Să nu mai dea Domnul cât poate suferi omul

Să nu mai dea Domnul cât poate suferi omul

Maxim trecea prin viaţă scuturând neplăcerile sale în spatele părinţilor

Nu avea băiatul nici 14 ani împliniţi că părinţii lui se zbăteau să-l scoată din gheara unor escroci. Aventurier de felul lui era Maxim, dar minte în cap cât o nucă. Mereu nimerea în situaţii de criză, stresante şi cu risc de a-şi pierde viaţa. Voia să aibă bani mulţi şi să trăiască o viaţă dulce ca şi cei printre care se învârtea. Era elev la un liceu de elită din capitală unde învăţau, vă daţi seama dumneavoastră, copiii celor cu bani şi cu posturi. El ajunsese în acest liceu pentru că mama lui era învăţătoare aici. Iată de ce, văzându-i pe alţii cât de uşor cheltuie banii, visa şi el la o viaţă bogată, fără a da prea mult din coate. Tatăl lui Maxim era funcţionar cu leafă de la buget, aşa că în familia lor nu se lăfăiau în bunătăţuri.

Indulgenţa părinţilor face din Maxim un derbedeu

Zic, nu avea nici 14 împliniţi că părinţii au fost nevoiţi să vândă casa buneilor de la ţară şi să-l scoată dintr-o dănănaie. Pierduse nemernicul la cărţi o sumă importantă de bani şi a fost ameninţat că-l omoară dacă timp de o lună nu se achită cu creditorii. De spaimă, fugise Maxim de acasă şi se ascundea prin localuri părăsite, îi duceau de mâncare amicii lui, care-l ocroteau chipurile de haimanalele ce-l ameninţau. Între timp, părinţii speriaţi au anunţat poliţia. Când l-au prins şi l-au adus acasă, s-a aflat de ce era fugar. Vă spuneam, au vândut casa buneilor, care au trecut cu traiul la ei, numai ca să-l scape de bandiţii ceia.

Credeţi cumva că s-a învegheat Maxim? Ba bine că nu, intrase altă nebunie în capul lui – se legase derbedeul cu nişte corcituri de ţigani de la Durleşti şi vindea printre colegii lui de liceu cânepă, pe care aceia o cumpărau de la nişte ţărani împroprietăriţi. Într-o ţară unde legea se ia la întrecere cu banul, tare multe minuni se mai întâmplă. Ei bine, ţăranii ceia, deşi aveau gospodării trainice, nu se dădeau în lături să facă un ban uşor, fără bătaie de cap. Mai ales că legumele nu le aduceau un venit chiar aşa de mare. Când e vorba de bani, se unesc oameni pe care, în alte condiţii şi împrejurări, nu ai să-i vezi niciodată împreună. Ei bine, pe lângă că vindea cânepă, Maxim era omul de legătură între ţigani şi ţărani.

Maxim nimereşte în tot felul de daravele

L-au prins în flagrant, cum s-ar zice – tocmai comercializa „producţia” în spatele liceului. A fost ridicat de poliţie şi dus la comisariat şi acolo află el şi cine l-a vândut. Unul care-i datora bani mai mulţi. Pentru că a cooperat sincer cu poliţia şi a dat în vileag întreaga reţea, dar mai ales pentru că era încă minor, s-a ales doar cu o amendă şi sancţiuni disciplinare. A fost luat în evidenţă de către inspectorul pentru minori. Odată intrat în vizorul poliţiei, Maxim s-a cuminţit o habă de vreme. Dar năravul omului nu se schimbă cu una, cu două. Nişte prieteni de-ai părinţilor plecau într-o deplasare de serviciu în afara ţării pe un an de zile şi-i roagă să-l lase pe Maxim să locuiască până la întoarcerea lor în apartamentul ce le aparţinea. De unde să bănuiască ei ce-o să li se întâmple?!

Pentru perioada asta i-au lăsat tânărului procură ca să semneze în locul lor orice act. Plecau oamenii într-o misiune umanitară prin Organizaţia Mondială a Sănătăţii. De altfel, o familie deosebit de plăcută. I-am cunoscut şi după aceea am întreţinut cu ei nişte relaţii de amiciţie, care se leagă doar în clipe de mare apropiere sufletească. Zic, au plecat oamenii ceia departe tare, Maxim rămâne stăpân în apartamentul lor – în acel moment era deja student în anul trei de facultate. Trebuie să vă spun că până atunci părinţii lui dădeau în locul fiului examenele, cu buzunarul, cu relaţiile lor, cu muncă la vilele profesorilor.

Părinţii îşi vând de două ori casa ca să-l scape de belea

Aceştia îl scoteau din nevoi cu speranţa că, într-o zi, va prinde la minte şi toate neplăcerile vor trece în amintiri. Cei ce l-au lăsat stăpân în apartamentul lor nu bănuiau ce surpriză îi aşteaptă. Pentru că năravul tot nărav rămâne! Prinsese Maxim a vinde din casa ceea lucrurile mai scumpe – întâi cele mărunte, apoi scotea obiecte mari şi, la urmă, a vândut şi mobila oamenilor! Avea nevoie de bani şi ştiu că nu i-ar fi cerut de la părinţi? Trebuie să vă spun că şi vina lor a fost în ceea ce s-a întâmplat mai târziu. Dacă s-a mutat în gazda ceea, Maxim nu mai dădea pe acasă, de la părinţi bani nu cerea. Îşi telefonau din când în când, se întrebau de sănătate, aflau noutăţile şi apoi iar se lăsau cuprinşi de nevoile cotidiene. Cei din străinătate, când aveau posibilitate, telefonau şi ei să se intereseze dacă la ei acasă totul e OK.

Prietenii de la Chişinău îi linişteau: fiţi pe pace, Maxim trăieşte acolo! Dar o dată, măcar o dată, să se fi dus ei pe la gazda ceea să vadă ce face odrasla lor. Ştiau ce poamă au. Au avut atâtea de descurcat din urma lui! Parcă le luase mintea cineva! Zic, Maxim vindea din casa acelor oameni tot ce se putea, îi rămăsese un pat pe care dormea şi apartamentul încă. De când se deschisese cazinourile pe la noi, tânărul ajunsese un client permanent. Dar dacă nu avea noroc şi minte, era mereu în pierdere. Datornic faţă de persoane şi chiar făcea împrumuturi din casa cazinourilor.

Dezamăgire, ruşine şi sărăcie

Ajunsese să fie ameninţat din nou. De unde să ia bani? Părinţii nu mai aveau ce vinde decât apartamentul în care locuiau. Creditorii au dat năvală peste părinţii lui Maxim pe rând, erau mulţi şi sumele datoriilor frumuşele. Maxim, cum îi era obiceiul, a fugit şi s-a ascuns, lăsându-i pe aceştia să se descurce. Între timp, zburase de la Universitate, căci avea absenţe şi nu dăduse mai multe examene, de fapt nu s-a prezentat deloc la sesiune şi nu avea motivaţie. Lucru pe care nu-l cunoşteau nici părinţii lui. Umbla fugar în momentul cela. Tatăl lui Maxim s-a dus într-o seară la apartamentul unde locuia fiu-său şi a găsit numai pereţii şi un pat acolo. „L-o fi prădat cineva!” – acesta i-a fost primul gând. Dar ştiindu-şi odrasla, şi-a schimbat părerea.

Ce să vă spun: a schimbat omul yala, să nu-i mai intre odorul pe acolo. Acasă, şi-a prevenit nevasta şi părinţii că are de gând să vândă apartamentul lor şi să plătească datoriile fiului, din restul banilor, să mobileze casa prietenilor, iar ei să cumpere o cocioabă la ţară, dacă vor să aibă un acoperiş deasupra capului. Aşa au şi făcut. Din strânsura bătrânilor şi din ce le-a mai rămas au cumpărat tocmai în nordul republicii un hârb de casă, pe care-l repară şi astăzi, nu dea Domnul să cadă peste ei. Prietenii familiei l-au iertat pe Maxim, au încercat chiar să întreţină cu dânşii relaţii şi mai departe, dar ruşinea şi obida era prea mare ca să aibă intenţia asta sorţi de izbândă…

Lidia Bobână