Își dădea seama că feciorii ei sunt capul relelor și că-l vorbesc de rău pe bărbat din gelozie
N-am întâlnit în viață om mai țâfnos decât Nicolae. Nu-i putea intra în voie nimeni și cu nimic! Mereu nemulţumit şi pus pe ceartă.
Când l-a însurat maică-sa, căci nu avea feciorul tată la vremea ceea, zic, când l-a însurat femeia și ședea el în capul mesei cu mireasa lui, s-a ridicat un nuntaș să le ureze tinerilor de sănătate, belșug, copii mulți și vrednici și încheie urarea: „Ai nevastă frumoasă, Nicolae, s-o ții pe palme”, la care mirele, să nu tacă: „N-o vezi, bade, că-i jimbată? Îți bați joc de mine!”. Careva dintre nuntași a râs în pumn, dar părinții fetei, supărați foc, s-au ridicat de la masă și dusu-s-au!
Zina se mărită cu un om cam nătâng
Avea bărbatul năravul să se pună cu toții în poară. Lumea din satul lor se obișnuise cu firea lui nătângă și mai că nu-l luau în seamă, dar dacă se întâmpla să fie la vreo petrecere în sat străin, nu se termina acea întâlnire fără bătaie. Și era Nicolae cel care provoca cearta. Nu mai zic câți pumni încasa nevasta lui, Zinica. Și o iubea nebunul și o temea de toți bărbații, un alt motiv de ceartă și bătăi, dar uite că nu-l lepăda nevasta. I-a născut doi copii și nu știa cum să-i intre în voie lui Niculăieș al ei.
Era Zina o femeie harnică și curată că-ți era mai mare dragul să-i pășești pragul casei. În vara când împliniseră ei zece ani de căsnicie, s-a dus Nicolae la moară. Ei uite ce s-a întâmplat acolo nimeni n-a mai aflat cu precizie, nici chiar cei de la poliție nu s-au clarificat de-a binelea, pentru că circulau povești de tot soiul prin sat, un lucru însă era adevărat – Nicolae a omorât un om! Și pentru asta a luat zece ani de pușcărie. A rămas Zina să ridice doi copii, să aibă grijă de gospodărie și de soacra ei, care nu se mai ridica din pat după judecata feciorului. Inima o ținea culcată întruna.
Nicolae ajunge la puşcărie
Medicul din localitate a prevenit-o pe noră că nenorocirea se poate întâmpla oricând: abia pâlpâie lumânarea vieții ei. I-au dat zece ani de pușcărie lui Nicolae și umbla Zinica la penitenciar ca la lucru – îi ducea soțului merinde și fotografii de ale puștilor. Și de fiecare dată, spre nenorocirea ei, prindea gravidă. O probozeau părinţii ei: ai milă de tine, Zinica, cu ce ai să ridici așa o hărmălaie?! Pentru că avea de acum cinci copii – mărunței toți și plângăreți. De nu ar fi fost maică-sa, nu știu, zău, dacă s-ar fi descurcat cu câte nevoi avea pe cap. Soacra ei nici nu trăia și nici nu murea – era un chin cu dânsa, de ici și la bărbatul ei trebuia să se ducă, și nu cu mâna goală, tot ceva bunişor să pună în traistă.
Era o mână de femeie Zinica – mică de stat, slăbuță, dar se mișca atât de repede că reușea să facă multe în gospodăria ei. Pe când era la mama ei acasă, deprinsese meseria de croitoreasă și acum, la necazul pe care-l avea, i-a prins bine. Cosea, cârpea și avea comenzi multe în sat. Nu lua bani, că lumea de la țară îți dă mai degrabă jumătate de gospodărie decât un ban grămadă. Așa că-i aduceau pentru lucru brânză, lapte, un pui acolo, jumări sau orice altceva. Așa că de foame nu mureau.
Zina rămâne văduvă cu cinci copii mici
Era Nicolae pe al șaselea an în pușcărie când i-a adus vestea polițistul de sector că ucis a fost bărbatul ei într-o încăierare dintre deținuți. Uite-așa a rămas Zina singură la 36 de ani cu cinci copii. Tot în anul acela i-a murit și soacră-sa. Vă spuneam, vrednică femeie era nevasta lui Nicolae și, cum a rămas singură, a înțeles că dacă vrea să reușească ceva, trebuie să-și găsească un loc de lucru care să-i aducă bani, și nu puțini. Lasă copiii cu mamă-sa, vine la Chișinău și se angajează măturătoare într-un cartier, cu gând să-și găsească cu timpul altceva.
Trăia într-un subsol, era o cameră acolo pentru cei veniți de la țară, și Zina, harnică cum era, a văruit-o, a mobilat-o cu ce mai găsea pe lângă tomberoanele din cartier, și-a adus de acasă perdele, ștergare și multe alte lucruri trebuincioase pentru viață și ce credeți dumneavoastră? Nu mai recunoșteai locul cela, era chiar plăcută camera și destul de spațioasă ca să încapă în ea toată familia Zinei. A insistat pe lângă pretură să-i facă viză de reședință în spațiul acela și, în toamnă, și-a adus copiii la oraș.
Doi dintre ei erau elevi de școală, cei mai mărunței umblau la grădiniță, tot pretura a ajutat-o să-i primească acolo. Nu avea un salariu mare, mai că pentru nimic nu-i ajungea, dar peste zi mai lucra femeia oriunde-și găsea să facă un ban. Pe la cinci dimineața o găseai prin cartier, făcea curățenie, pe la zece se ducea într-un depozit la Piața Agricolă, alegea acolo marfa și o punea în lăzi. Se întorcea întotdeauna acasă cu legume și fructe, în plus, o și plătea bine stăpânul, care a văzut-o cât de harnică și cu obraz este. Iar seara făcea curățenie într-un magazin, peste drum de locul unde stătea cu familia.
Lidia Bobână
