Maia Sandu, despre cine ţine în captivitate ţara: Justiţia din RM este controlată de PD

Maia Sandu, despre cine ţine în captivitate ţara: Justiţia din RM este controlată de PD

Justiţia din Republica Moldova este controlată de Partidul Democrat, la fel ca Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Generală. O spune Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, care susţine că acest lucru este clar pentru toată lumea.

„Statul este în mâinile acestor oameni care iată ne demonstrează că pot să manipuleze CNA, Procuratura, justiţia, dacă ne amintim de dosarul domnului Negruţa sau al domnului Recean. Sunt oameni din partidele de conducere. Acum dacă e persoana numărul unu sau numărul doi… Unii au mai mare influenţă, alţii au mai mică influenţă. Un partid are influenţă mai mare asupra organelor de drept. Mă refer la Partidul Democrat, este foarte clar pentru toată lumea”, susţine Maia Sandu.

Continuarea materialului pe jurnal.md

3 Comentarii

  • 17 iulie 2015 | Permalink |

    După ce a votat ambele hotărâri secrete în cazul BEM, Maia Sandu face pe moralista pe siteul lui Vlad Filat și îi spală oasele. Dacă la modul serios, nu mai are niciun fel de coaie această doamnă.

  • 17 iulie 2015 | Permalink |

    Doamna ministru spune ca este mereu corecta, si ca doar asa poti fi credibil, mai care e problema aici? ce nu trebuie sa fim corecti si sa ii putem la racoare pe cei care au furat miliardul??? de ce aveti duble standarte in acest caz? de ce va panicati ca banii trebuie intorsi iar cei vinovati pedepsiti, iar cind acest lucru se intimpla veniti cu atacuri si insinuari???

  • 17 iulie 2015 | Permalink |

    Maia, eu inteleg ca il jelesti si tu pe Nanasul lui Filat, dar daca era controlata de PD justitia, atunci nu-l vedeam cu o luna in urma si pe Nanasul lui Plaha retinut in cazul licitatiilor trucate de ministerul sanatatii.

Comentează