Cu cât înainta în vârstă, cu atât mai interesante și mai pline de culoare erau amintirile ei

Și-ar mai fi închipuit Olga vreodată că Alina, fata ei, se va mărita în Africa de Sud și că va avea nepoți tuciurii? Negri-negri ca smoala. Și mai ales că nu va putea comunica cu ei? Să-i fi spus cineva treaba asta mai înainte, la sigur că Olga l-ar fi scuipat în frunte. Dar uite că s-a întâmplat. Avea un ginere african și plus la toate chiar îi mai era și drag. Mai mult ca atât, Olguța a și fost în două rânduri în Africa să-și cunoască rudele și să-și vadă nepoții.

Singura fată a Olgăi se mărită în Africa de Sud

Toate bune acolo: trăia Alina în belșug, avea casă mare, rude nenumărate și toți o respectau. Oricum încerca s-o convingă maică-sa să se întoarcă în Moldova, fata în ruptul capului nu voia să audă de așa ceva. „Ce am pierdut acolo, mamă?”, îi răspundea fata de fiecare dată. E adevărat că se bucura de mare respect în țara de la capătul Africii, așa le explica Olga rudelor din Moldova.
Alina era chirurg de specialitate. S-a născut la Chișinău. A terminat Liceul „Gh. Asachi”, a făcut medicina în Franța și acolo l-a și cunoscut pe soțul ei. N-a speriat-o faptul că părăsește continentul european și că pleacă naiba știe unde, într-o țară absolut străină, și că n-o așteaptă nimeni în acele părți. S-a gândit doar că un medic peste tot e binevenit, că, de nu-și va găsi fericirea în căsnicie, un loc de lucru îl va avea totuși garantat. Mai ales cu studiile pe care le-a făcut în Franța.

Povestea măritişului Olgăi

Zic, n-a stat prea mult pe gânduri. De mama însă îi părea rău c-o lasă. Rămăsese femeia văduvă de tânără. Alți copii n-a mai avut și nici căsătorită n-a mai fost după moartea soțului. Între mamă și alte rude rămase la Chișinău încă din tinerețe exista o rivalitate și o mânie surdă, care nu s-a potolit deloc cu anii.
Vedeți dumneavoastră, Olga, mama Alinei adică, trebuia să se mărite cu fratele tatălui ei, nea Ilie. Dar s-a întâmplat, cu trei luni înainte de a se face nunta, să se întoarcă din armată alt frate al mirelui, cu doi ani mai mic, și, când a văzut-o Pavel pe mireasa fratelui, s-a ținut scai de fată până a convins-o să fugă cu dânsul. Dacă au făcut treaba asta, pesemne că și Olga prinsese drag de el.
Au trăit vreo trei ani în Ucraina și apoi, după ce s-a însurat Ilie, s-au întors la Chișinău și locuiau în aceeaşi curte cu părinții. Fiecare frate și-a construit câte o aripă la casa părintească și tot familionul era grămadă. Spre lauda lor, nu s-au luat la cuțite, atât doar când se îmbăta Ilie la vreo petrecere o prindea pe Olga în vreun colț al casei și o întreba: prin ce naiba, muiere, a fost el mai bun ca mine?

Rămasă văduvă, Olga se duce la fiică

După moartea tatălui Alinei, nea Ilie și-a arătat pe față dragostea față de Olga. Zicea că e destul să accepte ea, că el își părăsește nevasta și trece cu traiul în cealaltă aripă de casă. Nu trebuie să vă spun eu ce dușmănie era între cumnate. Dar Dumnezeu a avut grijă să nu se ajungă la vărsare de sânge – Ilie a murit peste doi ani după frate-său, iar nevasta lui și-a vândut partea de casă și a trecut cu traiul la Rezina, unde fie-sa era măritată după un agronom.
Nu așa își închipuia Olga să-și încheie anii de viață, singură într-o casă pustie. E adevărat, după ce s-a stabilit fiica ei cu traiul în Africa și i s-a născut primul copil, a luat-o Alina la dânsa, cu chip că se va obișnui bătrâna acolo și va rămâne alături de fiică și nepoți pentru totdeauna. Dar Olga nu se simțea bine în mediul acela. Unicul om cu care putea să comunice era Alina, dar și aceea toată ziua era la serviciu, iar seara își împărțea timpul între copil, soț și mamă.

Simţea dorul de casă ca pe o durere mută

I se făcea uneori atât de dor de casă că-i dădeau lacrimile. Știa că nu are la ce se întoarce – rude puține și toți la vârste de risc, ea singură cuc în casa ei de pe strada Dokuceaev, un imobil vechi pe care trebuia mereu să-l repare, dar dorul de țară era peste puterea ei să-l explice. I se părea că și aerul în Moldova e altfel, și fructele, legumele alt gust au, că și mămăliga, pe care o făcea de altfel la orice mâncare în Africa, nu e ca acasă.
În localitatea unde locuia Alina puteai găsi orice în supermarketuri, dar îi era dor Olguței de piețele noastre, unde se târguia uneori pentru un leuț, nu de dragul câștigului, ci din pofta de comunicare, și se simțea cu adevărat fericită dacă reușea să-l convingă pe negustor să mai lase din preț. Vă spun mămăligă își făcea și în Africa, dar nu avea mirosul și gustul ca cea din Moldova…
Uneori dorul de casă era copleșitor, îl simțea ca pe o durere mută, greu de alinat. Îi era milă de sine că a ajuns la bătrânețe s-o ducă vântul unde nici cu gândul n-ar fi ajuns vreodată, dar viața e cu surprize.