Rar vezi persoane apte să-şi schimbe viaţa din temelie. Viorica Capriş (26 de ani) este una dintre acestea. A ştiut să-i facă cuib în inima sa unei iubiri practic imposibile, iar în lumea asta pragmatică povestea lor pare aproape ireală. Zâmbeşte atunci când i-i greu şi cuvintele frumoase pe care i le spune el contează pentru ea mai mult decât diamantele.
De la azil – în familie
Ion Capriş este invalid. După moartea părinţilor săi, a locuit la azilul de bătrâni. Acolo a şi cunoscut-o pe Viorica, care era asistentă. „Am simţit din prima că el mă fura cu ochiul. Cât am lucrat la azil, eram mai mereu alături de el, îl ajutam”, spunea Viorica Capriş în cadrul emisiunii „Viaţa merge mai departe” de la JurnalTV.
În acea perioadă Viorica era într-o relaţie şi avea un copil, dar bărbatul alături de care trăia o făcea nefericită şi pe ea, şi pe fiul lor, care mai păstrează şi azi în memorie imaginea tatălui biologic şi a bătăilor la care acesta o supunea pe Viorica. Acum, alături de tatăl vitreg, Valeriu este mai fericit şi mai liniştit. „Cu fostul soţ îmi era mai greu, deşi el era pe picioare. Ion e invalid, dar mă susţine în toate şi mă ajută. Spală vesela, face curăţenie prin casă. Uneori se târâie prin casă, dar de obicei se străduie să meargă în picioare, sprijinindu-se de perete. Întotdeauna îi simt dragostea şi stima”, spune Viorica. Cei doi au un copil, pe Grişuţă, visul dintotdeauna al lui Ion.
Cum a cucerit-o
L-a cunoscut chiar din prima ei zi de muncă la azil. El stătea în coridor, iar ea, trecând pe alături, l-a salutat. „M-a oprit „să vorbim”. Mi-a ghicit vârsta – 22 de ani. Discuţia noastră caldă mi-a rămas în minte toată ziua. Iar seara, în loc să dorm, îmi aminteam fiecare cuvânt spus de el. Până la apariţia lui în viaţa mea, nu am ştiut ce-i dragostea. Nu credeam că pot fi atât de fericită”, spune Viorica Capriş.
Nu bănuia că după acea primă întâlnire evenimentele vor evolua cu atâta repeziciune. „Într-o zi m-am oferit să-l însoţesc în satul lui de baştină, ca să-şi vadă casa părintească. Întâi am mers la sora lui, unde Ion m-a prezentat ca soţia lui. Iar noi nici măcar nu vorbisem despre asta! Când am mers în casa lui, el m-a întrebat dacă vreau să mă mărit cu el. Şi deşi eram de acord, îmi făceam griji pentru faptul că aveam un copil”, îşi aminteşte femeia. Totuşi, Ion a ştiut să o convingă că pentru el fiul ei nu va fi o povară.
Cealaltă relaţie
Fostul ei bărbat era sănătos trupeşte, dar nu s-au înţeles pentru că avea o fire grea. „El nu era pregătit să aibă o familie. Timp de 5 ani am răbdat, nu le-am dat ascultare celor ce mă sfătuiau să mă despart: vroiam să am o familie, iar băiatul – tată. Dar după ce l-am cunoscut pe Ion am înţeles câtă nevoie aveam să mă simt iubită pentru că acum ştiu: fără dragoste şi fără susţinere reciprocă nu există nimic.
Fostul său soţ nu a trecut pe la ei de mai bine de un an. Ultima dată când i-a vizitat, venise să le ceară ajutorul. „Spunea că i-i greu, că nu are de lucru. Soţul meu l-a ajutat, i-a găsit un loc de lucru. Drept mulţumire, el ne-a vorbit a bătaie de joc prin sat. Aşa că l-am rugat să nu ne mai calce pragul.
Pe Valeriu nu-l ajută cu nimic. Unica lui contribuţie la creşterea fiului o constituie cei 300 de lei pe care i i-a dat o dată şi altă dată – o scurtă. În rest, m-am descurcat cum am putut. Am lucrat şi cu ziua prin sat ca să am cu ce-l hrăni şi cu ce-l îmbrăca pe copilul meu”, spune Viorica.
Ion nu face deosebire între fiul său biologic şi cel adoptiv, îl ajută pe Valeriu să-şi facă temele, îi dă sfaturi.
Ion face lucrul Vioricăi, iar ea lucrează mai mult pe-afară
Ion spune că la începutul relaţiei i-a fost frică. „Mă gândeam că n-o să mă descurc în noua mea postură de cap al familiei. Dar acum ştiu că am susţinerea ei. Lângă Viorica nu resimt greutăţile. La noi în casă declaraţia „te iubesc!” răsună de mai multe ori pe zi. Soţia mea e iubitoare, înţelegătoare, ştie să ierte. Alături de ea mă simt împlinit”, spune el.
Familia, despre căsătoria cu un invalid
Mama Vioricăi nu era împotriva acestei căsătorii. Mai degrabă surorile sale au încercat să o împiedice să mărite cu Ion, deoarece spuneau că e infirm, aşa că toate grijile casei îi vor reveni ei. „Vei fi şi femeie în casă, şi bărbat”, ziceau ele. Dar cuvintele lor nu au speriat-o: şi în căsnicia precedentă, deşi bărbatul ei era sănătos, grijile au fost ale mele.
Din cauza condiţiei sale fizice, Ion nu a făcut multă carte. Cu toate astea, are compuse vreo 300 de poezii. „Când îmi făcea curte, îmi făcea declaraţii în versuri. Lumea nu crede în fericirea mea, spun că atâta fericire nu poate exista”, spune Viorica cu ochii în lacrimi.
Secretul unei căsnicii fericite
Soţii Capriş îşi cresc copiii dintr-un venit lunar de 1400 de lei. Majoritatea banilor îi câştigă Viorica, lucrând femeie de serviciu la şcoala din sat, iar restul o constituie pensia de invaliditate a capului familiei. Totuşi, lipsa banilor nu constituie o piedică în calea fericirii lor.
De ce alte cupluri nu reuşesc să fie atât de fericite? Viorica e de părere că lumea se gândeşte prea mult la bani. Or, fericirea nu constă în averi materiale, ci în iubire. „Soţii trebuie să petreacă mai mult timp unul alături de celălalt. Îl iubesc prea mult pe Ion şi nu aş renunţa la el niciodată.
Soţul vrea o fetiţă, eu mă tem că o să fiu soacra cu 3 nurori”, glumeşte femeia. *
Natalia TUTUNARU
