Dacă ar creşte mintea pe toate cărările

Dacă ar creşte mintea pe toate cărările

Împrumuta bani în dreapta şi în stânga şi oricui era datoare îi lăsa recipisă ori testament

Veruţa dispăruse de-o săptămână de acasă. Trăia singu¬ră, divorţată de mai mulţi ani şi ducea o viaţă de dezmăţ. Se perindau bărbaţii prin casa ei de nu le ştia numărul nici ea şi nici vecinii. Orice derbedeu putea să înnop¬teze acolo. Râdea Veruţa uneori cu prietenele ei: auzi, Mărie, îi spunea ea amicei, m-am trezit dimineaţa că dorm lângă un bărbat pe care nici nu-l cunosc şi nici nu ştiu cum a intrat la mine în casă. Se întâmpla să adoarmă cu uşa deschisă şi se trezea că în fiecare cameră, pe podea, sforăiau boschetarii din cartier.

Şi a fost în tinereţe femeie cumsecade, cuminte şi harni¬că, măritată ca toate tinerele de vârsta ei. A născut un copil care de mic se arăta să fie deş¬tept şi înţelegător. Se întâm¬pla că în momentele când se adunau rudele la petreceri să vorbească între ele cu uimire despre ce spune şi în ce îm-prejurări copilul Veruţei. Dar Vladimir, fostul ei soţ, la cin¬ci ani de la nuntă, a început a bate lăturile, i-au mai trebuit femeii lui încă doi ani ca să afle despre toate infidelităţile soţului.

Se destrăbălează în semn de protest

Au pornit atunci certurile, tot mai aprinse, cu pumni şi ameninţări, aşa că pentru a le pune capăt, au divorţat. Şi uite că după aceea Veruţa, în semn de protest şi apoi să-i dovedească şi fostului soţ că e femeie frumoasă şi întrebată, a început a-şi face amanţi, pornind chiar de la prietenii lui, trecând apoi la băieţi mai tineri. Dar acolo unde este dezmăţ şi băutu¬ră, se distruge şi ce a mai rămas. Mama Veruţei a luat nepotul la ea şi a scos-o pe fiică-sa din gradul de rude¬nie. „Dacă nu-ţi vii în fire, la casa mea n-ai ce căuta! Şi nici de copil nu vă dau voie să vă apropiaţi. Nici ţie, nici ţicnitului de taică-său!”
Anii treceau, copilul creş¬tea, era deja flăcău când într-o zi a alergat la casa lor, la bunică-sa adică, un vecin de-al maică-si. „De mai multe zile Vera nu se vede şi în spatele blocului sunt urme de sânge pe pământ. Vedeţi ce faceţi, poate fi ceva necurat la mijloc…” Flăcăul tot atunci fuga la taică-său¬ şi, împreună, la poliţie.
Dar cine n-o cunoştea pe Veruţa în cartier? Poliţistul de sector şi el a fost invitat adesea în casa femeii la petreceri. I-a liniştit omul legii – s-o fi dus undeva cu amantul ei sau poate că vreo beţie o ţine aproape de butoiul cu vin şi nu se îndură să vină acasă. Dacă vreţi, le-a mai spus poliţistul, căutaţi-o singuri.

Moartă de mai multe săptămâni, a fost stran¬gulată cu o bucată de sârmă

Dar ce pot face doi bărba¬ţi – întreabă de unul, întrea¬bă de altul, au aflat că femeia lipseşte de vreo zece zile şi că ultimul ei amant era paznicul unui depozit de cereale. S-au dus la el şi n-au găsit-o. Vă spun, fiul şi fostul ei soţ se în¬grijorau pe zi ce trece. Până şi poliţistul de sector intrase la bănuieli. Au pornit căutări serioase, implicând şi forţe de ordine de pe la periferii. Într-un târziu, anunţă cineva că într-o fântână secată de la Sângera a fost găsit un corp neînsufleţit.
Era Veruţa – moartă de mai multe săptămâni, a fost stran¬gulată cu o bucată de sârmă. Dar i-au găsit coaste rupte, organele interne traumatiza¬te, alte leziuni care vorbeau despre o crimă deosebit de gravă. Poliţia a pornit un do¬sar penal, încercând să afle criminalul. Fireşte că au fost anchetaţi toţi – de la fostul soţ, fiul ei şi până la ultimul boschetar.
Luni în şir cazul acesta a fost primul în ordinea priori¬tăţilor acelui sector de poliţie. Şi când se părea că va rămâne neelucidat, uite că o vecină de-a Veruţei îşi aminteşte că, într-o seară, apartamentul era sigilat deja de poliţie, un individ a încercat să pătrundă acolo prin geamul din spatele blocului. I l-a descris poliţis¬tului, chiar l-a recunoscut pe intrus dintr-o serie de foto¬grafii înşirate evantai în faţa ei.
Era un recidivist cunos¬cut prin agresivitatea lui. Cu jumătate de an până la dispa¬riţia Veruţei se eliberase din închisoarea de la Tiraspol. Acum nu le rămăsese decât să adune probe pentru a-l putea reţine pentru crimă. N-a fost un lucru uşor. Faptul că după moartea femeii individul a în¬cercat să pătrundă în aparta¬ment le-a sugerat că rămăsese în locuinţă ceva care-l neliniş¬teşte.

Fiul a rămas să întoarcă numeroasele datorii ale mamei sale

Au pornit din nou să studieze probele, au cercetat lucru cu lucru în casa Veruţei şi, tot urnind mobila din loc, descoperiră sub un dulăpaş un fel de testament, scris de mână, se vedea că la repezeală şi prost întocmit era, se arăta în el că femeia îi lasă moştenire recidivistului apartamentul ei cu toate lucrurile din el. Şi dedesubt – ziua, anul şi semnătura defunctei.
Uite aşa au aflat poliţiştii motivul pentru care nevasta a fost omorâtă. Şi mai aveau la îndemână şi pretextul de a-l supune pe recidivist unei anchete. Dar dispăruse criminalul din oraş. Dat în urmărire generală, peste jumătate de an, absolut întâmplător, a fost reţinut într-o încăierare de stradă în preajma unui bar. Era destul de beat ca să-şi dea seama de pericol. Vă spun doar că a fost judecat la 20 de ani de închisoare.
Pentru că fiul Veruţei nu avea viză de reşedinţă în spaţiul locativ al mamei sale, au fost probleme serioase ca să-l poată trece pe numele lui. După înmormântarea femeii, pretenţii la apartament au avut şi alte persoane, care au înaintat cerere în judecată să le fie repartizat lor, având şi ei la mână, ca şi recidivistul de altfel, testamente scrise de mână. Veruţa împrumuta bani în dreapta şi în stânga şi oricui îi era datoare îi lăsa recipisă ori testament.
Vă pot spune că fiul ei a tot întors datoriile mamei sale până mai deunăzi.