Britney Spears și-ar dori ca ducesa de Cambridge și Gwen Stefani să-i poarte creațiile

Britney Spears și-ar dori ca ducesa de Cambridge și Gwen Stefani să-i poarte creațiile

Britney Spears, care și-a lansat recent o linie de lenjerie intimă denumită “The Intimate Britney Spears” și pe care a promovat-o luni la Londra și miercuri la Varșovia, a declarat pentru presă că și-ar dori ca ducesa de Cambridge, Kate Middleton, și fosta solistă a trupei No Doubt, Gwen Stefani, să-i poarte creațiile din această linie, conform starpulse.com.

“Mi-ar plăcea să o văd pe Kate purtând lenjeria creată de mine”, a declarat solista în vârstă de 32 de ani, conform Mirror Online. “Ar fi minunat. Am să-i trimit câte un articol din fiecare model, așa că va avea de unde alege”, a declarat Britney la Londra.

De asemenea, Britney Spears a precizat că și-ar dori și ca Gwen Stefani să-i poarte creațiile. “Aș vrea să o văd pe Gwen Stefani pe post de model al colecției mele. Este o tipă foarte cool și sexi”.

Britney Spears și-a lansat recent colecția de lenjerie intimă “The Intimate Britney Spears”, cu ocazia Săptămânii Modei de la New York, explicând presei că se gândește la lansarea unei astfel de linii de cel puțin 10 ani.

“Cu zece ani în urmă am fost în Europa și am vizitat un mic magazin de tip boutique, foarte cool, vintage (…) cu toate aceste linii de lenjerie și pijamale…De când am fost acolo, mi-am dorit să fac și eu acest lucru, așa că de 10 ani încerc să realizez această linie”, explica vedeta la “Good Morning America”.

Cântăreața și-a luat timpul necesar pentru a realiza colecția și a fost foarte implicată în procesul de design și creație. “Este foarte romantică, foarte vintage, în culori estompate. Sunt foarte încântată… A luat un an și jumătate realizarea. Am fost foarte implicată”, a povestit ea.

Sursa: AGERPRES
Foto. (c) LUCAS JACKSON/ REUTERS

Vizualizări: 270

Comentează