În cîteva zile castelul mediatic consacrat melodiei pentru Europa va fi ruinat de valul altor realităţi. Cine a avut plăcerea să pătrundă în esenţa acestui fenomen a tras, probabil, şi unele concluzii. Care ar fi acestea?

1. A fost mai bine.
Evenimentul, în ansamblu, a fost cu mult mai bun decât ediţiile precedente ale preselecţiilor naţionale, atât la capitolul show, cât şi la calitatea variantei televizate. Aceasta s-a datorat graţie producătorilor din România care au acceptat invitaţia organizatorilor naţionali. Reuşita produsului a fost condiţionată şi de prezenţa în concurs a unor artişti tineri, necunoscuţi, dar destul de buni. Cateroric, nu sunt de acord cu cei care au spus şi mai spun că absolut toţi participanţii sunt slabi, piesele sunt rele şi niciunul din ei nu merită să reprezinte ţara noastră la Oslo.
2. Imparţialitate şi inegalitate.
Tendinţa de incertitudine şi imparţialitate s-a păstrat şi în acest an. Aceasta a cimentat supoziţia că cel care câştigă n-o face în cadrul unei lupte transparente, ci în urma unor înţelegeri oculte, cu toate că Olia Tira&SunStroke Project au luat şi de la public, dar şi de la juriu, câte 12 puncte. Astfel, lacunele organizatorilor şifonează imaginea publică a câştigătorilor.
3. Intransparenţă şi confuzie.
Primele etape ale preselecţiei 2010 au fost transformate de organizatori din „Eurovision” în „minuta slavî”. Regulile de concurs nu au fost cunoscute din start. Mai mult ca atât, acestea, au fost shimbate, de câteva ori pe parcursul concursului, de la început în detrimentul unora, apoi în detrimentul altor concurenţi. A fost inventată a doua şansă, care este salutabilă, dar, de ce nimeni n-a ştiut despre ea de la început? (nici Pavel Turcu n-a ştiut). S-a neglijat părerea juriului din prima etapă, acesta neştiind că rezultatele sale vor fi modificate aşa cum n-au ştiut nici de voturile şansei a doua. Nu sunt contra şansei a doua, însă juriul trebuia să fie informat, din start, despre existenţa acesteia.
4. Lovituri în profesionişti.
Schimbările de regulament, operate în perioada desfăsurării concursului, au afectat imaginea interpreţilor profesionişti, gen Serj Cuzencoff, formaţia Millenium, trio Akord. Dacă se ştia de la bun început că profesioniştii vor concura pe o scenă cu neprofesioniştii, atunci, unii din ei nu luau decizia de retragere, ci de neparticipare. În conştiinţa publicului moldovenesc „Eurovisionul” se asociază cu un concurs muzical grandios, prestigios şi profesionist. Totodată, acest concurs, este un show televizat cu bineficii economice şi cu influenţe geopolitice. Contrapuse, cele două elemente, au şi scindat societatea interesată în două tabere: pro şi contra Turcu.
5. Revoluţia Culturală.
Indiscutabil, principalul succes al acestui concurs este mini-Revoliţia Culturală. Dacă închidem ochii asupra evoluţiei artistice a lui Pavel Turcu şi închidem foarte strâns ochii asupra unor gafe făcute de Ion Grosu, Viorel Mardare şi Nata Albot, atunci putem da startul unei noi etape din muzica uşoară moldovenească. Ar trebui să înţelegem că între Cultură şi Artă, pe de o parte şi Show-bizz, pe de altă parte, există atât asemănări, cât şi deosebiri, adică nu sunt identice.
6. Futurofobia.
Victoria Cuşnir s-a aplecat să ia o piatră de jos pentru a o clădi la temelia unei noi realităţi muzicale. Lumea nostră, însă, trăind cu spaima pietrelor din 7 aprilie n-a înţeles-o. A crezut că vrea să arunce cu piatra în cineva, să distrugă ceva. Ea, de fapt, a vrut şi mai vrea încă, să construiască! La fel, vreau să construiesc şi eu. Prin atitudine şi spijin, recunosc necesitatea unei noi realităţi muzicale. Alături de Grosu, Mardare, Albot şi Cuşnir, Vă îndemn să privim fenomenul dintr-un alt punct de vedere, demn de existenţă.
7. Muzica egoiştilor.
S-au făcut auzite şi văzute trei mesaje: unul – votul de protest prin intermediul lui Pavel Turcu, „să nu facem biserică culturală din Eurovision”, ci să căutăm mai atent valorile naţionale. Doi – mesajul Olei Tira şi a proiectului SunStroke: „ nu o melodie pentru Europa, ci o melodie „europeană” pentru Europa!”, bun şi ăsta. Şi trei – Pavel Parfenii: „Nu oameni cu dizabilităţi, ci oameni cu posibilităţi”. Sigur, dacă eram noi o societate matură, cu un grad înalt de civilizaţie, nu ne gândeam numai la noi, ci şi la cei mai trişti ca noi. Astfel, pe cei cu dizabilităţi îi consideram cu posibilităţi şi îi integram în viaţa şi în muzica noastră. Aşa reiese, că Ei au muzica lor, nu? Cu mesajul propus de Pavel Parfenii, Europa avea să înţeleagă că noi ne ducem acolo să spunem ceva, dar nu să ne prikălim…
8. Stima şi respectul de Ţara în care trăieşti.
Politica culturală şi lingvistică promovată de guvernarea comunistă s-a pomenit a fi una eficientă. Neglijarea limbii de stat şi a valorilor naţionale autentice ne-au adus la situaţia când majoritatea interpreţilor tineri, participanţi şi la concursurile Eurovision, nu cunosc limba română. Ei nu vorbesc româneşte şi nici n-au de gând s-o facă! Unele rezultate modeste le-a atins Natalia Gordienko. Se străduie din răsputeri Cristy Rouge, Pavel Parfenii şi Olia Tira, dar numai în faţa camerilor de luat vederi. Şi atât! În timp ce băieţii din SunStroke Project, Boris Covali, Lucia Znamenski şi Victor Balan nu cunosc aprope nimic din limba lui Eminescu, Matcovschi, Aldea-Teodorovici, Doga…

9. Dacă mă întrebaţi cine a fost toanta şi proasta Eurovisionului, atunci Vă răspund: Limba Română.