I-a spus tatăl fiului rătăcitor: de toate ai avut, dar neom ai rămas – netrebnică fire ce eşti!

Chiar părinții lui nu aveau ochi să-l vadă. Șapte feciori aveau ei și doar mezinul i-a făcut de râs întotdeauna. Chiar din școală. Nu era zi să nu vină la casa lor directorul sau diriginta, ori vreun părinte scos din minți de ce făcea copilul acesta. Nici pe nume nu-i mai spuneau – avea porecla dihore în școală și așa-l strigau și acasă. De fapt, îl chema Pavel și nu era un copil urât sau prost, dar nu știu în cine s-a aruncat că era bun numai de rele.

Mezinul Pavel, ruşinea familiei

Vecinii nu le permiteau copiilor lor să-l aducă în curte sau în casă pe Pavel – imediat după aceea nu găseai banii, oricât de ascunși ar fi fost, sau dispărea alt lucru de preț din casa lor. Pe lângă porecla de dihore o mai avea și pe cea de hoț. E adevărat că nimeni nu l-a prins cu oca mică, dar bănuiala era mai presus de orice. Abia terminase nouă clase că părinții l-au și dat la o școală profesională să obțină derbedeul o specialitate. Nu cumva peste ani să-i mustre conștiința că n-au făcut destul pentru a-l pune pe calea cea bună.
Și uite că aici, la Chișinău, Pavel a însușit de minune meseria de hoț. Buzunărea cu îndemânare oamenii în piețele capitalei, în transportul public. Se uimeau părinții cum trăiește copilul lor numai din bursă?! O dată n-a cerut de acasă un ban, ba atunci când se ducea să-i vadă pe ai lui, avea întotdeauna cadouri pentru frați și mamă. Tatei nu-i cumpăra niciodată nimic. Prea des și crunt l-a bătut de mic și lucrul acesta nu i-l putea ierta. Chiar și dacă se întrebau în gând ai lui de unde are bani pentru aceste mici atenții, se temeau să afle adevărul. Mai bine să nu știe decât să nu aibă somn! Firește că-i mințea Pavel că în timpul liber lucrează măturător de stradă, că uneori descarcă marfă la Calea Ferată.
Ceilalți șase copii ai lui badea Sava erau ascultători și harnici. Asta nu înseamnă deloc că n-au fost zburdalnici sau șotioși în copilăria lor. Destul s-au cătrănit părinții și cu ei, dar din cuvântul lor nu le-au ieșit copiii aceștia și nici despre unul din cei rămași acasă nu s-a vorbit în sat de rău. Cu Pavel era altă poveste – avea ceva respingător în firea lui, deși vă spun că nu era nici urât și nici prost. Viclean însă da, alunecos ca un șarpe era, mai avea și o privire scrutătoare și rece, gata oricând să atace inamicul. Pentru că, în oricine nu era de acord cu dânsul, el vedea un neprieten și un posibil dușman.

Ceilalți șase fraţi, ascultători și harnici

Zic, învăța Pavel la Chișinău, bani avea, prieteni la cataramă la fel, niște derbedei ca și el, și fete berechet. Dacă ai bani, cum să nu se găsească și gagici?! Huzurea netrebnicul. Locuia la cămin și era crai printre colegii lui. Își putea permite orice dacă avea bani nenumărați. Știa că dacă-i cheltuie pe aceștia mâine alții îi vor veni în buzunare. Spunem că avea amici de-o baie cu el și probabil că împreună se duceau și la furat. De una însă n-au ținut cont băieții, că ulciorul nu merge de multe ori la apă…
Poliția era de mult în căutarea hoților. Plângerile curgeau gârlă, victimele au făcut și descrierea lor fizică, atât că nu i-a prins nimeni de mână. Dar toate-s până la un timp. Nu aveau copiii aceștia nici optsprezece ani împliniți și ajunseseră deja în vizorul oamenilor legii. Primul care a nimerit în capcană a fost Dumitru, un băiat de la Ciadâr Lunga. Trăia numai cu mamă și era cam de capul lui lăsat. L-a prins un bărbat care observase că adolescentul se tot da pe lângă dânsul. A oprit microbuzul în stradă, a chemat poliția și, până-n seară, toată „banda” lor a fost arestată.
Prea înspăimântat era Dumitru ca să tacă. La urma urmei, nu era el șeful! Așa a ajuns pentru prima dată după gratii Pavel. Când i s-a citit sentința, în sala de judecată era toată familia lui și jumătate din oamenii satului. Rușine mai mare nici că se putea! Acum nu mai puteai ascunde un lucru pe care l-au intuit cei din localitatea lui Pavel – era hoț de-adevăratelea! Pentru că era la prima încălcare, căci nu avea încă 18 ani, i-au dat un termen mic. Ceilalți din „bandă” au fost judecați convențional dat fiind că în gura mare au dat vina pe șeful lor, care i-a instigat la asemenea treburi.

Descurcăreţ şi la închisoare

Pesemne că avea ceva băiatul acesta, dar și în pușcărie se descurca mai bine ca alții. Dacă ceilalți din penitenciar erau puși la munci grele, Pavel întotdeauna era scutit de ele. Ba îl găseai la bucătăria închisorii, ba mătura curtea, ba făcea ordine în vreun depozit. Își făcuse și aici amici, care nu-i ieșeau din cuvânt. E adevărat că-i mulţumea și el prin fel de fel de nimicuri – uneori cu ce-i aduceau de acasă, alteori le lua apărarea. Cu gardienii se împăca bine – le purta Pavel respect și-i asculta când aceștia o făceau pe marii stăpâni ai sorții lui.
Părinții, pentru că se simțeau într-un fel vinovați că le-a ajuns băiatul la pușcărie, încercau să-i ușureze viața acolo unde era. Veneau des, cu torbele pline, dacă se putea, îi strecurau și bani prin gardienii închisorii, așa că Pavel nu avea de ce se plânge. În scurt timp iată-l din nou liber. N-a tras acasă. De rușine. Și apoi știa că nu-l așteaptă acolo nimeni cu inima deschisă. Frații lui mai mari au făcut armata și doi dintre ei s-au și însurat deja. Cu fete din satul lor. Căci nu s-au dus departe de casa părintească băieții lui badea Sava.
La carte nu s-a tras niciunul, dar nu erau proști. Aveau meserii învățate de la oamenii locului – unul era lemnar și destul de priceput, altul lucra pământul ce i-a revenit din dărnicia părinților, al treilea lucra la școală, om priceput la toate. Și ceilalți aveau ocupații din care făceau bani. Și doar Pavel era diferit de toți. După ce a ieșit din pușcărie ce credeți că face tânărul? Se duce la școala profesională, unde învățase până atunci, cu rugămintea să fie restabilit, căci, zicea el, a prins la minte și vrea cu tot dinadinsul să aibă o profesie și să devină om trebuincios societății.

Pavel se roagă să fie restabilit la şcoală

Știa vicleanul cum să facă să-l creadă lumea! Pentru că pe perioada studiilor n-a avut probleme cu administrația școlii și destul de bine se descurca în materie, consiliul pedagogic a hotărât să-l admită la studii. Părinții s-au bucurat și ei auzind vestea asta. Poate că a prins la minte. Mai ales mama lui Pavel era peste poate de fericită. Era mezinul familiei și-l alintase peste măsură. Ar fi vrut să aibă și o fată după atâția băieți, dar dacă nu i-a dat Domnul, toată iubirea ei o revărsa peste Pavel.
Îi știa derbedeul slăbiciunea și o folosea pe maică-sa întotdeauna în relațiile lui cu familia. Anume ea îi spăla imaginea și în fața sătenilor și în fața rudelor, vorbind de fiecare dată că Păvălaș al ei nu e vinovat de ce s-a întâmplat până acum cu el, alții l-au influențat în rele. Sava, bărbatu-său, scuipa întotdeauna înciudat, când o auzea. Îi venea câteodată s-o plesnească să-i iasă muierii lui toate prostiile din cap. Știa el că feciorul acesta este găunos pe dinăuntru și că mâine-poimâine altă daravelă o să facă.

Lidia Bobână, APROPO Magazin

Vizualizări: 1268