Omul invizibil există – VEZI DOVADA

Liu Bolin este un artist chinez cu o pasiune aparte, camuflajul. Tehnica lui este atât de bine gândită încât acesta reuşeşte să devină aproape invizibil în mediul înconjurator.

Dacă doreşte să pozeze în faţa unui raft dintr-un supermarket, într-o pădure sau în faţa diverselor obiective turistice din China,  artistul are nevoie de ajutorul asistenţilor săi, informează realitatea.net.

Astfel, artistul rămâne nemişcat în faţa obiectivelor care fac parte din planul său artistic, iar pentru a deveni invizibil în faţa acestora, asistenţii îi pictează hainele cu multă atenţie.

Liu Bolin acordă pentru fiecare proiect al său  ore întregi, sau chiar luni, ca în cazul seriei de fotografii cu dragoni dintr-un parc din Beijing, informează dailymail.co.uk

Prin arta sa, artistul chinez doreşte să le arate tuturor cât de uşor este să dispari în lumea de astăzi dar şi cum poţi face cu adevărat parte din ea.

“ În munca mea, artistul se ascunde pentru a-şi recâştiga puterea şi pentru a se proteja. Vreau ca privitorii operelor mele să vadă China aşa cum o ştiu eu”, spune  Liu Bolin.

Operele sale de artă au făcut înconjurul lumii în ultimii cinci ani, iar cea mai recentă expoziţie a sa va avea loc în acest an la  Galeria de artă Eli Klein din New York.

Vizualizări: 303

Comentează