Alege corect uleiurile pentru păr!

Alege corect uleiurile pentru păr!

Uleiurile pentru păr au rolul lor atunci când vine vorba de o cură de sănătate pentru podoaba noastră capilară. Cu mai multe sfaturi vine stilistul Andrei Cocieru.

Este recomandat să folosim uleiul mai ales în perioada rece a anului, dar să fim atenţi, să-l utilizăm cum se cuvine.
„Uleiul se ia pe două degete, după care se aplică pe păr. Ne vom strădui să-l repartizăm în mod egal, pentru că dacă îl vom aplica în exces, părul nostru se va îngrăşa foarte repede”, explică Andrei Cocieru.
Stilistul ne sfătuieşte să nu luăm la nimereală un ulei, ci să-l utilizăm pe cel care ni se potriveşte.
„Pentru părul uscat sau încâlcit putem folosi uleiul din seminţe de cânepă. Îl puteţi utiliza o dată pe săptămână, iar în rezultat veţi avea o podoabă capilară netedă şi mătăsoasă. Pentru a stimula creşterea părului puteţi folosi uleiul de migdale”, a menţionat specialistul.
Ca să nu pierzi prea mult timp alegând uleiul ideal, poţi alege unul potrivit pentru toate tipurile de păr.
„Uleiul de argan este recomandat tuturor tipurilor de păr, deoarece conţine Vitamina E, substanţă benefică pentru tratarea firelor de păr. Acest ulei este ideal pentru persoanele care au podoaba capilară uscată, cu vârfuri despicate sau au părul distrus de vopsea”, conchide Andrei Cocieru.
V.V.

Vizualizări: 957

Comentează