FOTOREPORTAJ: Plăcinte, hârtie igienică și conserve pentru Gumeniţă

FOTOREPORTAJ: Plăcinte, hârtie igienică și conserve pentru Gumeniţă

Plăcinte, conserve, hârtie igienică, cd-uri cu imagini video din 7 aprilie, ziare și cărți despre drepturile omului. Acestea sunt „darurile” duse de un grup de tineri fostului șef al poliției municipale, Iacob Gumeniță, care se află în izolatorul Centrului de Combatere a Crimelor Economice și Corupției.

„Am adus o plăcintă pentru Iacob”, spune coordonatorul de proiect, în cadrul Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), Ion Guzun. Acesta a menţionat că pe lângă hrana materială, a adus şi spirituală, sub formă de cărţi. „Cunoaştem că tinerii care au fost închişi în izolatoarele din comisariate nu au avut parte de apă sau hrană, dar noi nu dorim ca acest lucru să nu se întâmple și cu el”, susţine Guzun.

Potrivit jurnal.md, tinerii au spus că pe lângă mâncare, i-au adus şi nişte cd-uri cu imaginile filmate în noaptea de 7 spre 8 aprilie, un ziar şi nişte cărţi despre drepturile omului.

Tinerii au făcut un apel către poliţişti ca să nu aplice forţa în cazul lui. „Cerem tuturor poliţiştilor, pe mâna cărora a ajuns sau va ajunge Gumeniţă Iacob, să nu îl maltrateze şi să nu-l înjosească”, a menţionat reprezentatntul IDOM.

Pachetul așa și nu a ajuns la Iacob Gumeniță. La intrarea în CCCEC, tinerilor li s-a explicat că au nevoie de permisiunea procurorului, care anchetează cazul dat. „A fost un gest simbolic, prin care am dorit să atragem atenţia autorităţilor asupra deficienţilor justiţiei din Moldova”, au spus tinerii și au plecat.

vizualizări: 132

Comentează