Fermierii ies la proteste din cauza lui Lazăr

Fermierii ies la proteste din cauza lui Lazăr

Fermierii vor organiza pe 28 mai un protest masiv în centrul capitalei. Agricultorii sunt nemulţumiţi de faptul că ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, nu semnează Strategia Națională de Dezvoltare a Agriculturii și a Mediului Rural, informează jurnal.md

În 2015 Uniunea Europeană le va oferi agricultorilor din Republica Moldova 68 de milioane de euro. Pentru a obţine aceşti bani însă, Guvernul de la Chişinău trebuia să voteze până pe 20 martie curent Strategia Națională de Dezvoltare a Agriculturii și a Mediului Rural.

Deşi Executivul a aprobat acest document, liderul fermierilor moldoveni, preşedintele Uniunii Naţionale a Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, Alexandru Slusari, susține că ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, refuză să contrasemneze strategia pentru ca aceasta să fie implementată.

Preşedintele Asociaţiei Patronatelor din Agricultură mai spune că se dă o luptă aprigă pentru fondurile europene ce urmează să ajungă în Moldova.

Surse din cadrul Guvernului, care au solicitat anonimatul, declară, însă, că Lazăr refuză să semneze acest document pentru că vrea ca o parte din milioanele destinate agricultorilor să fie distribuită firmelor pe care le gestionează familia sa.

Vicepremierul şi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, se află într-o deplasare şi nu a comentat deocamdată acuzaţiile.
Foto: jurnal.md

Vizualizări: 229

Comentează