Terapia Zâmbetului American

10570500_10152568959177660_7624146706205841291_nZilele trecute am avut nişte probleme. Departe de casă e urât să ai probleme.
Într-o dimineaţă mă trezesc pe la 5 şi 40. Zic să ies din casă, să merg puţin, să mă pierd pe uliţele din orăşel.
Răcoare şi verde-i tot, deşi aici nu plouă mai deloc. Frumoasă-i California dimineaţa şi proaspătă ca o salată de vară. În calea mea apare o doamnă care îşi plimbă elegant câinele.
„Morning” (Neaţa) îmi zice şi îmi zâmbeşte. „Hi” (Salut), i-am zâmbit şi eu.
Mai merg vreo câţiva metri şi dau peste un domn, care îşi udă voios iarba din faţa casei lui. Casa e o mică poveste. Parcă e cea a vrăjitoarei cu grădina plină de flori, din povestea „Crăiasa zăpezilor ” de Andersen.
„Hello, how are you?” (Bună, ce mai faci?) îmi zice domnul, arătându-şi dinţii. „Good, you?” (Bine, dumneavoastră?) Zâmbesc.
Urmează să trec strada şi sunt ultimele secunde de „verde”. Durează mult până revine. Maşina de la semnul „Stop” nu se porneşte şi pe geam iese un cap ciocolatiu cu dinţi albi-albi. Îmi face semn să trec eu.
„Hey miss! Have a great day!” (Hey, domnişoară! Să ai o zi frumoasă!)
Nu pot să nu zâmbesc din nou.
Se face cald şi acuşi e 8. Mă întorc spre casă, toată numai zâmbet. Bine că am ieşit. Până la urmă nu-i totul atât de rău.
P.S. De data asta nu voi face nicio comparaţie cu ceea ce e acasă. Se înţelege de la sine.

Ana Mardare

Vizualizări: 464

One Comment

Comentează