Podul de Flori, revenirea Acasă // GALERIE FOTO

Podul de Flori, revenirea Acasă // GALERIE FOTO

Românii din dreapta Prutului cred în Marea Unire şi ne aşteaptă „Acasă”!

„Aş vrea să fie România Mare, cum a fost între cele două războaie mondiale, să fie realipite la România Basarabia, Bucovina de Nord, Insula Şerpilor şi Cadrilaterul. Dacă va fi o Românie Mare, va fi o Românie puternică, frumoasă şi bogată, şi va fi într-adevăr raiul pe pământ aici, în România!”, spune cu credinţă Alexandru Manoliu, un bărbat de 91 de ani, care a luptat toată viaţa pentru reîntregirea neamului, a fost şi în al Doilea Război Mondial, a fost la primele Poduri de Flori, a venit şi la Podul de Flori din 11 iulie, organizat de tinerii basarabeni. La vârsta sa, speră să mai prindă Marea Unire, în urma acestei mişcări a tinerilor unionişti.

Am fost şi eu la Podul de Flori, organizat de tinerii care au pornit în Marşul lui Ştefan cel Mare, de la Chişinău, după Marea Adunare Naţională din cinci iulie. Acest Pod de Flori a strâns lume la fel de înflăcărată ca altădată.
De cum trecem podul de cale ferată peste Prut, ni se deschide un tablou emoţionant: oameni de diferite vârste, dincolo de gardul ce protejează hotarul, strigă din toţi rărunchii: „România n-a avut graniţă la Prut!”, „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, „Jos hotarul de la Prut!”, „Unire!”. Cocoţat pe gard, peste mulţimea care ne aclamă, George Simion priveşte în zare, spre celălalt capăt de pod, nerăbdător parcă să vadă trecuţi pe malul României toţi basarabenii.
Lângă postul vamal unde urmează să trecem un alt control al paşapoartelor, preoţi, oficiali, poliţia de frontieră, bunicuţe cu colaci şi lumânări pe care ni-i întind de pomană, tineri în straie populare, cu pâine şi sare şi un pahar cu vin, ne întâmpină cu „Bine aţi venit acasă!”
„Curge Prutul între noi şi plânge…”, răsună alarmant peste strigătele mulţimii cântecul Doinei şi al lui Ion Aldea-Teodorovici, „Maluri de Prut”.
Aparatele foto şi camerele video ale jurnaliştilor din Ţară se îmbulzesc peste oameni luând imagini în tot acest amalgam al Podului de Flori. Numai televiziunile de la Chişinău lipsesc, au rămas la celălalt capăt de pod, de pe malul basarabean.

De ce plâng românii

În vale, se încinge o horă a românismului, jucată de tinerii care au mers în fruntea coloanei, cei care au parcurs marşul lui Ştefan cel Mare de la Chişinău pe jos, până la Ungheni, şi românii veniţi de la Iaşi, Brăila, Bucureşti şi satele din jur. Lumea se îmbrăţişează şi îşi dăruieşte flori. Unii dintre ei lăcrimează.
Silvia Naghirneac, una dintre doamnele cu flori şi lacrimi pe obraji, urmăreşte tăcută la umbra unui copac cum se îmbrăţişează lumea. S-a născut în Basarabia, la Plopi, Donduşeni. Părinţii i-au fost cei mai gospodari oameni din sat, aveau 25 de hectare de pământ. Au lăsat totul şi au fugit de sovietici peste Prut, cu căruţa. Nu-şi aduce aminte cum au plecat, avea doar trei ani atunci. Au trecut prin mari greutăţi în România, fiind persecutaţi mereu de regimul comunist. După ce-a căzut comunismul, statul român i-a despăgubit. „Mulţumim, avem de toate”, spune femeia, conformată cu toate greutăţile vieţii prin care a trecut, nu şi cu despărţirea de Basarabia.

„Nemţii au reuşit, vom reuşi şi noi!”

„Dacă doriţi cu adevărat, reuşiţi să veniţi acasă!”, îmi spune Bogdan Dumitru, din Brăila. „Puterea e în mâinile voastre. Nemţii au reuşit, pentru că RDG-ul (Republica Democrată Germană) a vrut, şi ştiţi voi cum a fost zidul care i-a despărţit. O să reuşiţi şi voi, numai să vreţi! Veniţi acasă!”, ne cheamă brăileanul, care a venit cu mai mulţi prieteni la Podul de Flori.
Nicolae Creţu, din Iaşi, a venit la acest eveniment pentru că îşi doreşte mult Unirea. A lucrat la restaurarea recentă a cetăţii Soroca şi i-a cunoscut îndeaproape pe basarabeni. „Nu există diferenţă între noi, cei de-aici, şi cei de dincolo de Prut”, spune omul. „Avem mare nevoie de această Unire, să ne ajute Dumnezeu s-o înfăptuim cât mai degrabă!”
În timp ce românii basarabeni care au trecut Prutul se apropie de cei prinşi în horă, iar pe scenă urcă interpreţii, Alexandru Manoliu, de 91 de ani, din Iaşi, lângă postul unde se prezintă actele, aşteaptă să-i vadă trecuţi pe toţi, până la ultimul.
„Am fost şi la primul pod de flori. Atunci, a fost mult mai multă lume, dar nu au fost aşa formalităţi cum sunt acuma. Este o bătaie de joc! De ce le cere paşapoarte? Şi ce dacă e hotarul Uniunii Europene? Îi primim la noi, ce, ne hotărăşte nouă UE ce să facem la noi în ţară? E o mare greşeală, li s-a tăiat entuziasmul acestor patrioţi basarabeni prin controlul acesta de acte”. Bătrânul îmi spune că va merge cu Tinerii Moldovei până la Iaşi, pe jos, apoi îi va susţine până la Bucureşti: „Aş vrea ca să fie România Mare, cum a fost între cele două războaie mondiale, adică să fie realipită la România Basarabia, Bucovina de Nord, Insula Şerpilor, şi Cadrilaterul, adică cele două judeţe din sudul Dobrogei, (Dorostor şi Caliaca). Dacă va fi o Românie Mare, va fi o Românie puternică şi frumoasă, şi bogată şi va fi într-adevăr raiul pe pământ aici, în România. Sper că în urma acestei mişcări a tinerilor, voi mai prinde şi eu Marea Unire!, a treia Mare Unire, că prima a făcut-o Mihai Viteazul, a doua a fost sub Regele Ferdinand I, şi acuma sper s-o văd pe a treia”!

1_IMG_9436Alexandru Manoliu a parcurs pe jos, de la Ungheni la Iaşi, alături de tineri, 25 de kilometri. Atunci când îmi pierdeam deja puterile, pe drumul lung şi caniculă, îl căutam prin mulţime, să-mi recapăt curajul.

2_IMG_9238Podul de fier peste Prut

3_IMG_9349Silvia Naghirneac şi Petrescu Constanţa

4_IMG_9196Basarabenii în rând să treacă hotarul

5_IMG_9267George Simion „rupe” sârma ghimpată care ne desparte

6_IMG_9256Am fost întâmpinaţi cu „Veniţi acasă!”de către românii din Ţară

7_IMG_9264Dincolo de sârmă, toţi români suntem

8_IMG_9312Studenţi de la asociaţii ortodoxe, ne-au întâmpinat cu pâine şi sare

9_MG_9356Hora Unirii

10_IMG_9335Hotarul dintre noi, românii

Nadea Roşcovanu
Foto: Nadea Roşcovanu