Vine canicula: În capitală au fost deschise zeci de puncte de triaj

Vine canicula: În capitală au fost deschise zeci de puncte de triaj

În condițiile în care meteorologii anunță pentru această săptămână o creștere bruscă a temperaturii, Direcția Sănătate amintește că în capitală au fost deschise zeci de puncte de triaj în cadrul spitalelor și farmaciilor, dar și în piețe și parcuri.

„Avem un plan de acțiuni în acest sens. Peste 50 de puncte de triaj au fost deschise doar în cadrul instituțiilor medicale. De asemenea, toate rețele de farmacii, parcurile și piețele din capitală sunt dotate cu apa potabilă gratuită și asistență medicală necesară. Toți cei care simt necesitatea se pot adresa pentru a li se acorda primul ajutor”, a declarat șeful Direcției Sănătate, Mihai Moldovanu, citat de jurnal.md

În ultima săptămână, în municipiul Chișinău peste 5000 de persoane au solicitat ajutor medical la centrele de triaj din cadrul instituțiilor medicale, cu câteva sute mai puțin față de acum o săptămână. Majoritatea sunt persoane în etate, persoane cu maladii cronice și copii.
Foto: adevarul.ro

Vizualizări: 260

Comentează