Învățământ obligatoriu până la 18 ani și un alt sistem de notare

Învățământ obligatoriu până la 18 ani și un alt sistem de notare

Durata învățământului obligatoriu în Republica Moldova va crește până la vârsta de 18 ani, începând cu anul 2018.

Cel puțin asta prevede proiectul Codului Educației, elaborat de Ministerul Educației.
Domeniul educației va fi coordonat de două instituții noi: Consiliul de Dezvoltare Strategică și Instituțională, iar la nivelul învățământului general – Consiliul de Administrație al instituției de învățământ, scrie jurnal.md.
Printre noutățile Codului se numără și schimbarea sistemului de notare în învățământul primar prin utilizarea descriptorilor.
Proiectul prevede mai multe drepturi și garanții sociale pentru cadrele didactice, inclusiv dreptul la salariu de debut în activitatea didactică, egal cu salariul mediu pe economie prognozat. De asemenea, sunt prevăzute facilități pentru cadrele didactice care activează în mediul rural.
Documentul a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației pentru consultare cu societatea civilă, iar ulterior va fi aprobat de Guvern și Parlament.
Foto: protectiacopilului6.ro

Vizualizări: 237

Comentează