Ce face Adele de Revelion

Ce face Adele de Revelion


Adele a fost invitată să cânte la petrecerea de Revelion pe care miliardarul Roman Abramovici, patronul echipei de fotbal Chelsea Londra, o va organiza, ca în fiecare an, în reşedinţa lui de vacanţă din Marea Caraibilor.

Cântăreaţa britanică, o admiratoare a echipei Tottenham Hotspur, va primi decoraţia de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) joi, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Buckingham din Londra.
“Adele este un nume de pe lista de vedete pe care le caută Roman. El are întotdeauna un star de calibru care cântă la acea petrecere, iar acest an nu va fi unul diferit”, a declarat o sursă pentru tabloidul The Sun.
“O mică vacanţă într-o regiune exotică este întotdeauna o idee atrăgătoare. Petrecerile organizate de Roman sunt legendare. Cheltuie atât de mulţi bani pe aceste petreceri, încât ele nu dezamăgesc niciodată”, a adăugat aceeaşi sursă.
Petrecerea va fi organizată în reşedinţa Gouverneur Bay Estate pe care Roman Abramovici o deţine pe insula St. Barts şi se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Soţia lui Abramovici, Dasha Zhukova, este o mare admiratoare a cântăreţei Adele.
Pentru petrecerea de anul trecut, Roman Abramovici a cheltuit 5 milioane de lire sterline, iar printre invitaţi s-au aflat creatorul francizei “Star Wars”, George Lucas, mogulul muzical Russell Simmons şi producătorul de film Harvey Weinstein.
La petrecerea din acest an vor fi prezenţi actorul Daniel Craig, soţia sa, Rachel Weisz, şi regizorul Sam Mendes.
Printre muzicienii de calibru care au cântat la petrecerile de Revelion organizate în anii trecuţi de Roman Abramovici se află Beyonce, Prince, Gwen Stefani şi trupa Red Hot Chili Peppers.
Cântăreaţa Adele colaborează în această perioadă încă o dată cu producătorul Paul Epworth pentru un nou album – primul după mult premiatul disc “21″ – care va fi lansat în curând.
2013 a fost un an plin de succes pentru Adele. În februarie, cântăreaţa britanică a câştigat premiul Oscar pentru piesa “Skyfall”, tema muzicală de pe coloana sonoră a celui mai recent film din seria “James Bond”, scrie one.ro.
Adele, în vârstă de 25 ani, intenţionează să îşi lanseze următorul album de studio în 2014, după o pauză în carieră de doi ani, în timpul căreia a devenit mamă. Adele are un fiu, Angelo, în vârstă de 11 luni, primul copil al artistei cu partenerul ei de viaţă Simon Konecki.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câştigat şase premii Grammy. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, “19″ şi “21″.
Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepţională. Artista nu s-a ferit să vorbească despre suferinţele sale în dragoste în melodii precum “Someone Like You” şi “Rolling in the Deep”.
Sursa: Mediafax

Vizualizări: 252

Comentează