Clădirea Parlamentului este gata; Cât a costat luxul deputaților

Clădirea Parlamentului este gata; Cât a costat luxul deputaților

După patru ani de reparaţii şi aproape 400 de milioane de lei cheltuite, parlamentarii se pot muta în casă nouă imediat ce revin din vacanţă.

Anunţul a fost făcut de conducerea Parlamentului, care a prezentat astăzi jurnaliştilor sala de şedinţe şi cele câteva birouri proaspăt renovate.
Aleşii poporului vor avea parte de toate comodităţile – fotolii confortabile, mobilier nou şi tehnică de ultimă generaţie.
Aceștia vor vota cu ajutorul unor cartele electronice, iar rezultatele votului vor fi afișate pe două monitoare mari.
Autorităţile mai trebuie să cheltuie încă mai bine de o sută de milioane pentru reconstrucţia birourilor deputaţilor, sala delegaţiilor,
Deputaţii vor reveni din vacanţă pe 13 ianuarie, iar prima şedinţă de plen va avea loc în februarie.
Până acum, şedinţele plenare ale Parlamentului au avut loc la Palatul Republicii, iar deputaţii şi aparatul legislativului îşi au birourile în clădirea Ministerului Agriculturii.
Pentru închirierea Palatului Republicii în 2013, Parlamentul a cheltuit circa 2,5 milioane de lei.
Vezi pozele pe jurnal.md.
Sursa: jurnal.md

Vizualizări: 358

Comentează