Kitty Cepraga: ”În Italia oamenii sunt mai buni şi mai veseli”

Kitty Cepraga: ”În Italia oamenii sunt mai buni şi mai veseli”

Frumoasa Kitty Cepraga, care locuieşte de şase ani în Italia, spune că este foarte fericită acolo pentru că şi-a găsit marea dragoste şi pentru că oamenii de acolo sunt mai veseli şi mai buni.

“Prefer Italia pentru că acolo sunt linistita, nu sunt sub ‘lupa’ presei, am o viaţă fericită şi normală, ca orice fată de vârsta mea. Lumea e mai puţin rea, oraşul în care stau e plin de soare şi oameni veseli. Sunt extrem de importante mediul în care traiesti şi energia locului”, spune Kitty pentru perfecte.ro

Ajunsă la frumoasa vârstă de 30 de ani, Kitty spune că este fericita pentru că şi-a întâlnit dragostea, dar pentru a se simţi împlinită vrea să devină şi mămică.

“Cred că viaţa este incompletă fără a da viaţa unui urmaş, iar eu cu siguranţă visez la acel moment. Nu cred în sacrificiul de a trăi nefericit doar ca să ai o carieră de succes. Mai devreme sau mai târziu se plăteşte”, spune Kitty.

Deşi se simte foarte bine în Italia, vedeta spune că de multe ori o apucă un dor nebun de familie.

“Mi se face dor de părinţi şi familie în general, de prietenii mei apropiaţi, de copilărie, de a nu fi ’străină’ unor oameni şi unor locuri şi obiceiuri.Mi-e dor să joc în limba mea, fără să fiu stresată de vreo urma de accent străin care mă limitează”, a declarat Cepraga.

Sursa: libertatea.ro

vizualizări: 95

Comentează