Vom sărbători în stil sovietic Pabeda din 1945!

Vom sărbători în stil sovietic Pabeda din 1945!

În plină criză economică şi financiară, socialiştii şi comuniştii se întrec în proiecte de decizii privind sărbătorirea a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Socialiştii vor ca 2015 să fie numit „Anul Marii Victorii”, pe când comuniştii doresc ca 2015 să fie numit „Anul Veteranilor marelui război pentru apărarea patriei 1941–1945”.

Proiectele fac parte din agenda Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Cele două proiecte de hotărâre au fost examinate săptămâna aceasta şi avizate de Comisia economie, buget şi finanţe. Liberal-democratul Chiril Lucinschi a declarat că nu a fost nicio grabă legată de examinarea acestor subiecte. „Din păcate, nu am avut alte proiecte pentru a le examina până la învestirea guvernului. Acum, când avem deja un guvern, vom începe să discutăm cât mai curând posibil proiectul bugetului pentru 2015”, a spus el.

Solicitat să ne spună de ce pe timp de criză deputaţii sunt antrenaţi în proiecte legate de 9 mai, comunistul Oleg Reidman, membru al Comisiei economie, buget şi finanţe, ne-a răspuns supărat: „Criza nu are nimic în comun cu asta. Victoria a fost şi veterani mai sunt. Anul e special şi trebuie să acordăm o atenţie deosebită acestui eveniment şi acestor oameni”, a spus comunistul după care ne-a închis iritat telefonul.

Deputatul liberal Corina Fusu, membră a Comisiei parlamentare cultură, educaţie şi mass-media, a declarat pentru JURNAL că proiectele în cauză au fost discutate anul trecut în cadrul comisiei de profil. „Avem probleme atât de stringente în domeniul bancar, creşterea preţului la valuta de referinţă, scăderea leului, când lumea e speriată de sărăcie şi salarii mici. Toată lumea aleargă acum să-şi facă provizii pentru frigidere. Să discuţi acum denumirea anului în stil sovietic, pur şi simplu, nu este serios. Am propus să amânăm această chestiune pentru altă dată”, a spus Fusu.

Aceeaşi sursă a precizat că, în cazul dat, politicienii din cele două partide tind să promoveze o sărbătoare agreată de Putin pe teritoriul Republicii Moldova şi profită de oamenii ţinuţi sub control în urma propagandei ruseşti difuzată de posturile de televiziune ruse. „E un proiect de sorginte sovietică. Faptul că cele două partide promovează la nivel politic ideile lui Putin denotă faptul că există formaţiuni politice în Republica Moldova care nu servesc interesul statului şi al cetăţenilor, ci ale altei ţări, care se numeşte Federaţia Rusă, succesoare a Uniunii Sovietice”, a mai spus Fusu.
S.C.

Comentează