Pui de cuc, părinţii noştri

Pui de cuc, părinţii noştri

Vin la redacţie oameni necăjiţi şi disperaţi, gata să-şi ia zilele

În ultimul timp ne ciocnim de un fenomen strigător la cer: bătrânii părinţi au început să devină o povară pentru copiii lor. De cele mai multe ori, bătrânii de la oraşe locuiesc împreună cu feciorii sau fiicele lor. Şi când vine câte o băbuţă sau moşnegel şi mă roagă: Doamnă Lidia, ajută-mă să ajung la azilul de bătrâni sau găseşte-mi pe cineva  de care să îngrijesc, numai să am un acoperiş deasupra capului, mi se ridică părul măciucă. Pentru că numai disperarea îi face să ajungă la mine.

Cazul despre care vreau să vă povestesc s-a întâmplat la Chişinău. Nu voi da nume şi adrese pentru că femeia care s-a adresat la redacţie nu are acum casă. Dar istoria ei va fi, cred, de învăţătură şi pentru alţii. Cu 25 de ani în urmă, ea s-a înţeles cu un bărbat întors din Siberia să locuiască împreună. El era însurat, dar soţia-sa şi copiii îi rămăseseră în Rusia. Întorcându-se în Moldova, el şi-a construit casă, aşa că femeia a intrat în gospodăria lui şi, cum avea o cameră de la întreprindere, a cedat-o. Mă rog, se înţelegeau de minune şi nu bănuia că va ajunge vreodată să umble pe drumuri la bătrâneţe.

„Mătuşă dragă, am testament pe casa unchiului”

Au trăit, ziceam, împreună vreo 25 sau 27 de ani. Şi, pentru că în ultimii ani bărbatul a început să se simtă cam rău, a avut şi un ictus, i-a făcut soţiei testament pe gospodărie. Că, nu dea Domnul, într-o zi închide ochii şi rămâne femeia a nimănui şi pe drumuri. Dar cam în perioada aceasta au îndesit-o pe la casa lor un nepot de-al ei, cu soţia-sa. Şi tot pe lângă moş, ademenindu-l cu mâncare bunişoară şi cu câte un păhărel. Bătrâna n-avea nimic împotrivă, cu atât mai mult cu cât nepotul acesta era fiul unei surori de-a ei. Deci, îl primea cu drag, fără să bănuiască, sărmana, ce-o să se întâmple.

Într-o bună zi, fără să stea mult la pat, bătrânul moare. Soţie-sa, cu care a trăit mai bine de un sfert de veac, îl îngroapă după toate datinile. Şi ce credeţi, la o săptămână după asta, apare nepotul ei şi-i spune: mătuşă dragă, trebuie să te anunţ că eu am testament pe casă şi vreau să mă apuc de reparaţii, s-o mai modific cumva, că nu ne prea place proiectul. A rămas sărmana năucită, ştiind că şi ei îi făcuse testament soţul. „Şi eu ce să fac, să mă duc?” „Nu, nu, îi spune nepotul, mata treci în odăiţa cea mică şi trăieşte, că noi nu te alungăm”.

„M-am aruncat pe şine când locomotiva nu-şi luase viteză”

Dar, rămânând să locuiască împreună, biata femeie nu mai avea viaţă. În vorbe niciodată n-au alungat-o, dar prin faptele lor o sileau să-şi ia lumea în cap. Erau veşnic nemulţumiţi, aveau mereu pretenţii, îi căutau nod în papură la tot pasul. Şi ea, care era liniştită şi blândă, devenise nervoasă de tot. Avea în gând numai sinuciderea. Căuta diferite metode, una mai disperată decât alta. Şi, într-o zi, lasă deschis televizorul, iese din casă şi aleargă la gară cu gând să se arunce sub tren. „Dar nici să mor, mi se plângea ea, n-am ştiut cum s-o fac. M-am aruncat pe şine când locomotiva abia pornise şi nu-şi luase viteza necesară.”

Au sărit oamenii şi au salvat-o. S-a ales doar cu câteva coaste rupte şi cu leziuni corporale neînsemnate. Au dus-o la Spitalul de Urgenţă. Iar nepotul ei cel drag nici n-a catadicsit să se intereseze de sănătatea ei. După însănătoşire, femeia n-a mai tras la casa unde a trăit mai bine de un sfert de veac împreună cu bărbatul ei. A pornit-o razna pe drumuri şi a întâlnit o cunoştinţă care a adăpostit-o câteva seri la  rând, apoi a trecut cu traiul la o nepoată, dar şi aceea, sărmana, având o cameră într-un cămin, n-a putut-o ţine mai mult timp. Şi de atunci, iată, e pe drumuri şi în timpul de faţă nu mai are nicio speranţă.

„Dacă te întorci, vâr cuţitul în tine!”

Când ziceam că vin la redacţie oameni necăjiţi şi disperaţi, gata să-şi ia zilele, o aveam în vedere nu numai pe femeia aceasta. Eufrosinia Vârlan e din Chişinău şi ea, locuieşte împreună cu fiica ei nemăritată în două odăiţe. Bătrâna are 67 de ani, fiica aproape patruzeci. Aceasta din urmă n-a fost măritată niciodată, dar bărbaţi a avut mulţi, nici ea nu le mai ştie numărul. Cât era tânără, maică-sa se tot gândea că din atâţia s-a găsi unul care o va lua şi s-a duce la casa ei. Dar, mă rog, i-a mers vestea ca de popă tuns că nu-i… cheie de biserică.

A ajuns să bea şi să-i aducă în casa lor pe toţi golanii pe care-i întâlnea la crâşme. Cine aduce mai mult de băut acela rămâne pe noapte la dânsa. S-a mai plâns sărmana mamă la rude, apoi a început a chema poliţia, când fiică-sa o bătea măr. În ziua când a venit la redacţie, tremura ca varga. Afară era frig, ea – dezbrăcată, căci fiică-sa o aruncase în stradă aşa cum era îmbrăcată în casă şi îi închisese uşa, zicându-i: „Dacă te întorci, vâr cuţitul în tine!”.

Şi de data aceasta m-a ajutat poliţia. Bătrâna a fost introdusă în apartamentul ei, iar la sugestia noastră caută variante de schimb: să-i dea fiicei o cameră şi ea să rămână în una. Dar asta-i treabă de lungă durată şi nu se ştie dacă mai ajunge sărmana şi la ziua când va avea un acoperiş sigur deasupra capului şi linişte la bătrâneţe.