Umbrele blindate

Umbrele blindate

În curând, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi soţia lui vor fi protejaţi cu ajutorul unor umbrele blindate. Serviciul de securitate de la Palatul Élysée a comandat câteva zeci de umbrele ce vor fi folosite pentru a asigura protecţia cuplului prezidenţial, relatează zigonet.com.

Accesoriile, denumite Parapactum, au fost fabricate astfel încât să reziste şi să respingă diversele obiecte aruncate asupra lor, chiar şi gloanţele, potrivit declaraţiei inventatorului lor Jean-Pierre Yvon. El a mai spus că umbrelele se comportă asemenea unor adevărate scuturi, putând fi aşezate în faţa persoanei care se teme că va fi atacată, pentru a o feri de pericol. Yvon a avut nevoie de aproape un an pentru a crea ineditul dispozitiv, fiind ajutat în tot acest demers de fiul său, Charles Yvon. Obiectivul lor este acela de a ajunge la persoanele celebre din lume, precum şi la şefii de stat. Preşedintele Nicolas Sarkozy este un puternic susţinător al acestui proiect, fiind totodată şi primul client, notează evenimentul.ro.

Umbrelele Parapactum sunt realizate din Kevlar, cântăresc 2,2 kilograme şi sunt disponibile într-o varietate de culori. Ele pot fi achiziţionate cu preţuri cuprinse între 7.000 şi 11.000 de euro, în funcţie de numărul de dotări cu care sunt prevăzute.

Vizualizări: 127

Comentează