Prestidigitatorul

Prestidigitatorul

În lumea circarilor există o meserie care se numește prestidigitator. Acest cuvânt greu de pronunțat provine din franceză, dar și din italiană: presto – repede, digi – degete. Mai simplu vorbind – scamator. Aceste persoane au o abilitate a mâinilor ieșită din comun. Ele ridică, de exemplu, mâna dreaptă sus și în timp ce lumea se uită prostește la mâna ridicată, cu stânga îi curăță buzunarele.

Noi avem un prestidigitator autohton pe care îl cheamă Ulinici. Dar asta doar în cazul în care la mâna ridicată se uită cei din București. Dacă spectatorul e de la Chișinău – hopa! – numele s-a și schimbat în Plahotniuc. Prestidigitatorul nostru nu are odihnă. Oferă spectacole la fiecare sfârșit de săptămână, uneori chiar și mai des. Ultima reprezentație dată pe arena circului, numit în limbaj diplomatic R. Moldova, a fost să fie pe 4 martie curent. Scamatorul, precum îi e năravul, a ridicat mâna dreaptă sus și toată lumea l-a văzut pe arena circului pe președintele Curții Constituționale care a anticonstituționalizat constituționalitatea constituției neconstituționale. Și în timp ce comentatorii, analiștii și oamenii politici își frământau capetele cu drăcovenia asta neconstituțională, prestidigitatorul și-a văzut liniștit de treabă. Mâna lui stângă a continuat să ne curățe buzunarele.

Și fiindcă nu există un Procuror General care să-i dea tâlharului peste mână, am să-i propun interimarului Harunjin câteva subiecte de meditație. Nici unul dintre ele nu constituie o noutate pentru nimeni. Aceste fapte au fost dezvăluite de mass-media din Chișinău.

La Ministerul Transporturilor își duce traiul un ministru liberal pe care îl cheamă Iurie Chirinciuc. El a ascuns faptul că este coacționar la mai multe firme de mobilă italiană. Iar ca viața să fie mai interesantă și-a angajat doi apropiați în calitate de viceminiștri. Un alt Iurie, de data asta Leancă, „un simplu prim-ministru”, se face vinovat pentru pierderea unei căruțe de miliarde de lei, dar nimeni nu-l întreabă nimic despre acești bani rătăciți prin firme off shor.

Un alt Shor, de data asta Ilan, este vinovat direct de jaful secolului. Acest lucru e demonstrat într-o altă investigație jurnalistică. Însă nimeni nu-l întreabă nimic pe tâlharul de la Orhei. El l-a turnat pe Filat și scamatorul a considerat că e suficient pentru a prosti definitiv spectatorii hipnotizați de mâna lui dreaptă. Pentru ca acești băieți să nu se simtă trist în celulele lor de la Penitenciarul nr. 13, pot fi luați la întrebări următorii asistenți de-ai prestidigitatorului:

– Șeful CCA, Viorel Chetraru, care declara senin că raportul agenției Kroll privind furtul miliardului de dolari este „literatură de ficțiune”. El știa mai multe decât cei de Kroll! Știa și a tăcut. De ce?
– Procurorul General Corneliu Gurin. În aparență, el nu știa nimic și acest lucru e suficient pentru a fi băgat la dubă.
– Guvernatorul BNM Dorin Drăguțanu. El a știut chiar și ceea ce n-a știut însuși scamatorul.

Nimeni însă dintre persoanele enumerate mai sus nu va fi atins nici cu o umbră de nor. Știți de ce? Dacă măcar unul dintre ei sau, Doamne ferește, chiar doi-trei, nimeresc la închisoare și se va constata că nu-i de glumă, că 15 ani de detenție sunt o treabă cât se poate de reală – atunci indivizii vor începe să vorbească. Și nu așa cum ne tot promite Filat, dar n-o mai face. Chiar mă întreb ce trebuie să i se mai întâmple ca Filat să deschidă gura? Că de știut, știe și el multe lucruri interesante.

Indivizii de care discutăm vor vorbi pe bune. Cu argumente și probe. Cu documente oficiale și înscrisuri compromițătoare. Și atunci scamatoria se va sfârși. Și lumea va fi atentă la stânga prestidigitatorului. Fiindcă abia atunci coțcarul va fi prins de mână.

Val BUTNARU

Comentează