Mihai Ciobanu şi-a sărbătorit ziua de naştere în Cuba //GALERIE FOTO

Revenit acasă, artistul a lansat un album pe care se regăsesc 40 de melodii şi 40 de videoclipuri

Recent, Mihai Ciobanu a fost omagiat. În acest an, pentru prima dată, apropiaţii şi admiratorii creaţiei sale n-au putut veni să-l felicite, deoarece domnia sa se afla în Cuba. Revenit acasă, artistul ne-a povestit despre spectacolele frumoase pe care le-a avut în Canada, despre experienţa pe care a trăit-o în Cuba, dar şi despre albumul la care a lucrat vreme de cinci ani.

aÎn ultimii cinci ani, Mihai Ciobanu a muncit în taină la o surpriză muzicală inedită, o premieră pentru ţara noastră şi asta deoarece niciun alt artist de la noi nu a mai lansat până acum un album pe care să se regăsească două CD-uri cu 40 de melodii şi două DVD-uri cu 40 de videoclipuri.
La albumul „Anii cei mai dragi din viaţa mea”, realizat împreună cu fiul său Mihăiţă, interpretul de muzică populară a colaborat cu Orchestra Fraţilor Advahov.
Lansarea oficială a avut loc în Canada, unde, împreună cu Vitalie Dani, a fost invitat să susţină spectacole pentru diaspora noastră din Toronto şi Montreal.

a„În cadrul spectacolelor a cântat şi Mihăiţă, care nu ştia de surpriza pe care i-o pregătesc. Mă refer la album. A rămas impresionat cât l-a văzut şi mă bucur că Dumnezeu mi-a dat putere şi sănătate ca să-l realizez. O mare parte din piese sunt semnate de mine, însă sunt şi melodii culese din popor. La cizelarea textelor m-a ajutat Vasile Romanciuc. De asemenea, sunt texte semnate de Grigore Vieru, Vasile Romanciuc şi Anatol Ciocanu. Această surpriză este „un prag la casă”, cum îmi place mie să zic. Cei din diasporă s-au regăsit în multe cântece de pe album”, ne povesteşte Mihai Ciobanu.

Întâmpinat cu lacrimi şi dor

aArtistul nu e la prima colaborare cu fiul său, un virtuoz viorist stabilit cu traiul în Canada. În 2010, cei doi au lansat CD-ul „O vioară, un cântec, un dor”.
La Festivalul „Polobocul de Aur 2015” din Toronto, Mihai Ciobanu şi Vitalie Dani au fost invitaţi de către cuplul de basarabeni Lilia şi Alexei Bodişteanu.

a„A fost organizată şi o degustare de vinuri, iar basarabenii stabiliţi cu traiul acolo ne-au primit cu lacrimi şi dor. Discutând cu mulţi dintre ei, am sesizat că nu mai au patriotismul cel de altădată. Ei au plecat din ţară supăraţi că le era greu, iar acum, când duc o viaţă mai bună, nu mai vor să revină la baştină. Chiar şi cu Mihăiţă am discutat, în speranţa că poate se va răzgândi şi va reveni acasă. El însă nu vrea. La spectacolul din Toronto a venit şi Radu Dolgan, care se afla în Canada, lângă soţie şi copil. Ne-am bucurat să-l revedem. A cântat şi el câteva melodii”, povesteşte interpretul de muzică populară.

aAflat în Canada, Mihai Ciobanu a profitat de ocazie şi a petrecut câteva zile alături de nepoţii săi: Andreea-Daniela şi Matei-David, pe care nu-i mai văzuse de aproape un an.
„Sunt tare dulci şi scumpi! Când l-am văzut ultima dată pe nepoţel, acesta încă nu învăţase să meargă. Dar să-l vedeţi cum aleargă prin casă acum!”, ne spune zâmbind fericitul bunic.

aDespre Cuba

Pe 20 februarie, artistul a aniversat frumoasa vârstă de 62 de ani. La iniţiativa bunilor săi prieteni din Toronto, familia Bodişteanu, Mihai Ciobanu a decis să-şi îndeplinească o dorinţă mai veche – să viziteze Cuba.

a„În urmă cu 30 de ani, trebuia să plec cu orchestra în această ţară îndepărtată. Eu însă am ales să susţin examenul de stat. Şi uite că în toţi aceşti ani am purtat cu mine acest gând: să vizitez Cuba. De ziua mea, cu ajutorul familiei Bodişteanu, mi-am îndeplinit dorinţa. Timp de o săptămână m-am simţit ca-n poveste. Am descoperit pe străzile de acolo maşini vechi, inclusiv Jiguli şi Moskvici, dar şi americane. Am vizitat hotelul în care scriitorul Ernest Hemingway a scris romanul „Bătrânul şi marea”. De asemenea, am fost la numeroase expoziţii”, ne povesteşte interpretul de muzică populară.

aA revenit acasă odihnit şi bronzat, dar şi cu două achiziţii pe care şi le dorea de ceva timp: un aparat de fotografiat performant şi un iPad. Acum Mihai Ciobanu vrea să finiseze CD-ul „Tânăr, tinerel eram” şi să filmeze videoclipuri pentru câteva melodii patriotice.

aaaaaaaaaaaaaaaLena NEGRU
Foto: Arhiva personală a lui Mihai Ciobanu

Comentează