După următorul atac terorist sinucigaș, bătrâna Europa își pleacă fruntea în palme și cade pe gânduri. Care o fi cauza acestor atacuri? se întreabă blazata doamnă. Cauze sunt multe și despre ele se vorbește deschis în aceste zile. În comoditatea și agnosticitatea lor, europenii au ajuns să-i nu-i mai înțeleagă pe cei care omoară oameni nevinovați doar pentru o simplă caricatură la adresa lui Mohamed. De ce la ora namazului toți musulmanii se prăbușesc pe covorașele lor și se roagă? Nimic nu e clar pentru europeni.
Cum să priceapă ei că cel care crede e cu mult mai puternic decât cel care nu crede? Pentru ei bisericile creștine au devenit ceva asemănător cu sălile de muzeu. Intri și caști gura la frescele pictate de maeștrii vechi ai Renașterii. Viața spirituală și sacralul au dispărut aproape în totalitate din „nomenclatorul sufletesc” al europenilor. Și atunci, cum să înțeleagă ei pe unul care e în stare să-și dea viața pentru credință?
Vi-l imaginați cumva pe un creștin detonând la Mecca centura cu explozibil de la brâu strigând „Hristos a înviat!” în timp ce ia viața câtorva sute de musulmani? Bineînțeles că așa ceva e cu neputință. Creștinismul este religia dragostei și a iertării. Această doctrină ne-a lăsat-o Isus Hristos. Testamentul vechi – plin de violențe și vărsări de sânge, Testamentul Nou – străluminat de dragoste și spirit de mântuire. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Dacă ai fost lovit pe obrazul drept, îndreaptă-l și pe cel stâng.
Încercați să citiți Coranul și veți constata că acolo numai de dragoste nu este vorba. Polemica lui Mohamed cu „necredincioșii” și poziția lui față de aceștia pare ireconciliabilă. În acest context, mă întreb deseori de ce în lumea arabă nu există atei și agnostici ca în lumea creștină? Ucide-l pe necredincios, asta este ideea promovată insistent în Coran. Dar nu numai acolo. Aceeași intoleranță o întâlnim și la iudei. Pe de altă parte, nici cruciații nu și-au prins margarete la revere, ci au trecut Europa prin foc și sabie în numele Domnului.
Bine, acestea sunt fapte ale unor vremuri demult apuse. Dar acum? Ce se întâmplă acum, în secolul XXI, de ne confruntăm cu atacuri absurde în care mor oameni nevinovați? E plata pentru politica colonială practicată de Occident pe parcursul secolelor? E plata pentru politica de acaparare a surselor de petrol? Sau, poate, e plata pentru uitare? Pentru îndepărtare de credința ancestrală?
Nimeni dintre purtătorii altor religii din lume nu procedează așa ca și creștinii din Europa. Nimeni nu se leapădă de credința sa în fața camerelor de filmat și a carelor de reportaje. Nici crișnaiții, nici iudeii, nici budhiștii-zen, ca să nu mai vorbim de islamiști. Și atunci, ce se întâmplă cu creștinii europeni? De ce bisericile s-au transformat pentru ei în simple săli de expoziții?
Fără îndoială, ar fi foarte trist dacă ne-am întoarce la bigotismul de manieră răsăriteană. Ce altceva decât aversiune poate provoca imaginea unui kgb-ist ca Putin făcându-și spăsit cruce mare și fiind binecuvântat de însuși patriarhul obedient! Nu de o asemenea credință avem nevoie, probabil. Dar o „biserică luptătoare”, cum spunea părintele Cleopa, nu ne-ar strica. O Biserică ce ne-ar apăra și în care am putea reinvesti toate speranțele noastre. O Biserică în jurul căreia ne-am aduna în momentele cele mai grele. Dar și în cele mai frumoase zile din viața noastră!
Bineînțeles că serviciile speciale trebuie să-și facă munca în continuare. Forțele de ordine trebuie să fie și mai vigilente. Fără îndoială. Dar există, nu știu de ce, sentimentul că fără participarea noastră, axată pe o idee, pe o doctrină a dragostei responsabile, serviciile secrete vor rămâne și în continuare neputincioase. Atâta timp cât o să ne rușinăm să strigăm în gura mare că suntem creștini și că suntem gata să ne apărăm valorile noastre, la noi acasă, fanaticii religioși nu vor întâmpina piedici serioase și vor continua să detoneze centurile cu explozibil.
Val Butnaru
