Povestea unei femei care a iubit şi iubeşte cu adevărat şi a unui bărbat care a făcut şi face totul pentru a o vedea fericită

Două jumătăţi dintr-un întreg – aşa se vorbeşte despre Vasile şi Margareta, care sunt văzuţi pretutindeni împreună: la serviciu, la cumpărături, evenimente culturale, mitinguri şi alte întruniri publice. Încremeniţi parcă în tinereţe pe veci şi după 40 de ani de căsnicie, arată proaspeţi şi plăcuţi la chip. Sunt medici bine-cunoscuţi în orăşel, dar viaţa lor de familie rămâne o enigmă pentru cei din jur.

În scrisoarea primită la redacţie, autoarea nota: „Casa lor e situată la marginea orăşelului. Izolată de noi, vecinii, dar şi de restul lumii, printr-un zid înalt, casa aceasta ne intrigă şi ne face să ne tot întrebăm: oare ce se ascunde după poartă, după perdelele frumoase de la ferestre? Căci în afară de rudele apropiate la ei nu intră nimeni. La serviciu se bucură de stimă, el este un medic foarte apreciat de pacienţi. Nu i-am auzit niciodată certându-se ori vorbind de rău pe cineva. Bănuim că acest cuplu are o poveste frumoasă de viaţă pe care nimeni nu o ştie. Poate încercaţi dvs. să o aflaţi…”

Am ajuns într-o zi de duminică în faţa casei cu pricina. Mânerul înalt al porţii, care părea zăvorâtă, s-a lăsat purtat de mâna mea şi poarta s-a deschis. O curte îngrijită, cu iarbă şi flori, mi-a bucurat privirea. Toată casa este îmbrăcată în verdeaţă. Din umbra antreului, am auzit: „Veniţi încoace! Nu vă temeţi, câinele e legat”. Am mers până la uşă. O femeie înaltă, cu chipul senin, m-a invitat să intru. Din camera alăturată s-a auzit o voce de bărbat. Era stăpânul casei. Şi în duminica ceea Margareta şi Vasile au avut amabilitatea să îmi spună povestea lor de iubire.

Povestea lor începe cu „Romeo şi Julieta”

S-au născut în acelaşi an, în acelaşi sat, în familii obişnuite de ţărani. Au învăţat la şcoală în clase paralele. Ambii au fost eminenţi la învăţătură. Toate le reuşea uşor Vasile din fragedă copilărie. Făcea pentru copiii din mahala tot felul de jucării din lemn: căluţi, scăunaşe, măsuţe, căsuţe, mori de vânt etc.

De la 12 ani cânta la chitară. Era un bun declamator. Desena frumos. Cu alte cuvinte, era un copil deosebit. Până şi jumătatea sa a întâlnit-o la vârsta când colegii nici nu se gândeau la dragoste. Întâmplarea sau destinul au făcut ca la 14 ani Vasile şi Margareta să aibă rolurile principale în piesa „Romeo şi Julieta”, jucată pe scena şcolii.

Simpatia pentru drăguţa Margareta creştea de la o repetiţie la alta. Intrase în rolul lui Romeo cu tot sufletul. „Margareta era la acea vreme atât de gingaşă, ca o zână din basme. Păr blond, ochi albaştri, mijloc subţire. Era deosebită de celelalte fete. Se pricepea la toate: la cusut, ţesut, cântat, dansat, la învăţătură era prima. O iubeam copilăreşte. Şi ea mă iubea – suav, romantic, cum e dragostea unei fetiţe. Atunci ne-am jurat să fim împreună pe veci”, îşi aminteşte bărbatul.

Şi iată de atunci nu s-au mai despărţit. Sentimentele lor deveneau cu fiecare an tot mai puternice. Au mers împreună la Institutul de Medicină. S-au căsătorit în timpul studiilor, după un an de căsătorie li s-a născut o fetiţă, iar după absolvire au rămas să lucreze în Chişinău.

O situaţie de criză în relaţia celor doi

Tineri, frumoşi, deştepţi. Toată lumea le stătea la picioare la începutul carierei profesionale. Se bucurau de succes atât la serviciu, cât şi printre prietenii cu care se întâlneau mereu pe la tot felul de petreceri. Dar toate au fost în deplină armonie până la un timp. Într-o zi i-a telefonat la serviciu Margaretei o doamnă care o implora să i-l lase pe Vasile în pace, căci ea se iubeşte demult cu el.

Apoi pe pereţii de la scara blocului în care locuiau cu chirie au început să apară tot felul de prostii ce lezau onoarea şi demnitatea familiei. Vasile le ştergea, iar a doua zi apăreau altele şi mai deocheate. A făcut omul o declaraţie la poliţie, dar degeaba. În cele din urmă, s-au văzut nevoiţi să se mute la altă gazdă. Şi dacă povestea cu scrisul pe pereţi s-a terminat, apoi cu telefonul, nu! Necunoscuta continua să îi toarne Margaretei gogoşi despre dragostea ei pătimaşă cu Vasile. Margareta nu a crezut cât nu a crezut, dar, până la urmă, a capitulat. Şi-a strâns lucrurile, a luat fetiţa şi a plecat la părinţi.

În aceeaşi zi, Vasile a ajuns-o din urmă: „M-ai făcut cel mai fericit dintre toţi fericiţii lumii şi acum vrei să mă faci cel mai nefericit dintre nefericiţi…”. După o noapte încinsă s-au împăcat. Margareta a înţeles că nu face să îţi distrugi familia din cauza unor sunete de telefon ale unei persoane necunoscute. Din ziua aceea au hotărât să rămână pentru totdeauna mai aproape de părinţi. Din ziua aceea au început să preţuiască şi mai mult fiecare clipă trăită împreună.

„Am făcut şi fac totul ca să îi fiu pe plac”

Aşa au ajuns Vasile şi Margareta în provincie după şase ani de muncă în Chişinău. Au fost angajaţi la spitalul raional, şi-au zidit casă frumoasă la marginea orăşelului, au mai dat viaţă încă la doi copii…

Trecuseră mai bine de două ore de când cei doi soţi îmi vorbeau despre viaţa lor. Povestea şi aburul cafelei mă ameţiseră un pic. În timp ce Margareta a dispărut pentru câteva clipe, Vasile a continuat: „Am făcut şi fac totul ca să îi fiu pe plac. Am vrut întotdeauna să o uimesc cu ceva. Am făcut aşa ca ei să nu îi apară dorinţa de altcineva, să nu îi pară rău că împarte zilele şi nopţile cu mine. Ca să ne ferim de rele, nu am organizat chefuri şi petreceri pompoase în casa noastră…”

Margareta a reapărut cu o prăjitură aromitoare pe tavă. A pus-o pe masă, reluând vorba: „Am avut ca în orice familie şi furtuni, şi soare, dar când am avut de trecut prin încercări, nu am cedat în faţa greutăţilor, am luptat împreună până la capăt. Avem trei copii mari, care şi-au găsit rostul peste hotare. Eu continui să îi fiu soţului şi prietenă, şi soţie iubitoare. Şi să ştiţi că e o mare fericire să ai un lucru pe plac, să îţi poţi consacra viaţa familiei, soţului pe care îl iubeşti”. „Dar tinereţea de pe chipuri de unde vine?”, i-am mai întrebat. „Din armonia relaţiilor noastre. Adevăr vorbeşte lumea, suntem două jumătăţi dintr-un întreg”.