Ministrul grec de finanţe spune că nu mai are nevoie de austeritate, pe care o consideră periculoasă

Ministrul grec de finanţe spune că nu mai are nevoie de austeritate, pe care o consideră periculoasă

Grecia nu va ceda presiunilor europene pentru noi măsuri de austeritate, a declarat ministrul elen al Finanţelor, Yannis Stournaras, precizând că acestea sunt periculoase şi guvernul trebuie să fie foarte atent în perioada următoare.

“Nu mai este nevoie de măsuri de auseritate. Sunt periculoase. Ar trebui să aşteptăm ca mecanismele automate de stabilizare să-şi facă efectul. Suntem dispuşi să adoptăm reforme structurale cu un impact fiscal, dar nu măsuri de austeritate. Grecia a reuşit progrese imense până acum, iar populaţia a făcut sacrificii uriaşe, aşa că trebuie să fin foarte atenţi ce fel de măsuri vom implementa pentru a închide deficitul fiscal”, a afirmat oficialul grec la CNBC.
Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat joi că Grecia trebuie să ia măsuri urgente pentru a-şi îndeplini angajamentele faţă de instituţiile fianncaire internaţionale şi a primi următoarea tranşă, de 1 miliard de euro, din programul de finanţare externă.
FMI, CE şi BCE estimează că Grecia are nevoie de 2 miliarde euro pentru a atinge ţinta fiscală pentru anul viitor, respectiv un excedent primar al bugetului (înainte de dobânzile aferente datoriei publice) de 1,5% din PIB. Guvernul elen consideră că deficitul de finanţare este de numai 500 milioane euro.
“Din punct de vedere academic, nu este un exerciţiu precis, aşa că negociem. Avem un proiect de buget cu anumite ţinte. Ceea ce încercăm să facem este să luăm măsurile de natură structurală necesare pentru a conferi viabilitate şi credibilitate acestor ţinte. Ieri, am prezentat creditorilor măsuri care reprezintă 0,7% din PIB, pe care le considerăm suficiente pentru a închide deficitul de finanţare şi pentru a asigura credibilitatea bugteului”, a contiuat Stournaras.
El le-a transmis şi investitorilor internaţionali un mesaj, afirmând că economia Greciei este într-o poziţie de unde nu pot urma decât evoluţii pozitive.
Foto: mediafax.ro

Vizualizări: 217

Comentează