Protest la Guvern: Profesorii cer majorarea salariilor // FOTO

Protest la Guvern: Profesorii cer majorarea salariilor // FOTO

Peste 200 de profesori universitari au protestat astăzi la Guvern. Potrivit Sindicatului Educației și Științei (SEȘ), aceștia au cerut să le fie majorate salariile, informează jurnal.md

Cadrele didactice sunt nemulțumite de faptul că autoritățile le-au majorat salariul în septembrie cu doar 10 la sută și nu cu 20 la sută, așa precum a promis anterior.

Președintele SEȘ, Dumitru Ivanov, a menționat că proteste vor avea loc și mâine, de la ora 10:00, în fața clădirii Guvernului.

În aprilie, profesorii au organizat mai multe acțiuni de protest cerând majorarea salariilor cu 50%. În medie, un profesor universitar câştigă 4800 de lei.


Foto: sindicate.md

Vizualizări: 289

Comentează