N-a scăpat de ce se temea mai tare – a murit în somn și l-au găsit rudele abia după două săptămâni

Nu-și mai aduce aminte Nichita când a hotărât să ajungă om bogat. Poate când o vedea pe maică-sa căutând prin dulapurile de la bucătărie să vadă ce-ar mai putea sclipui de mâncare. Erau cinci copii în familie și cu părinții iată că se făceau șapte și lucra doar tatăl lor. Șofer era la o bază, câștiga atât cât să nu stea cu mâna întinsă la colț de stradă. Dar copiii și el erau mereu flămânzi. Uneori nici pâine nu aveau destulă ca să-i sature pe toți.

A îndurat foame în copilărie

Când veneau zile grele de tot, dar se întâmpla asta mai în fiecare lună, mamă-sa lua drumul spre satul ei de baștină să-și vadă neamurile. Cumpăra niște fleacuri acolo, să nu se ducă cu mâna goală, ar fi fost prea de tot! Nu avea bani de lucruri scumpe, dar se întorcea acasă întotdeauna cu gențile pline. Care-i dădea un boț de brânză, care vreo câteva kilograme de fasole, uneori nu se zgârceau și de un pui și o întindea familia lor încă o săptămână-două până la celălalt salariu. De atunci, probabil, și-a pus în gând Nichita să ajungă om bogat. Să nu se umilească ca părinții lui.

Căci aceste vizite la neamuri tot un fel de cerșit erau. Abia aștepta să termine școala și să intre undeva la lucru. Nu era eminent la învățătura, dar nici în coada clasei. Cum a dat ultimul examen de absolvire s-a și angajat la uzina de tractoare muncitor de rând, iar în toamnă a intrat la facultate la fără frecvență. Își dădea prea bine seama că, dacă vrei să ajungi departe, ai nevoie de studii serioase. Și pentru că era harnic și avea un scop în tot ce făcea, iată că a fost observat de superiorii lui și, ca să nu le scape din vizor, venea Nichita la locul de lucru cu fel de fel de raționalizări ca să ușureze munca lucrătorilor.

Şi-a dorit mereu să parvină

Nu erau cine știe ce propuneri, dar avea inițiativă și asta conta. Așa a ajuns șef de grup, apoi șef de tură, iar mai târziu chiar i s-a propus un loc în administrație. Dar tot sărac era Nichita, salariul îi ajungea și lui doar pentru o lună, dar și atunci dacă-l drămăluia cu cap. Când a împlinit 24 de ani și a terminat facultatea, ia flăcăul și se însoară. A găsit o fată, una la părinți, cu casă și zestre și mai era și frumușică fata. Lucra tânăra aceea soră medicală la spitalul republican și locuia cu părinții ei chiar într-un cartier cu spitalul.

Avea familia lor o căsuță, cu o bucată de grădină, vreo câțiva copaci fructiferi și multe-multe flori în față. Îi părea rai locul cela lui Nichita, el care trăise până atunci la bloc într-un apartament comunal. Și părinților lui le-a plăcut fata și familia ei. Așa că au făcut nunta, iar la un an și jumătate Nichita era și tată de acum. Trăia mult mai bine acum decât în copilărie, dar nu era un om bogat, așa cum visase el. Au venit anii ’90 cu toate problemele, pe care le știți și dumneavoastră, oamenii mai în vârstă. Nichita rămase fără lucru, căci uzina de tractoare dăduse faliment și era în căutare de alt serviciu.

Şi-a trimis nevasta la munci în Grecia

Femeile luau drumul străinătăţii și o îndeamnă Nichita și pe soție-sa să plece. Îți găsesc eu bani și grupul de oameni cu care să pleci, principalul e să te hotărăşti tu. Părinții fetei erau împotrivă, cum să-și lase unicul copil să se ducă aiurea în lume, mai ales că avea doi băieţei mici, nici de școală nu erau măcar. Nichita o ținea una și bună: du-te, altfel ne mănâncă sărăcia! Dar el tocmai de asta se temea. A convins-o și lasă Cristina casa, familia, părinții și porneşte spre Grecia. Cu un grup de alde dânsa, format la Kiev.

Dar n-a mai ajuns femeia acolo. Pe când urmau să treacă un hotar dintr-o țară în alta, i-au observat grănicerii și-au pornit pe urmele lor. S-au împrăștiat fugarii care și încotro. Cristina s-a aruncat într-un râu din apropiere cu gând să înoate spre celălalt mal, dar greutatea hainelor a tras-o la fund. Abia peste un an a aflat Nichita că nu mai are soție. De la unul care scăpase atunci de belea și care s-a întors acasă cu gând să nu mai iasă niciodată din țară, oricât de greu i-ar fi. Părinții fetei din anul acela nu și-au mai revenit de supărare. Întâi s-a trecut din viață tatăl Cristinei și, la trei ani după dânsul, s-a dus și nevastă-sa.

Socrii nu i-au putut ierta lui Nichita moartea fiicei lor

Nu l-au iertat pe Nichita că le-a trimis fata la pierzanie. N-aveau ochi să-l vadă, mai că nu vorbeau între ei. Dar locuiau sub același acoperiș și, de dragul nepoților, îl suportau și pe el, cum aveau să-l despartă de copii? Ați înțeles că Nichita tot sărac era, deși acum și mai mult visa să ajungă om mare. S-a băgat într-un partid politic și era acolo activist de frunte, mai ambițios ca niciodată să răzbată mai sus, să ajungă mâna dreaptă a șefului. Și gând de însurătoare avea.
În gospodărie îl ajuta mama lui, pe care o luase să trăiască la dânsul după moartea tatei, dar avea nevoie de nevastă. Altfel se uită lumea la tine când ești însurat. Te mai duci la o nuntă, la o cumetrie, la niște întâlniri mai personale cu cei din gașcă, dar, dacă ești singur, lumea uită să te cheme. Așa că porni Nichita să-și caute de zor nevastă. Și cine știe ce să caute uite că găsește. Tot cu zestre era fata, bogată zestre, rămasă de la bunici, activiști de partid și aceia până în ’80.
Lidia Bobână