovei îmi vorbea despre soră-sa, care e măritată în Turcia și este cea de-a patra soție a bărbatului ei. Așa am aflat că în unele localităţi din țara asta se mai întâlnesc bărbați cu mai multe soții. Pesemne că s-a mai păstrat tradiţia haremurilor. Zic, istorii adevărate și mai puțin reale despre cei plecați pe aiurea fără gând de întoarcere acasă. Oricât de greu le este în străinătate, dacă au mușcat cel puțin o dată din binele altora, acasă nu vor să se mai întoarcă.

Vadim o cere de nevastă pe Aurica şi trece în numele ei

La ce bun? Pentru cine? Sunt gata uneori să trimită bani, să-și întrețină copiii și bărbatul șomer sau bețiv, numai să nu-l mai vadă. Găsesc zeci de motive să mai rămână în străinătate până se rup definitiv de familia lor. Vin o dată pe an să-și vadă părinții. Copiii, ajunși la maturitate, pleacă după mame. Și se pustiește țara. Nu zic, sunt și dintre aceia, e drept că puțini la număr, care-s legați cu trup și suflet de palma asta de pământ. Dar și aceștia își iubesc țara tot mai mult de pe meleaguri străine.

Astăzi vreau să vă povestesc istoria Auricăi, cu cetățenie italiană, măritată cu primarul unei localități din Sardinia, mamă a cinci copii, unul născut în Moldova. La început a fost Aurica nevastă de hoț. N-a bănuit când s-a măritat că Vadim e mare profesionist în a goli casele oamenilor de lucruri de preț. Avea 28 de ani fata și până atunci nimeni n-a cerut-o de nevastă.
Pentru că nu e ruptă din soare și, în plus, e acoperită de păr ca un bărbat. E adevărat că e un pufușor roșcat, dar destul de des pe mâini, pe picioare, și mustăcioară are sub nas tot roșcată. Oricum, până să-l întâlnească pe Vadim, nici un alt bărbat n-a încercat s-o curteze. Frumos la chip era Vadim – înalt, brunet, cu ochi mășcați și lat în spate. Unde mai pui că era și cu cinci ani mai tânăr decât Aurica. Nu s-au întâlnit nici o lună de zile și iată că o și cere de nevastă. Și încă o rugăminte mai avea tânărul – ceru învoirea ei și a părinților ei să treacă în numele lor, adică Ciobanu să fie.

Misteriosul Vadim are ocupaţii suspecte

E adevărat că avea un nume de familie urât de tot, Limbric îi zicea, și vroia să scape odată și odată de el. Zic, s-au căsătorit într-o lună de zile fără să bănuiască atunci Aurica că se mărită cu un hoț. Dar au făcut cunoștință în transportul public. Fata se grăbea la serviciu, lucra vânzătoare la un supermarket de la noi și nicidecum nu putea urca în troleibuz. La un moment dat simte că cineva o împinge din urmă, aproape c-o urcă pe sus. Când a coborât ea, tânărul care a ajutat-o a coborât și el. Au făcut cunoștință, schimb de telefoane și din ziua aceea Aurica îl tot avea în preajmă pe flăcău.

Bănuielile că ceva nu e curat la mijloc au venit hăt târziu, când a început a-i aduce în casă amici de-ai lui, persoane suspecte la chip și foarte arogante. Apoi a început Vadim să dispară foarte des de acasă. Îi spunea nevestei că lucrează la o firmă care vinde mărfuri importate și că e nevoit să plece prin toată republica ca să asigure filialele lor cu acele produse. Banii de la nuntă i-a băgat într-un automobil, căci avea nevoie urgent de transport. La întoarcere aducea lucruri scumpe, uneori de anticariat. O dată la două săptămâni venea la ei acasă un tip, fioros la chip, care vântura obiectele celea aduse de Vadim și dispărea iute cu o parte din ele.

După razia poliţiei Vadim umblă fugar

Îi lăsa bani Auricăi sau bărbatului ei, ca să apară din nou mai târziu. Tot îl întreba nevasta pe soț: explică-mi și mie ce înseamnă asta, ale cui sunt lucrurile și de ce vin oamenii aceștia în casa mea și se comportă cu mine de parcă ar fi la ei acasă? De fiecare dată bărbatul îi răspundea: m-a rugat cineva să-i ajut să le vândă și vezi că nu pe degeaba. De ce să nu fac un ban, dacă-mi vine atât de ușor? Între timp, Aurica născuse un băiat și era ocupată mai mult cu grijile copilului și ale casei.

Vadim lipsea de o săptămână. Un amic de-al lui, un oarecare Vasea, a venit în fuga mare și i-a suflat Auricăi în ureche: dacă sună Vadim, spune-i să facă picioare, îl caută poliția. N-a mai reuşit femeia să-l întrebe pentru ce, că a și dispărut tipul. Dar și-a dat seama că e în legătură cu obiectele străine din casa lor. O fi fiind furate și al meu le ascunde, s-a gândit ea. Nici să bănuiască nevasta că tocmai el e hoţul. A strâns lucruşoarele celea în niște cutii și le-a ascuns într-o debara la scara blocului.

Până în seară, a și fost poliția la ei acasă. Au cotrobăit peste tot, dar n-au găsit nimic. În schimb, a aflat Aurica că soțul ei a mai fost judecat odată pentru furt și că, ieșind din pușcărie, și-a încropit o bandă și cutreieră cu ea prin toate republicile din fosta uniune. Că a fost observat la Kiev și „prins” chiar de o cameră stradală. Au date că s-a băgat într-o casă de la Bălți și a luat de acolo lucruri în valoare de 800 mii de lei. Vă spun, Vadim umbla fugar, iar un fost amic de-al lui a venit într-o zi după miezul nopții s-o întrebe de lucrurile dosite la ei. Nu-s, i-a răspuns Aurica, le-a luat poliția.

Lidia Bobână