E plină lumea de necazuri

E plină lumea de necazuri

A trântit uşa şi a plecat, „rămâi cu cel care ţi-i drag!”, i-a spus la despărţire

Mare pacoste şi asta să trăieşti cu o femeie care până la tine a mai fost căsătorită! Şi mai ales dacă şi-a iubit bărbatul şi l-a pierdut într-un accident, cum a fost şi în cazul Lizuţei. După cinci ani de căsnicie, cu doi copii mici şi casa neterminată, rămâne Liza vădană. Nenorocirea a dat buzna peste dânsa fără să-i fi arătat vreun semn că vine.

Costică al ei a murit chiar în faţa casei. S-a sculat în dimineaţa ceea devreme tare şi se gătea să se ducă la vânătoare de iepuri cu alţi camarazi de ai lui. Se aşezase pe prispa casei să-şi curăţe arma, deşi în ajun o lustruise de săreau scântei din ea. O încărcase şi – ce-i dă în cap? – ia să împuşte într-o pasăre de pe vârful copacului. A ţintit-o şi, când a dat foc, i-a explodat puşca în mână şi a murit pe loc. Când au venit amicii să-l ia cu maşina, toată mahalaua îl plângea în faţa casei. Zic, a rămas vădană la numai 25 de ani cu doi copii mici. Nici gând de măritiş nu mai avea.

S-a dus după Costică din dragoste şi era gata să facă pentru el orice. Părinţii din ambele părţi le-au sărit în ajutor ca să-şi construiască mai repede casă şi poate că ar fi terminat-o în jumătate de an dacă n-ar fi dat nenorocirea asta peste ei. O parte de bani s-a dus pentru înmormântare şi praznice. Din toată casa avea Lizuţa gata doar cuhnişoara şi o odăiţă, unde primea oaspeţii, dacă se întâmpla să vină cineva. Însă, de când murise Costică, în afară de părinţi rar cine-i trecea pragul. Umbla Lizuţa îmbrăcată în negru din cap până în picioare de parcă era monahie. Trecuse mai bine de doi ani de când îi murise soţul, dar durerea era tot atât de vie ca şi la început.

Văduvă la 25 de ani, cu doi copii mici

Plângea nopţile în pernă tot cu gândul că viaţa ei a luat sfârşit, că nu-i rămâne altceva decât să-şi crească copiii, c-o să-i treacă tinereţea şi n-o să se mai bucure de nimic. O îndemna maică-sa să mai iasă în lume, să se ducă pe la nunţi, cumetrii, eşti tânără, îi spunea ea, şi nu se ştie dacă norocul tău nu e înainte încă. Dar cine avea s-o ia cu doi copii, casa neterminată şi o sumedenie de probleme, care se leagă de capul omului zi de zi? N-avea nicio speranţă Lizuţa şi apoi încă nu-l uitase pe Costică al ei. Îi părea că nu mai este pe lume un al doilea ca el.

Mamă-sa însă porni a umbla prin vrăjitoare. Atâta fată avea pe lângă cei trei feciori ai ei şi ştia că grijă la bătrâneţe de dânsa o să aibă anume Lizuţa, şi nu nurorile cu care se contra mereu. Nici una din cele trei nu-i era dragă şi, când se adunau la vreo sărbătoare în casa ei, numaidecât se întâmpla şi ceartă. „Deşteptele” erau mereu nemulţumite că mama-soacră nu aranjează cum se cuvine masa, că pe la ele în sat altfel se gătesc bucatele şi că, fireşte, mai gustoase sunt. Adică o tot înţepau pe femeia asta care nu avea interesul decât să le primească omeneşte şi ele să nu-i obijduiască feciorii. Răbda cât răbda soacra, dar până la urmă le lua pe sus şi le scotea din casă. Feciorilor le spunea la despărţire: dacă mai veniţi, fără ele, şi la moartea mea să stea acasă!

Ghicitoarea i-a prezis venirea mirelui

Istoria asta se întâmpla cam la toate petrecerile. Avea şi de ce să se teamă bătrâna că poate rămâne cândva să aibă grijă de ea vreo noră. „Să nu nădăjduiţi la moştenire”, le spunea ea feciorilor. „Tot ce am Lizuţei îi las. Ea trăieşte în sat şi o să fie lângă mine mereu”. Zic, bătrâna avea milă de fiică, de aceea a şi pornit prin vrăjitoare – să afle are sau nu mai are noroc fata asta a ei. Una-i spunea într-un fel, alta îi înşira altă poveste şi baba nu credea nici uneia. Uite că s-a dus la Soroca, unde aflase că este una care se uită numai la fotografie şi-ţi înşiră an cu an ce-o să ţi se întâmple. N-a mai fost chiar aşa, dar oricum multe lucruri, ştiute numai de dânsa, i le-a spus femeia ceea. Şi pe asta a crezut-o baba.

„O să se mai mărite fata asta a mea?”, a întrebat-o ea pe vrăjitoare. „Cum să nu, mirele e în drum spre dânsa. De azi în două săptămâni ai să-l ştii şi cum arată la faţă. Dacă nu se adevereşte, să vii la mine să-ţi întorc banii…”, i-a mai spus vrăjitoarea. Uite că trece o săptămână, două, trei şi abia la sfârşitul lunii vine în ospeţie la Lizuţa un fost coleg de şcoală de-al lui bărbatu-său. Valentin auzise de nenorocire şi a apărut în pragul casei cu o valiză mare şi cu dulciuri pentru copii. Plecat din sat după clasa a noua, flăcăul acesta a rămas să lucreze la oraş. Între timp îi muriseră părinţii şi el venise în sat să vândă casa lor, care-i rămăsese moştenire. În localitate nu avea pe nimeni, decât un verişor, surorile lui Valentin erau măritate pe aiurea.

Îl compara permanent pe Valentin cu Costică

Unde să tragă? Doar în casa părinţilor pustie şi rece, lăsată de izbelişte ani de zile. Pentru atâta lucru şi venise bărbatul – s-o mai spilcuiască cumva, ca să aibă preţ la vânzare. Deci a tras la prietenul lui, care, află el în drum spre sat, murise deja, şi dă de văduva aceluia, pe care n-o mai ţinea minte. Când plecase Valentin din sat, ea să fi avut vreo 11 ani. Una vreau să vă spun – vrăjitoarea ceea a avut dreptate. Cât a făcut reparaţie la casa părintească, Valentin a trăit la Lizuţa. Aici mânca, aici dormea şi când a trecut din patul lui în cel al femeii satul n-a mai ştiut, atâta au aflat că şi-a vândut casa părinţilor, iar banii i-a băgat în construcţia cea nouă a Lizuţei.

S-au cununat într-o seară, martori fiind nişte tineri şi foştii nănaşi, care au acceptat să fie şi a doua oară. Era o căsnicie obişnuită – cu certuri, împăcări, cu „copiii lui” şi „copiii mei”, pentru că aşa vorbea Lizuţa, fiind întrebată cum o duc. Adică dacă şi s-a măritat cu Valentin, oricum rămânea şi în continuare soţia celui decedat. Îl compara permanent, şi nu numai în gândul ei, dar şi în glas, faţă de străini, pe Valentin cu Costică. Bine, rabzi treaba asta la început, un an-doi, dar nu încontinuu. Bărbatul ei actual se supăra foc.

Într-o zi, a trântit uşa şi a plecat. „Rămâi cu cel care ţi-i drag!”, i-a spus la despărţire. Şi trăise Lizuţa cu dânsul nouă ani, mai mult decât cu primul.