Destăinuirile incredibile ale IUBITEI UNUI CANIBAL

Destăinuirile incredibile ale IUBITEI UNUI CANIBAL

Urlene King, o femeie din Marea Britanie, în vârstă de 52 de ani, mama a patru copii, a fost la un pas să devină cina unui canibal, Dale Bolinger, care îi fusese prieten de familie timp de 17 ani.

Urlene şi Dale (58 de ani) se cunoşteau de mai bine de 17 ani, însă femeia, mamă a patru copii, habar nu avea de plăcerile secrete şi bolnave ale amicului ei. Aşa că nu i s-a părut nimic ieşit din comun când, într-o bună zi, acesta a sunat-o şi a invitat-o să treacă pe la el pe acasă, ca să stea de vorbă.

După ce a terminat cumpărăturile, Urlene a dat curs invitaţiei prietenului său, însă aici acesta a atacat-o cu o cârpă înmuiată în detergent de vase, pe care a încercat i-o băge pe gât.

“Eu am mers în sufragerie, m-am aşezat pe canapea, iar el m-a întrebat dacă vreau ceva de băut. S-a dus la bucătărie, iar când s-a întors, m-a atacat. Nu puteam să respir, credeam că vrea să mă violeze”, îşi aminteşte Urlene.

La un moment dat, Dale s-a dat câţiva paşi în spate şi părea că vrea să îşi ceară scuze şi că regretă că i-a făcut rău apropiatei sale.

“O, Doamne! Nu ştiu ce m-a apucat”, ar fi încercat el să se scuze.

Însă femeia îşi aminteşte că prietenul ei părea transfigurat.

“Arăta diferit. Nu era Dale pe care îl ştiam eu. Ochii îi ieşiseră din cap şi era roşu tot la faţă. Am fugit afară cu inima în gât, înainte să apuce să mă atace iar. Mi-a fost frică şi m-am temut pentru viaţa mea. Am simţit pur şi simplu că trebuie să fug de acolo. Arăta înfricoşător, ca un demon”, îşi aminteşte Urlene.

Incidentul a avut loc în 2010, când aceasta a decis să întrerupă orice legătură cu Dale. Însă acesta din urmă a rugat-o să îi facă un ultim favor: să nu-l reclame la poliţie pentru ceea ce îi făcuse. La rugăminţille lui şi ale soţiilor acestuia, Urlene a cedat, şi nu a spus nimic oamenilor legii. Numai că, la o scurtă perioadă de timp, femeia avea să afle că prietenul ei de-o viaţă este acuzat de canibalism şi de tentativă de viol asupra unei eleve de 14 ani. Bolinger a primit o condamnare de 9 ani, după ce instanţa a dovedit că bărbatul ar fi plănuit să o violeze, decapiteze şi mai apoi să o mănânce pe fetiţa de 14 ani, informează mirror.co.uk.
Sursa: libertatea.ro
Foto: libertatea.ro

Vizualizări: 467

Comentează