Un copil nu se împarte la trei

Un copil nu se împarte la trei

De multe ori când îşi duce copilul la grădiniţă, îl vede prin preajma cămin¬ului, îi urmăreşte de departe, dar nu îndrăzneşte să se apropie

Sunt lucruri şi întâmplări în lumea asta pe care încerc să le înţeleg, dar de acceptat le accept mai greu. Marina era fată bătrână, înrăită şi certăreaţă în perioada când 1-a întâlnit pe Grigore. Orfană de mică, a crescut la o mătuşă din partea mamei şi a suferit pentru că era privită în familie ca o povară ce îi căzuse mătuşă-sii pe cap. De cum s-a ridicat şi a fost în stare să-şi câştige bucăţica ei de pâine, a plecat din casa ei şi nu i-a mai călcat pragul.

Marina, fată bătrână şi certăreaţă

S-a angajat la o întreprindere, a obţinut o cameră în cămin şi a început, îmi spunea ea, să răsufle cu tot pieptul. Dar anii treceau, iar ea, singură, fără părinţi, săracă şi nici prea frumoasă, nu avea trecere la bărbaţi. Dar iată că, într-o zi, ca din senin, a oprit-o în stradă un coleg de-al ei, Grigore, şi i-a propus s-o conducă acasă. Au vorbit despre multe şi mărunte. Fiind cu şapte ani mai mare şi însurat, într-un târziu ea îl întrebă: n-o să ai neplăceri acasă că te întorci aşa de târziu? La care Grigore îi răspunse: „Soţia mea e înţeleaptă, ştie că nu prea am la ce trage la gospodărie, ne împăcăm bine, dar nu avem copii şi ni-i cam rece casa”. Atât şi-au spus în legătură cu aceasta.
Dar din seara aceea Grigore o aştepta la ieşire şi mult timp colindau străzile, se opreau să ia cina la o cantină în centru şi ea se întorcea acasă târziu de tot. Se obişnuise cu aceste plimbări şi cu acest bărbat însurat, dar nu se gândea că relaţia lor ar putea avea un viitor. Dar serile deveniseră reci şi aceste plimbări se scurtau de la o zi la alta, până când lui Grigore îi veni ideea să-i propună Marinei să se ri¬dice la ea în cameră. Cei de la cămin se obişnuiseră deja cu vizitele lui Grigore, îl pri¬meau ca pe unul de al lor şi nu s-au mirat deloc când l-au văzut într-o dimineaţă ieşind din camera Marinei.

I-a făcut un copil Marinei fiind înţeles cu nevastă-sa

De însurătoare Grigore n-a adus vorba nici atunci când Marina i-a spus că aşteaptă copil de la dânsul. Atât că s-a bucurat şi avea grijă ca ea să ducă bine sarcina, o asigura cu produ¬se alimentare, îi ajuta la curăţenie. Şi iată că Marina naşte un băiat dolofan. Până aici n-a avut sărmana fată nicio problemă. Dar în foarte scurt timp – să fi avut copilul vreo trei luni – iată că apare la cămin Grigore împreună cu soţia. Margareta venise cu un pachet pentru micuţ, cu un cadou pentru tânăra mamă şi, foarte calmă, înce¬pu discuţia. Penibilă a fost acea conversaţie dintre două femei pe o temă destul de de¬licată. Abia atunci a aflat Ma¬rina că Grigore o curta cu consimţământul soţiei sale care, pentru că nu putea să nască, i-a permis să aibă o relaţie extraconjugală. Înţe¬legerea dintre soţi fusese că, dacă Marina va naşte un co¬pil, îl va da în familia lui Gri¬gore.
… Bărbatul tăcea. Şi ce ar fi putut să spună în apărarea lui când a ieşit la iveală această înţelegere? Atât că Marina se uita la dânsul ca o fiară hăituită. Adică ea, care n-a avut pe nimeni până la dânsul şi, posibil, nici după aceea, se poate trezi şi fără copil?! Ei, anume lucrul acesta era peste puterea-i de înţelegere. Deci, Grigore a trăit cu ea nu din dragoste, nici din simpatie măcar, ci având un scop bine determinat. Ca ea să nască şi apoi să-i ia copilul.

„Dă-ni-l nouă, de una singură o să-ţi fie greu să-l creşti”

Îi explica Margareta: „Înţelege, dragă, noi ne iubim mult, ne împăcăm de minu¬ne şi copilului o să-i fie bine la noi, pentru că Grigore îi este tată şi şi-a dorit mult un copil, iar ţie de una singură o să-ţi fie greu. Şi lumea o să te bârfească. Poţi să vii oricând să-1 vezi, să te joci cu el”. „Şi cum, chiar ai ştiut de la bun început că Grigore vine la mine, se întâlneşte cu mine şi nu te-ai temut că poate să te părăsească?” „Păi îţi spun, femeie dragă, ne împăcăm bine şi ne iubim de atâţia ani. Nu cred să se fi gândit vreo¬dată cel puţin că o să mă le¬pede. E de faţă, întreabă-l”.
Ce să-l mai întrebe Marina? Şi-a dat seama că a fost doar un instrument în mâinile lui. „Lăsaţi-mă singură, i-a rugat ea, lăsaţi-mă singură, vă rog”. După plecarea lor, a plâns timp îndelungat, apoi nici lacrimi nu mai avea, îşi clătina doar capul într-o parte şi-n alta. Nu auzea nici plânsetul copilului. Îi era frică să nu rămână fără el, pentru că, la naştere, i-a dat numele de familie al lui Grigore, aşa a insistat el.

Băieţelul Marinei nu-şi cunoaşte tatăl

Fata, în aceeaşi seară, s-a întâlnit cu un jurist. Acesta a liniştit-o: „Tu îi eşti mamă şi tu hotărăşti în cazul aces¬ta. Dar dacă ţi-i greu şi nu ai pe nimeni şi nici perspec¬tive de a-i aranja viaţa co-pilului, ar fi bine totuşi să le cântăreşti pe toate la rece”. Dar singurătatea pe care a îndurat-o ani la rând a speriat-o mai mult decât toate greutăţile prin care ar putea trece.
Acum, băieţelul Marinei Vasiliu are şase ani. Nu-şi cunoaşte tatăl care a încer¬cat totuşi să vină de mai multe ori să-1 vadă, dar Ma¬rina 1-a alungat cu ură şi dis¬preţ. De multe ori când îşi duce copilul la grădiniţă, îl vede prin preajma cămin¬ului. Îi urmăreşte de depar¬te, dar nu îndrăzneşte să se apropie. Mai spune lu¬mea că bea acum, că i s-au înrăutăţit şi relaţiile cu soţia, dar… vorbe să rămână.