Mariana Şura: „Eu trăiesc cu soţul meu, nu voi!” // FOTO/VIDEO

Mariana Şura: „Eu trăiesc cu soţul meu, nu voi!” // FOTO/VIDEO

Acum o lună, mass-media informa că „soţul Marianei Şura are un trecut dubios şi a fost condamnat la închisoare”. Totul a pornit după ce vedeta a postat fotografii de la cununia religioasă, unde jumătatea sa apare cu chipul blurat. Unii au început să-şi dea cu presupusul, scriind că „interpreta ar avea motive întemeiate să-şi ascundă soţul şi asta deoarece acesta are probleme cu legea în România”. În premieră, Mariana Şura le dă o replică „celor care nu pot dormi de grija ce i-o poartă”, dându-le şi un sfat.

La un an de când s-a măritat, Mariana Şura a decis să facă publice fotografii de la cununia religioasă, care a avut loc la Chişinău. Vedeta însă a blurat chipul soţului său pentru că nu dorea să-i dezvăluie identitatea. La câteva zile de la postarea fotografiilor, s-a aflat cine-i bărbatul cu care s-a măritat: este vorba de Ioan Gherman, un om de afaceri din România.
Câteva site-uri autohtone au scris că „Mariana Şura are motive întemeiate să-şi ascundă soţul, luând în considerare că acesta ar avea probleme cu legea”. Mai mult decât atât. Pe site-ul informatiadebihor.ro, a fost publicat un articol, în care se scrie că „Ioan Gherman, este condamnat la 7 ani şi 2 luni de închisoare”. Acesta a fost judecat pentru evaziune fiscală, prejudiciul dovedit fiind de peste un milion de euro.

Soţul ei se va stabili în R. Moldova

166Presa de acasă s-a întrebat dacă la momentul de faţă cel despre care se bănuieşte că ar fi soţul Marianei Şura se află la închisoare ori ba. Deşi a refuzat să comenteze în vreun fel informaţiile apărute în mass-media de acasă şi din România, artista a decis să-i liniştească pe „cei care nu pot dormi de grija ce i-o poartă”
„Despre tot ce s-a scris în presă pot spune tot atât: vreau ca lumea să mă cunoască prin prisma muzicii mele. Despre viaţa mea personală pot spune doar că suntem foarte bine şi fericiţi. Sper ca în viitorul apropiat soţul meu să se mute cu traiul în R.Moldova, alături de noi. El însuşi va veni cu o replică la tot ce s-a scris atunci când fi momentul potrivit atât pentru noi, cât şi pentru organizaţia pentru care lucrează.
Lumea să stea liniştită şi să nu-şi facă griji în privinţa noastră: suntem bine. Iar pe curioşi să-i intereseze viaţa mea profesională, să dea like-uri la videoclip şi melodii! La urma urmei, cu soţul meu trăiesc eu”, ne-a declarat Mariana Şura.

Evelina are bonă

184Acum opt luni, cei doi au devenit părinţii unei fetiţe, pe care au numit-o Evelina. Artista şi-a reluat activitatea scenică, iar atunci când mami este la muncă, micuţa rămâne în grija bunicăi ori a bonei.
După ce a născut, interpreta ne declara că nu va apela la ajutorul unei dădace, însă ulterior şi-a schimbat decizia.
„Bona este vecina noastră, o fostă colegă de clasă de-a fratelui meu. Are şi ea o fetiţă de opt ani şi i-am văzut atitudinea pe care o are faţă de copilul ei. Atunci când are timp liber şi am nevoie de ajutor, apelez la ea”, ne spune Mariana Şura.

Slăbeşte fără diete

DSCN0991Din ultimele fotografii ale sale postate pe reţelele de socializare se vede că interpreta a slăbit foarte mult. Frumoasa mămică ne-a dat asigurări că nu ţine nicio dietă, iar faptul că e într-o formă de invidiat i se datorează Evelinei, dar şi activităţii scenice.
„În perioada sarcinii am luat 14 kilograme, iar acum am revenit la greutatea pe care o aveam înainte de graviditate – 56 de kilograme. Am slăbit mult la faţă, la corp – mai puţin. Pentru a stimula lactaţia, am băut mult ceai de chimen şi anason. Acum alăptez mai rar – Evelina e mare, mănâncă pireu şi cărniţă! Sper s-o hrănesc la piept până la vârsta de un an. Ori chiar mai mult, dacă aşa o va cere situaţia. Pentru mine este importantă sănătatea copilului, nu kilogramele în plus. E suficient să am o nuntă de care să mă ocup cap-coadă şi ard toate caloriile”, ne povesteşte cântăreaţa.

Goală în pat, alături de un fotomodel

084Zilele acestea, Mariana Şura a lansat un videoclip la melodia „Fluturi în stomac”. Muzica şi textul sunt semnate de Eugenia Carabut-Andrieş, iar regizorul clipului este Oleg Butnaru.
Clipul este unul colorat, cu iz de vară şi multe imagini fierbinţi. Filmările, care au loc în satul Furceni, r. Orhei, au început la cinci luni după ce interpreta a devenit mămică.
„Când am imprimat melodia aveam burtică, de asta am şi decis să amân filmările. Această melodie este mai specială pentru mine, de asta i-am şi făcut clip. Vorba e că atunci când Eugenia mi-a propus melodia, eram însărcinată în trei luni. Plus că în ziua când discutasem cu ea eram şi omagiată. Textiera nu ştia că sunt îndrăgostită, că voi deveni mămică, însă când am ajuns în studiou a înțeles că a oferit melodia omului potrivit. La această piesă, vocea mea sună puţin altfel, căci în timpul gravidităţii se schimbă niţel şi timbrul”, povesteşte Mariana Şura.
În clip, interpreta apare în tandreţuri cu Mihai Şendrea, un tânăr fotomodel moldovean: „El e în rolul iubitului meu. Mihai şi-a făcut un nume în lumea modei, a pozat pentru mai multe branduri. L-am cunoscut prin intermediul unui prieten comun, Valeriu Croitoru. Mie îmi place videoclipul. Evident, întotdeauna e loc şi de mai bine, mai ales că am filmat clipul la nici cinci luni după ce am născut. Ştiu că nu este o melodie comercială, în care să cânt despre părinţi ori fraţi, însă consider că un interpret care se stimează nu trebuie să facă doar melodii comerciale, ci şi din alea care să-i aducă plăcere sufletului său”.

111


Lena NEGRU
Foto: Mariana Şura