R. Moldova, incapabilă să asigure alimentaţia în grădiniţe

R. Moldova, incapabilă să asigure alimentaţia în grădiniţe

Chiar dacă părinţii de la grădiniţele nr. 16 şi nr. 145 din Chişinău erau indignaţi că, în afară de plata lunară pentru alimentaţie, achitau câte 120 de lei pentru săpun, hârtie igienică şi multe alte lucruri, recent, au fost obligaţi, în plus, să semneze o cerere-model din partea administraţiei instituţiei preşcolare, prin care vor trebui să plătească în perioada 2 ianuarie 2015– 31 decembrie 2015 „o subvenţie din partea familiei pentru achitarea lunară a supra cheltuielilor de plată pentru alimentaţia copiilor”. Această dispoziţie contravine noului cod al educaţiei.

Directorul interimar al Grădiniţei-creşă nr. 16, Ana Bucşa, a declarat pentru JURNAL de Chişinău că cererile respective sunt aprobate de Direcţia educaţie, tineret şi sport a sectorului Buiucani. Şefa interimară a Direcţiei, Viorica Negrei, ne-a declarat că, „în majoritatea instituţiilor preşcolare, peste 95% din părinţi acceptă aceste contribuţii suplimentare la alimentaţia copiilor”.

„Zilele acestea, am fost anunţat la grădiniţă că trebuie să semnez o cerere prin care vom fi obligaţi să achităm în plus pentru alimentaţia copilului. Scurg bani deja şi din asta. Nu mai ştiu la ce ne mai trebuie educaţie de stat, căci e privată până în măduva oaselor!”, ne spune un părinte, căruia îi păstrăm anonimatul. Acesta ne-a relatat că plăteşte lunar câte 120 de lei pentru săpun, hârtie igienică şi multe alte lucruri. „Nu ştiu pentru ce anume, căci nu-mi spun niciodată ce fac cu banii colectaţi de la cei 25 de copii. Plătim pentru reparaţie, pentru orice… Culmea a fost atunci când au schimbat o uşă la grupă şi au cerut de la părinţi câte 500 de lei, pe când o asemenea uşă costă între 700 şi 1000 de lei. Vă imaginaţi?!”, se indignează părintele.

Ana Bucşa: „Nu se fac colectări de bani”

Solicitată de JURNAL, directoarea grădiniţei, Ana Bucşa, a afirmat: „De fapt, astfel se procedează în toate grădiniţele din Chişinău. Dacă cheltuielile depăşesc preţurile stabilite de către Primărie, părinţii plătesc ceea ce este suplimentar. Nu putem numi acest lucru colectare de bani. Exact aşa au fost scrise cererile anul trecut. Noi, pur şi simplu, ne asigurăm în cazul în care vor apărea cheltuieli în plus (!). Şi anul trecut, printr-un ordin al Direcţiei educaţie, tineret şi sport Buiucani, a fost asigurată alimentarea suplimentară a copiilor”, explică directoarea.
În privinţa celor 120 de lei colectaţi lunar de la părinţi în grupele din instituţia vizată, Ana Bucşa ne-a declarat că în grădiniţa pe care o administrează „nu se fac colectări de bani”!

Mesaje anonime de la mame

O mămică pe nume Olga ne scrie că „pe lângă cei 120 lei achitaţi lunar pentru fundaţia grupei şi grădiniţă, mai sunt colectaţi bani pentru toate sărbătorile. Se percep bani în plic, educatorii refuză cadourile oferite, ei solicită bani. Am ajuns să cumpărăm o atitudine omenească pentru copiii noştri și o educație pozitivă”, concluzionează femeia. La Grădinița nr. 145 din sectorul Buiucani, părinții, de asemenea, au semnat o astfel de cerere. Ei ştiu că sunt multe locuri vacante pentru educatori, însă directoarea refuză să angajeze pe cineva în locul celor aflate în concediu de maternitate, pentru că un angajat nou ar putea refuza să colecteze banii ilegali de la părinți”, spune altă mamă.

Avem dreptul să refuzăm propunerile administraţiilor

Şefa interimară a Direcţiei educaţie, tineret şi sport Buiucani, Viorica Negrei, a afirmat că aceste plăţi sunt „absolut transparente şi legale”, deoarece se percep în baza dispoziţiei Primăriei mun. Chişinău nr. 1342 din 30 decembrie 2015. Potrivit acesteia, în majoritatea instituţiilor preşcolare, peste 95% din părinţi acceptă aceste contribuţii suplimentare pentru alimentaţia copiilor.
„Dacă părinţii nu vor să plătească, alimentaţia copiilor se limitează la suma de bani alocată din bugetul municipal de 17,55 lei pentru o zi. Părinţii au dreptul să refuze propunerile administraţiilor grădiniţelor”, a relevat Negrei. Aceasta a susţinut că plăţile se efectuează prin Banca de Economii şi sunt incluse în bonul de plată primit lunar de către părinţi pentru alimentaţia copilului. Trebuie menţionat că noul cod al educaţiei obligă statul să asigure educaţia preşcolară.

35% din alimentaţie sunt asigurate de părinţii

Solicitată de JURNAL să spună cum asigură alimentaţia copiilor în grădiniţă, directorul Grădiniţei nr. 2 din Orhei, Dora Dumbravă, ne-a explicat că 35% din alimentaţia micuţilor este asigurată de părinţi, iar restul de către stat. Părinţii achită bonurile de plată la bancă, alimentaţia unui copil pentru o zi constituie circa 16,05 lei. Directorul Grădiniţei nr. 2 din Cantemir, Viorica Diacov, ne-a declarat că alimentaţia copiilor se face cu susţinerea părinţilor. „Pentru copiii de 3–7 ani, 5,30 lei achită părinţii şi 11 lei – statul, iar pentru cei mai mici de vârsta de 3 ani – 4,40 lei plătesc părinţii şi 11 – statul. Un bon de plată la grădiniţă îl poate costa pe un părinte de la 90 la 120 de lei pe lună”.

„Dacă părinţii nu vor să plătească, alimentaţia copiilor se limitează la suma de bani alocată din bugetul municipal de 17,55 lei pentru o zi. Părinţii au dreptul să refuze propunerile administraţiilor grădiniţelor”, a relevat şefa interimară a Direcţiei educaţie, tineret şi sport Buiucani, mun. Chişinău.

Victoria POPA

Comentează