CRIZA DIN UCRAINA: Kievul nu va prelungi armistiţiul în estul ţării, anunţă Poroşenko

CRIZA DIN UCRAINA: Kievul nu va prelungi armistiţiul în estul ţării, anunţă Poroşenko

Autorităţile de la Kiev nu vor prelungi armistiţiul în regiunile din estul Ucrainei, a anunţat preşedintele Petro Poroşenko în noaptea de luni spre marţi, în contextul în care acordul de încetare a focului a expirat luni seară.

“După ce am analizat situaţia, am decis, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, să nu prelungim acordul unilateral de încetare a focului”, a declarat Poroşenko, într-o adresare către naţiune, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei ucrainene.

“Vom ataca” separatiştii care controlează timp de două luni o mare parte a regiunilor Doneţk şi Lugansk, a afirmat el.

“Şansa unică de a aplica planul de pace nu a fost folosită. Acest fapt se datorează acţiunilor criminale ale insurgenţilor (separatişti). Ei şi-au declarat în mod public refuzul de a susţine planul de pace, în general, şi încetarea focului, în particular”, a adăugat Poroşenko.

“El au încălcat într-un mod flagrant regimul de încetare a focului. Conducerea politică a separatiştilor şi-a manifestat refuzul şi incapacitatea de a controla acţiunile detaşamentelor sale teroriste”, a apreciat preşedintele ucrainean.

Totuşi, Ucraina nu va abandona planul său de pace, a subliniat Poroşenko.

“Planul nostru de pace, în calitate de strategie pentru Ucraina şi Donbas, rămâne în vigoare”, a afirmat el.

“Suntem dispuşi să revenim în orice moment la regimul de încetare a focului, când vom vedea că toate părţile depun eforturi pentru aplicarea prevederilor principale ale acestui plan de pace”, a adăugat Poroşenko.

De asemenea, el i-a îndemnat pe insurgenţi să elibereze “toţi ostaticii” şi a dat asigurări că “forţele armate ale Ucrainei, Garda Naţională şi alte unităţi nu vor permite niciodată utilizarea forţei împotriva populaţiei paşnice”.

Poroşenko a promis o amnistie tuturor insurgenţilor care renunţă la continuarea confruntărilor şi “depun benevol armele”.

Recent, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut prelungirea armistiţiului în regiunile din estul Ucrainei.

Vineri, armistiţiul fusese deja prelungit cu 72 de ore şi a expirat luni seara, la ora 22.00 (22.00, ora României).

Insurgenţii au atacat de 108 ori în decursul celor zece zile de armistiţiu, acuză Kievul – presă

Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au atacat armata ucraineană de 108 ori în cele zece zile de armistiţiu, “omorând 29 de militari şi rănind alţi 69″, a anunţat Ministerul ucrainean de Externe, citat de agenţia UNIAN.

“Numărul total de încălcări ale regimului de încetare a focului - 108, pierderile forţelor armate ale Ucrainei – 27 de morţi şi 69 de răniţi”, se arată într-un mesaj postat pe contul de Twitter al ministerului ucrainean.

Armistiţiul din estul Ucrainei a fost decretat pe 20 iunie şi urma să înceteze pe 27 iunie, însă a fost prelungit cu 72 de ore, expirând luni seara la ora 22.00 (22.00, ora României).
Sursa: mediafax.ro
Foto: mediafax.ro

Vizualizări: 129

Comentează