VIDEO în memoria celor doi tineri uciși cu cruzime la Durlești

VIDEO în memoria celor doi tineri uciși cu cruzime la Durlești

Tragedia celor doi tineri uciși la Durlești a zguduit toată țara. Olga, de 15 ani, și Ilie, de 19 ani, au fost o pereche minunată, admirată și iubită de toți prietenii și apropiații. Asta reiese din materialul video, realizat de prietenii lor, și postat pe internet. Cei care i-au cunoscut scriu că Olguța și Ilie erau doi tineri cuminți și educați, care nu rămâneau niciodată indiferenți la problemele altora, infrmează jurnal.md.

„Olguța, vei rămâne mereu în sufletul meu…”, „De ce anume tu? De ce, Doamne, ne iei tot ce avem mai scump?…”, „Ilie, ești un băiat bun… Nu știm de ce oamenii buni sunt luați de Dumnezeu, acolo, sus….”, „Ilie, ai grijă de Olguța, acolo, sus”, „Veți rămâne mereu în sufletele noastre”. Sunt doar o parte din mesajele scrise de cei care i-au cunoscut și care le-au fost alături în scurta lor viață, sfârșită dramatic.

Postat ieri seara pe internet, doar timp de o noapte materialul video a adunat circa 15 000 de vizualizări și aproape 100 de comentarii. Chiar și cei care nu i-au cunoscut, au rămas cutremurați de povestea tragică a morții lor și au lăsat mesaje de susținere pentru familie și apropiați.

Prietenii Olguței și ai lui Ilie au creat și pagini pe rețelele de socializare, „în memoria celor doi îngeri”.

Vizualizări: 643

Comentează