Peste 50 de replici în Turcia, după cutremurul de 6,1 grade de duminică

Peste 50 de replici în Turcia, după cutremurul de 6,1 grade de duminică

Peste 50 de replici s-au produs în Turcia după cutremurul de duminică, de 6,1 grade pe Richter, relatează agenția Focus, citată de NewsIn.

Cea mai puternică replică a fost de 4,5 grade și s-a produs duminică seara, la 9:28, ora locală.

Peste 60 de persoane au fost rănite după cutremurul de 6,1 grade pe Richter care a avut loc duminică, în sud-vestul Turciei.

Centrul pentru gestionarea crizelor, AFAD, a anunțat că nu există morți.

Seismul a avut loc la 13:44 GMT, în apropiere de stațiunea balneară Ölüdeniz, din provincia Mugla, unde se află numeroși turiști englezi.

Turcia este traversată de mai multe falii seismice, astfel că aici au loc cutremure destul de des.

La 23 octombrie 2011, un puternic seism a provocat moartea a peste 600 de persoane, în estul Turciei. În aceeași regiune, s-a produs un cutremur la 12 noiembrie, soldat cu moartea a 40 de oameni.

În 1999, două seisme mari au zguduit nord-vestul țării. Aproximativ 20.000 de persoane au murit, scrie realitatea.net.

Comentează